Româncele s-au bucurat în decursul istoriei de mai multe drepturi decât femeile din alte părţi.

În evul mediu românesc femeile aveau dreptul să deţină pământ - un drept suprem în orice societate agricolă şi care nu se regăsea în alte ţări care astăzi trec drept modele. Au existat şi femei care au condus efectiv în ţările române medievale - doamna Chiajna, doamna Ruxandra sunt numele unor femei care au domnit, au asigurat regenţe vreme de mulţi ani. Şi nu sunt singurele. Puţini ştiu că nevestele domnitorilor din principate aveau un buget propriu - cămara doamnei -, din care înzestrau mănăstiri, biserici şi fete sărace, că aveau o pecete proprie şi ştiau să scrie.

Dincolo de orice ar spune gendere studies, femeile din România medievală aveau drepturi consfinţite prin lege: ele erau singurele proprietare ale zestrei primite şi, în cazul de desfacere a căsătoriei, şi-o păstrau; se puteau ocupa de negustorie şi de multe ori erau mai bogate decât soţii lor. Apoi au fost femei fatale ca Maruca Cantacuzino, amanta lui Alexandru Ioan Cuza, cea care i-a cauzat căderea. Sau Elena Cuza, soţia legitimă a aceluiaşi domnitor, care a intrat în memoria publică drept o femeie timidă şi retrasă, dar care s-a aflat de fapt în spatele evadării şi fugii lui Cuza în 1848. Fără ea poate că viitorul domnitor ar fi fost executat sau destinul lui ar fi avut o altă întorsătură...

Apogeul femeilor în istoria românilor a fost atins de regina Maria. Deşi născută departe, regina Maria a vrut şi a ştiut să se apropie de români. În timpul Primului Război Mondial, regina Maria a fost cea care şi-a păstrat speranţa sub dictonul „Marea Britanie nu pierde războaie". Când regele Ferdinand părea tentat de o apropiere de germani pentru păstrarea coroanei, regina Maria a fost cea care a împins spre continuarea războiului. Constantin Argetoianu scria că regina Maria s-a visat dintotdeauna împărăteasa tuturor românilor şi a reuşit să-şi atingă visul. Au rămas de la ea numeroase imagini - nu doar în costumul îmbrăcat la încoronarea de la Alba-Iulia, cu o coroană bizantină pe cap ce confirmă cumva visele imperiale, dar şi în costume populare feminine din toate regiunile ţării. Regina Maria a reuşit să dea o faţă nouă şi biruitoare României. Pe lângă regele Ferdinand, timid şi retras, regina Maria e cea care reprezintă cu adevărat România Mare: zâmbitoare, sigură şi cu o undă de încredere de sine ce transpare din privire şi atitudine.

Apoi au venit adevărate catastrofe. Elena Lupescu - „roaiba" sau „iapa roşcată", după cum era poreclită în rapoartele agenţilor de Siguranţă. O femeie crescută în tripouri şi cluburi ofiţereşti, capabilă să bea şi să joace cărţi o noapte întreagă, cot la cot cu cei mai mari cheflii ai Bucureştiului. O femeie care a reuşit prin taine de alcov să atragă un adevărat blestem asupra unui întreg popor. De partea cealaltă a crescut prin închisori şi reuniuni secrete de partid Ana Pauker - femeia comunistă model, care şi-a abandonat soţul în închisoare şi copiii prin creşele de partid. De la aceste două femei încoace, România nu a mai avut un chip feminin propriu, a rămas cumva lipsită de o „faţă vie", după cum obişnuia regina Maria să se descrie...