Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

22 decembrie 2024, ora locală: 08:50

 

Drepturile omului au fost violate în Moldova, concluzionează comisarul Hammarberg

adăugat 30 aprilie 2009, 10:12, la Social

"În loc să ceară mass media şi organizaţiilor neguvernamentale să-şi justifice relatările critice, autorităţile trebuie să încurajeze victimele şi martorii să contribuie la desfăşurarea investigaţiilor", susţine comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (CoE), Thomas Hammarberg, după o vizită în capitala Moldovei în perioada 25-28 aprilie 2009. Comisarul consideră că poliţiştii care au participat la maltratarea celor reţinuţi, precum şi superiorii acestora, trebuie traşi la răspundere.

Comisarul a ajuns la concluzia că este necesară nu nu mai revizuirea comportamentului individual al unor poliţişti, dar şi a responsabilităţii superiorilor acestora. Comisarul a menţionat drept foarte îngrijorător faptul că aceste încălcări au avut loc în pofida interzicerii torturii prin lege, unui cod de conduită a poliţiei şi cursurilor de perfecţionare la care au asistat unii poliţişti. Potrivit lui, urmează a fi clarificată pe deplin responsabilitatea pentru această lipsă de profesionalism şi respect pentru normele de bază. Impunitatea în acest caz ar constitui un precedent negativ.

În paralel cu revizuirea procedurilor administrative şi penale, este nevoie de revizuirea procedurilor de recrutare şi instruire a poliţiştilor, de sporirea securităţii persoanelor reţinute şi aflate în custodia poliţiei, inclusiv asigurarea accesul imediat la avocat, oferirea unui sprijin mai larg pentru oficiului de ombudsman şi structurilor de prevenire a torturii, precum şi asigurarea accesului liber la toate locurile de detenţie.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Europei, raportul complet al Comisarului urmează a fi elaborat şi remis guvernului moldovean pentru comentarii, după care va fi făcut public.

Peste trei sute de persoane au fost arestate la Chişinău, Moldova, în legătură cu demonstraţiile post-electorale de la începutul lunii aprilie. Un număr important dintre acestea au fost supuse maltratărilor din partea poliţiei, unele din ele fiind grave, acestea sunt consluziile comisarului Thomas Hammarberg.
În perioada aflării sale la Chişinău, comisarul a avut întrevederi cu miniştrii Afacerilor Interne, al Justiţiei, cu deputaţii comunişti, cu procurorul general, cu membrii structurilor naţionale pentru prevenirea torturii, cu liderii partidelor de opoziţie şi cu reprezentanţii societăţii civile şi mass media.

Hammarberg a discutat cu mai multe persoane care erau sau au fost privaţi de libertate în legătură cu demonstraţiile şi violenţele post-electorale. Cu unele dintre acestea comisarul a vorbit în penitenciarul nr.13. din Chişinău. De asemenea, comisarul a vizitat comisariatul general de poliţie, unde au fost duse mai multe persoane arestate în legătură cu manifestaţiile ce au avut loc. Expertul medical din echipa comisarului a examinat numeroase dosare ale poliţiei, documente ale penitenciarului, precum şi date din cadrul spitalului de urgenţă.


Comisarul Hammarberg notează că, deşi majoritatea protestatarilor au demonstrat paşnic, unii protestatari au recurs la violenţă şi au comis acte de vandalism. Grupuri de persoane au deteriorate clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei la 7 aprilie. Numeroşi poliţişti au fost răniţi de pietrele aruncate de către protestatari. Însă măsurile întreprinse pentru a opri tulburările în masă s-au dovedit a fi foarte ineficiente.

Potrivit informaţiilor obţinute de comisar, persoanele erau reţinute de poliţişti în civil care nu se prezentau. Cei arestaţi au spus că au fost bătuţi în timpul reţinerii, transportării şi în cadrul comisariatelor de poliţie, inclusiv în timpul interogărilor. Ei au declarat că au fost bptuţi cu pumnii sau cu vergi de metal sau bastoane de lemn, au fost umiliţi şi înjuraţi.

Dosarele studiate de expertul medical al comisarului conţineau probe de vătămări care corespundeau cu cele din mărturiile depuse de persoanele care fost supuse maltratărilor în cadrul comisariatelor de poliţie. Proporţia şi severitatea acestor maltratări este demonstrată şi de faptul că 105 persoane au fost duse la spitalul de urgenţă din Chişinău, dintre care 24 au fost spitalizate. Potrivit Ministerului de Interne şi Procurorului General, către 28 aprilie 2009, erau în investigate 50 de plângeri cu privire la maltratare, iar în privinţa unui caz a fost iniţiată o cercetare penală.

Unii din cei arestaţi s-au plâns că nu li s-a acordat posibilitatea să-şi informeze rudele despre arest şi nu li s-a permis accesul la un avocat până la înfăţişarea în faţa instanţei. Mulţi dintre cei arestaţi, precum şi avocaţii lor au relatat că procesle judiciare s-au desfăşurat într-un timp foarte scurt, ceea ce a îngreunat apărarea lor, iar judecătorii nu au reacţionat la plângerile privind maltratările.

Oficialii cu care a discutat comisarul au recunoscut că poliţia a făcut abuz de putere după proteste în privinţa persoanelor lipsite de libertate.

Astfel, potrivit comisatului, procurorul general a declarat că va investiga personal fiecare caz în parte şi că se va autosesiza în legătură cu orice infomraţie de maltratare, chiar şi în liipsa plângerilor. Ministrul Afacerilor Interne s-a referit chiar la posibilitatea aplicării unor sancţiuni disciplinare faţă de poliţişti, aşa ca devansarea în grad, supsendarea activităţii şi demisia.

Autor: Interlinc
Sursa: www.interlic.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Social

O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
Ștefan & Marisha - un cuplu de români pasionați și creativi, și-au propus să aducă în premieră pe piața românească gustul adevărat de brânză, într-o formă vegană, care să aducă un plus de viață consumatorilor săi. Neobișnuit de sănătoasă, „brânza” are ca bază nuci de caju și migdale activate, culturi [...] mai mult
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ

Atenţie, şoferi! Poliţia va veghea dacă respectaţi viteză maximă admisă prin camere fixe montate în întreagă ţară.


A fost semnat un protocol cu reprezentanţii Companiei pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere şi astfel agenţii îi vor identifica pe vitezomani cu ajutorul camerelor de supraveghere, special amplasate pentru asta. [...] mai mult
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
Şedinţa Curţii Supreme de Justiţie în cazul judecătoarei Domnica Manole a fost amânată pentru data de 10 august, orele 10:00.CSJ urma să examineze astăzi contestaţia depusă de Domnica Manole privind demiterea sa din sistem în baza a două avize ale SIS. La 10:00, ora la care a fost anunţată şedinţa, mai mulţi oameni s-au [...] mai mult
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO

Un nou apel de ajutor lansat de conaționali de peste hotare prin intermediul platformelor de colectare de fonduri. De această dată este vorba de un incendiu produs în Chicago, în urma căruia a decedat Dumitru Diordița, în vârstă de 23 de ani.
Flăcările au cuprins camionul în care [...] mai mult
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
La un an de la demararea reformei integrităţii, instituţia responsabilă de verificarea veniturilor şi proprietăţilor funcţionarilor rămâne nefuncţională şi nu are, cel puţin, un preşedinte. Deşi peste 150 de petiţii ce semnalează neconcordanţe între averea reală şi cea declarată de către funcţionari aşteaptă [...] mai mult
JUDECĂTOAREA DOMNICA MANOLE, DEMISĂ DIN FUNCȚIE
Judecătoarea Curții de Apel Chișinău, Domnica Manole, a fost eliberată din funcție. Decretul președintelui privind eliberarea magistratei a fost publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit IPN, la începutul lunii iulie, în baza avizelor Serviciului de Informații și Securitate, Consiliul Superior al [...] mai mult
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
Șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție din Republica Moldova, colonelul Gheorghe Cavcaliuc se vede director la Centrul Național Anticorupție. Informația a fost confirmată pentru basarabeni.ro de surse avizate din cadrul CNA. Este cunoscut faptul că, în luna noiembrie, anul curent expiră mandatul actualului [...] mai mult
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Pe 16 mai 2017, Teodor Dogari / Moroșan - a fost diagnosticat cu tumoare la rinichi (Tumora Wilms).
Teo are doar 8 luni - tumora însă are deja 6.3 cm, niciodată nu a dat semne de boală, fiind mereu fericit, jucăuș și plin de viață.
Tumora Wilms este un tip de cancer renal rar care afectează în special copiii. De asemenea, mai [...] mai mult
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
Știi, Cristina mă gândeam azi să nu-ți mai scriu nimic, dar s-a întâmplat așa o tragedie care m-a afectat profund și nu am putut să nu-mi împărtășesc gândurile și tot ceea ce am simțit, când am aflat despre această tragedie.Până acum Cristina ți-am spus povești de viață, despre oameni simpli, oameni de lângă [...] mai mult
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Doroftei Popescu (83 de ani) din satul Cenac, Cimișlia, a locuit toată viața pe pământul natal, dar a apucat să fie cetățean a trei țări: Regatul României, URSS, Republica Moldova. Are zece copii, toți plecați peste hotare.
A rămas cu dorul, amintirile și pământul pe care îl lucrează mai mult singur. [...] mai mult

randat în 	0.0349 secunde