Festivalul ”Părinteasca Dimândare” desfăşurat în premieră în Albania şi Macedonia, spaţii de formare a românităţii sud dunărene
adăugat 13 octombrie 2011, 08:10, 11:10 la Românii de Pretutindeni • Articol publicat de Cornel Postolachi
În perioada 7-10 octombrie, prestigiosul festival al cântecului, dansului şi tradiţiilor aromâneşti, organizat de Fundaţia Cultural – Ştiinţifică Aromână „Andrei Saguna” şi ajuns la a XVII-a ediţie, s-a desfăşurat anul acesta, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, pe meleagurile unde s-a format o importantă parte a românităţii sud – dunărene, în Albania şi Macedonia.
Evenimentul mult aşteptat a însufleţit comunităţile de aromâni din aceste ţări, sute de persoane deplasându-se la Tirana, Corcea, Saranda, Elbasan, Fier (Albania) şi Bitola şi Skopje (Macedonia) pentru a participa, alături de aromânii din aceste localităţi, la un regal aromânesc oferit de ansamblurile „Dorlu”, din Sarighiol de Deal, „Boatea Fârşerotească”, „Kavaia” şi „Fârşerotlu” din Albania.
Manifestările, organizate cu sprijinul misiunilor României la Tirana şi Skopje, a consulatului onorific al României la Bitola, al asociaţiilor „Liga Aromânilor din Albania”, „Asociaţia Culturală a Aromânilor din Albania” şi „Liga Vlahilor din Macedonia”, s-au bucurat şi de prezenţa ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care în data de 9 octombrie, împreună cu preotul aromân Dumitru Veriga, au oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Aromânească „Schimbarea la Faţă” din Corcea, Albania, biserică ridicată cu sprijinul României.
De asemenea, în ultima seară a festivalului, la Skopje, alături de ÎPS Calinic, manifestarea s-a bucurat şi de binecuvântarea Arhiepiscopul Ştefan, Întâi-Stătătorul Bisericii Ortodoxe Macedonene.
Cu prilejul festivalului, reprezentanţii Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Radu Cosma şi Mircea Gherboveţ, s-au întâlnit cu liderii organizaţiilor aromâneşti din Albania pentru a discuta problemele cu care se confruntă comunitatea aromânilor, în special în contextul recensământului ce are loc în această lună, dar şi perspectivele de colaborare în vederea păstrării şi promovării culturii româneşti.
„Dimândarea Părintească” (mustrarea părintească) este un adevărat „imn” al aromânilor pe o poezie scrisă de Constantin Belimace, luptător pentru drepturile românilor din Balcani.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲