
Din invataturile Parintelui Arsenie Boca: „Legile judecăţii”
adăugat 20 ianuarie 2011, 08:30, la Cultură • Articol publicat de Vlad Durnea

„Ziua judecăţii omului e totodată şi ziua naşterii din nou a lumii (Matei 19, 28), când va fi cer nou şi pământ nou, căci acestea care sunt, de istov vor arde (Petru 3, 13). Deodată cu această minune a înnoirii cosmosului prin foc, omul e înnoit prin focul judecăţii.
Astfel pe pământ sunt adeseori puzderii de legi omeneşti; la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea iubirii de Dumnezeu şi legea iubirii de oameni, în care se cuprinde toată Scriptura. În loc de dosare, sunt cărţile morţii şi Cartea Vieţii, în care-s scrise toate faptele oamenilor.
În ziua judecăţii se împlineşte desăvârşit cuvântul,care zice: „Mila şi adevărul merg înaintea Ta” (Psalm 88,15), căci atunci oamenii vor fi întrebaţi despre: 1. faptele iubirii şi 2. mărturisirea dreptei credinţe, după cuvântul: Cine se va ruşina de mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru mărirea Tatălui Său, cu sfinţii îngeri (Marcu 8,38).
Mila şi adevărul, iubirea şi curajul mărturisirii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, ura şi minciuna, acestea îi despart pe oameni în două, în buni şi răi, precum desparte păstorul oile de capre; oile de-a dreapta şi caprele de-a stânga. Iubirea lui Dumnezeu nici la judecată nu uită pe săracii pe care i- a iubit, numindu- se în locul lor şi binecuvântând pe cei ce au avut milă: Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol, bolnav şi în temniţă am fost şi aţi venit la Mine, că întrucât aţi făcut acestea săracilor, fraţilor Mei mai mici, Mie Mi-aţi făcut. Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Faptele iubirii de oameni i-au adus pe aceştia în Împărăţia iubirii lui Dumnezeu.”
O selectie de text realizata de dna. Irina Adriana Coşoveanu
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲