Emisarii Consiliului Europei la Chişinău: Moldova trebuie să asigure independenţa justiţiei, libertatea presei şi eradicarea corupţiei
adăugat 27 mai 2008, 16:05, la Social
Reprezentantul Special al Secretatului General al Consiliului Europei la Chişinău, Vladimir Ristovski, a declarat, în cadrul unui interviu radifonic, că Moldova trebuie să întreprindă în continuare eforturi consistente pentru a asigura funcţionarea instituţiilor democratice, consolidarea independenţei judiciarului şi eficienţa justiţiei, reforma sistemului procuraturii, consolidarea luptei împotriva corupţiei şi spălării banilor, promovarea libertăţii şi pluralismului mass media, consolidarea autonomiei locale."Angajamentele asumate de Republica Moldova la momentul aderării la Consiliul Europei sunt enunţate în Opinia Nr. 188 (1995) privind aderarea Republicii Moldova la CoE adoptată de către Adunarea Parlamentară la 17 iunie 1995. De atunci, Raportorii Comitetului de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei efectuiază vizite regulate în Republica Moldova pentru a evalua progresul realizat şi a elabora rapoarte privind onorarea angajamentelor şi obligaţiunilor asumate de RM faţă de CoE. Ultimul raport de acest gen a fost discutat de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în octombrie 2007. În urma dezbaterilor, Adunarea Parlamentatră a adoptat Rezoluţia 1572 (2007) şi Recomandarea 1810 (2007) care invită autorităţile naţionale "să finalizeze reformele demarate pentru a realiza în deplină măsură angajamentele asumate faţă de Consiliul Europei ". În continuare, sunt necesare eforturi în aşa domenii precum funcţionarea instituţiilor democratice, consolidarea independenţei judiciarului şi eficienţa justiţiei, reforma sistemului procuraturii, consolidarea luptei împotriva corupţiei şi spălării banilor, promovarea libertăţii şi pluralismului mass media, consolidarea autonomiei locale.
Eforturile depuse în implementarea reformelor şi cooperarea cu CoE sunt intense în diverse domenii. Pe parcursul ultimilor ani, RM a beneficiat în mare măsură de asistenţa CoE în special în domeniul ajustării legislaţiei naţionale la standardele europene şi angajamentele asumate de către autorităţile naţionale în acest domeniu sunt de o importanţă remarcabilă. În acelaşi timp, cooperarea noastră în acest domeniu ar fi avut un impact mai mare, dacă toate actele normative ar fi fost prezentate spre expertizarea CoE şi dacă rezultatele expertizelor CoE ar fi fost prezentate tuturor părţilor vizate, inclusiv forţelor politice în timp util. Mă refer în special la actele legislative recent adoptate de către parlament în luna aprilie, şi anume, modificările privind legislaţia electorală şi dubla cetăţenie. Experţii CoE au fost invitaţi să participe la consultări în cadrul sesiunii Comisiei Juridice pentru numiri şi imunităţi din 2 aprilie 2008. Oricum, în opinia noastră comentariile Comisiei de la Veneţia privind legislaţia menţionată prezentate în forma unei opinii juridice scrise (cu posibila publicarea ulterioară) ar fi contribuit cu certitudine la promovarea unei mai mari transparenţe şi eficienţe activităţii parlamentare şi la evitarea ambiguităţii privind racordarea legislaţiei adoptate la standardele europene", aprecizat Ristovski.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲