În R. Moldova totul pare să aibă soluţie, nimic nu ne încurcă, noi putem trece peste multe cu vederea şi să le transformăm până la urmă în nişte… fleacuri. Puterea moldovenilor de a tolera pe toţi şi toate este incomensurabilă… Avem o capacitate de a tăcea, de a suporta şi de a nu ne păsa încât îţi vine să te cruceşti, nu alta. Totul e un fleac pentru noi, parcă nimic nu ne trezeşte „din somnul cel de moarte”.

La televizor, tot canale ruseşti

Cred ca, în cele câteva zile cât am stat la Chişinău, mi-am exersat rusa cât pentru trei ani înainte… Mare minune că “Satelit TV” a introdus Jurnal TV şi Publika TV, altfel… numai canale ruseşti! Ce-i drept, nu proaste… Acesta este răspunsul la întrebarea unui cunoscut din România: „Cum de nu poţi uita rusa?” Ha! Păi, cum s-o uit dacă, repet pentru a mia oară, acasă, din 55 de canale, cel mult cinci sunt în română!? Nu mai spun că cele din România lipsesc aproape cu desăvârşire. Cine are reţeaua de cablu „Satelit TV” poate să-mi confirme spusele. În fine, asta nu este o noutate, deoarece, se pare, îmi bat gura şi mâinile de pomană de câte ori am spus-o şi tot nimic. Ia, un fleac – 50 de canale în rusă!

Ziua Europei – „pe stil vechi”!

Despre altceva vreau să scriu acum, la cald, cât impresiile sunt proaspete după poezdca (trad. rus.- călătoria) din R. Moldova. Am prins la Chişinău, două evenimente foarte importante – 9 mai şi 15 mai. De la „biruitori” – aşa cum au vrut să ne facă să ne simţim în acea zi, în special prin intermediul mass-mediei ruseşti retransmise de la Moscova, peste o săptămână am devenit brusc „europeni”. După Deni pobedî (trad. rusă – Ziua Biruinţei) a venit Ziua Europei. Fireşte, ca la noi la nimeni – pe 15 mai. Ia, un fleac – noi nu sărbătorim Ziua Europei pe 9 mai, ci când vrem! Înt-un fel, pe stil vechi, aşa cum scria cineva pe facebook. Ce ne pasă că Europa toată a serbat pe 9 mai?! Cum ne primiţi în UE, aşa sărbătorim şi noi. Vorba ceea – voi vă faceţi că vreţi să ne integraţi, noi ne facem că sărbătorim. Şi… nimeni nu se supără, nimeni nu se indignează.

„Bastarzii lui Voronin” contra lui Grigore Vieru

Aflu în una din zile, că în Consiliul Municipal au fost discuţii aprinse pe marginea instalării bustului Marelui poet Grigore Vieru pe strada care, mai nou, îi poartă numele. Nu, să nu credeţi care cumva că e strada Puşkin. Nu, Doamne fereşte! Nici vorbă! Este fosta – actuală Renaşterii. Adică, într-un fel, am renăscut, după care, peste 20 de ani de aşa-zisă democraţie ne-am răzgândit şi spunem, indirect, că am rămas nerenăscuţi până la capăt, undeva, pe drum… Şi, cum era de aşteptat, nemulţumiţii au fost nimeni alţii decât „mândria” comunismului moldovenesc – tinerii comsomolişti (ştiţi voi – cei care se declară apărătorii Patriei şi care vor limba rusă limbă de stat, sau cum îi numea reputatul jurnalist basarabean Constantin Tănase – „bastarzii lui Voronin”). Aşadar, flăcăii iştea cu mintea roşie au ajuns să îşi verse frustrările şi complexele tocmai la Primărie. Cică le e frică să nu fie scos cumva monumentul nu mai ştiu cărui ostaş sau comsomolist sovietic de pe bulevardul Renaşterii, iar în locul cu pricina să fie instalat – Doamne fereşte!-, bustul lui Grigore Vieru. Un fleac! – nu ne interesează…

Despre „europenii de Chişinău”

„Bleah, nici după moarte nu lasă omul în pace!” îmi spunea încruntat un coleg din presa de la Chişinău. Îi înţeleg „bleah”-ul care îi vine din străfundul rărunchilor, dar de, faţă de noi, ei ştiu să se facă auziţi… Şi, cinic vorbind, au dreptate în felul lor – dacă au unde să ridice vocea imperială, transmisă din moşi strămoşi, de ce să nu o facă? De partea astălaltă, a vorbitorilor de română, mai apare câte un Cernei care spune, pe drept cuvânt, că dacă l-am dat jos pe Lenin, apoi cu ăştia de ce ne-am mai întinde prea mult la vorbă? Dar, vocea lui Cernei se pierde pe undeva… Nu se poate să te manifeşti aşa. Nu, nu! Doamne fereşte! La Chişinău, cam de un an încoace, toată lumea a devenit, brusc, peste noapte, europeană şi imparţială. Toţi îşi bat capul cum să respecte drepturile minorităţilor (de fapt, a uneia singure – cea rusă). Nu ştiu cum se face, dar mulţi sunt cei care uită comportamentul de altă dată al comuniştilor, presiunile, intimidările şi batjocura făcută de ei asupra societăţii. Ba mai mult, aliaţi de ai lor au devenit şi ei un fel de „europeni de Chişinău”, imparţiali şi foarte atenţi ca „drepturile omului” (comunist) să nu fie cumva încălcate. De parcă ar spune: „Drepturile omului” încălcate de comunişti: „Ia, un fleac!”

UE – apărătoarea PCRM?

Numai NIT-ul săracul rămâne „veşnic tânăr şi ferice”, devotat şi neschimbat, continui eu vorba poetului. Spre deosebire de foştii aliaţi, cam greu se orientează postul acesta spre Europa. O mai face el uneori, dar numai când îi dictează interesul… Un exemplu.

În una din zile, l-am auzit pe comisarul Fuele la Publika şi la Jurnal TV vorbind despre cât de mare este vocaţia R. Moldova de a deveni ţară cu adevărat europeană, despre crezul tinerilor faţă de integrarea europeană etc. etc. Seara, la ştirile NIT, am avut impresia că oficialul european ar fi venit special pentru a „apăra” săracul NIT de forţele răului (ha!), precum şi un post de radio rusesc, nu mai ştiu care e şi nici cum se cheamă, pentru că nu intră pe lista mea. În fine, noile idei de la acest post de televiziune s-au cam afumat între timp, dar, mă rog, vorba ceea – „pasărea pre limba ei piere”. Aşa ar trebui, cel puţin! Dar la Chişinău, nu piere! Un fleac – la un an de la schimbare, avem NIT şi ORT, nu avem TVR1!

Limba română – limbă străină!??

Şi la final, un alt… „fleac”! De când limba română este în Chişinău limbă străină? Priviţi fotografia de mai jos (apasă şi măreşte) şi convingeţi-vă. Alooo, Quo Vadis, chiar aşa??? Înţeleg că dacă în portofoliu ai mai multe limbi eşti mai apreciat, dar chiar aşa? Apropo, predaţi cumva şi „limba transnistreană”?

…În fine, am plecat din Chişinău şi cu amintiri mai plăcute. M-am întors cu nişte titluri de cărţi interesante: trei romane noi, semnate de binecunoscuţii Nicolae Dabija – „Tema pentru casă”, Val Butnaru – „Cartea nomazilor din B.” şi Aurelian Silvestru – „Cel rătăcit”.

Mulţumesc tuturor şi promit să scriu în cel mai scurt timp despre aceste cărţi, dar şi despre multe altele.