Înainte să ne apuce complexele de superioritate faţă de fraţii de peste Prut, n-ar fi rău să aruncăm o privire în oglindă.

Multă apă a curs pePrut de la vremea podurilor de flori încoace şi multe lucruri s-au schimbat în relaţiile româno-române. Şi nu toate în bine. Dacă relaţiile oficiale au evoluat, dacă unele dintre cele instituţionale - în varii domenii - s-au schimbat, impresia mea este că relaţiile interumane au cunoscut (şi) metamorfoze neaşteptate în acei ani ai entuziasmelor de tot felul, inclusiv ai unionismului spontan şi probabil naiv. În timp, mulţi dintre compatrioţi au început să privească la fraţii de peste Prut, ba cu neîncredere - din motive de rackeţi, de parcă pe malul cestălalt ar fi aglomeraţie doar de oameni cinstiţi! -, ba cu un aer de superioritate, când nu chiar de dispreţ, fraţii de dincolo fiind socotiţi un fel de români de mâna a doua. Unionismul a rămas mai degrabă conduita exaltaţilor, românii „normali", îndeosebi politicienii şi intelectualii, fie declarându- se împotrivă, fie practicând un fel de „dublu discurs" - pe dinafară se declară pentru, iar în sine lor se roagă nu cumva să se întâmple! S-ar putea ca ambele categorii să aibă dreptate! Pentru că percepţia noastră este falsă. Nu doar că „media antropologică" basarabeană este superioară mediei de dincoace de Prut, dar şi elitele lor ar putea privi de sus către ale noastre. Sigur, există şi cauze obiective în apariţia acestei situaţii. Pe când noi stăteam sub jugul tot mai apăsător al regimului comunismului dinastic, ei începuseră exerciţiul libertăţii cu glasnostul şi perestroika gorbacioviste. Când noi ne rugam la partidul unic, ei explorau deja pluralismul prin înfiinţarea Frontului Popular. Şi când protestul antitotalitar îşi adaugă o dimensiune naţională, de bună seamă că şi motivaţia este mai puternică.

Unii dintre reticenţii noştri, dacă vine vorba, evocă costurile unificării, de parcă aceasta s-ar produce instantaneu, nu treptat, odată cu integrarea Moldovei în UE. Ca să nu mai spun că agricultura - una dintre marile mize economice ale viitorului - de dincolo de Prut funcţionează mai bine decât a noastră. Revenind însă la elite, la cele politice, aş vrea să văd politruci de la noi care să semene cu politicienii lor, începând cu liderii Alianţei proeuropene şi sfârşind cu tineri precum Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, sau Oleg Serebrian, lider liberal, cu remarcabilă pregătire academică internaţională, diplomat între 23 şi 29 de ani, profesor universitar şi parlamentar. Între altele, autor al „Geopoliticii spaţiului pontic", una dintre cele mai importante cărţi dedicate temei. Iar dacă mergem spre elitele intelectuale, ne întâlnim cu instituţii de genul revistei „Contrafort", editată de Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu şi mica lor echipă, de Editura Cartier, condusă de poetul Galaicu-Păun, de săptămânalul „Timpul", de o mulţime de alte edituri, publicaţii ce concurează de la egal la egal cu instituţiile similare de aici. Risc să transform articolul într-un pomelnic dacă aş aminti toţi marii scriitori, pictori, muzicieni, actori de dincolo, unii muncind aici, alţii acasă, dar măcar câteva nume trebuie evocate, de la scriitori din generaţia mea, precum Hadârcă, Dabija, Leo Butnaru, Aura Christi, Nicolae Leahu, până la mai tinerii fraţi Vakulovski, Mihai şi Alexandru, ambii repatriaţi, Dumitru Crudu, Ştefan Baştovoi, Iulian Ciocan, Vasile Ernu, animatorul siteului criticatac.ro, de stânga, ceea ce nu-l împiedică să fie inteligent!, până la regizorul Igor Cobileanski, actorul Ion Sapdaru sau doctorul Timică, unul dintre cei mai buni chirurgi de cord din ţară, ca să nu citez doar artişti. Şi n-am amintit monştrii sacri, cunoscuţi de toată lumea.

Senzaţia mea este că, înainte de a ne apuca complexele de superioritate faţă de transpruteni, n-ar strica să mai aruncăm câte o privire şi în oglindă!