Festivalului Internaţional de Folclor Românesc „Să-mi cânţi, cobzar“
adăugat 07 decembrie 2010, 17:52, la Cultură • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
În perioada 3-5 decembrie 2010 s-a desfăşurat, la Cernăuţi, Ucraina, cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Folclor Românesc „Să-mi cânţi, cobzar“, organizat de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii tradiţionale.
Institutul Cultural Român a susţinut, cu ocazia festivalului, un program cultural divers, care a cuprins atât recitaluri folclorice cât și o serie de evenimente conexe.
Astfel, pe 3 decembrie, de la ora 21.30, la Clubul Hard Rock din Cernăuți a avut loc un concert deosebit susținut de formaţia Alternosfera din Chişinău şi un recital al trupei Dubas din Tiraspol, în deschidere.
Pe 4 decembrie, de la ora 15.30 la Biblioteca Centrului Regional pentru Educaţie Estetică „Tineretul Bucovinei“ a fiost proiectat filmul Nuntă în Basarabia. La eveniment au fost prezenți regizorul şi scenaristul filmului, Nap Toader și actorul Constantin Take Florescu care au răspuns întrebărilor celor prezenți. După proiecție publicul în număr foarte mare a urcat pe scena unde s-a încins o horă românească pe muzica filmului, transformând seara într-un moment cu totul special.
Filmul a fost distins cu Premiul Special al Juriului la Black Nights Film Festival de la Tallin, Estonia, în decembrie 2009 (pelicula, o producție Mediana Communication - România, este coprodusă de OWH TV Studio din Republica Moldova, are în distribuție actori basarabeni, iar filmările au avut loc în Chişinău). Programul din 5 decembrie a inclus reprezentații de muzică și dans popular românesc în cadrul festivalului de folclor fiind prezente, cu sprijinul ICR, ansamblul Dor Basarabean din Utkonosovka, raionul Ismail (Regiunea Odesa, Ucraina şi grupul Teleormanul cu Florin Vasilică, aşteptat la Cernăuţi de foarte mult timp.
La manifestări au participat și 60 de tineri basarabeni, membri ai Organizației Studenților Basarabeni din București care au avut ocazia să viziteze obiective turistice istorice românești din Cernăuți și care au participat și la manifestările culturale.
Evenimentul a prilejuit prezența pe aceeași scenă a artiștilor români din Cernăuți (Raionul Herța), Ismail (Regiunea Odesa), Chișinău și Tiraspol (Republica Moldova), dar și din România.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲