Cu mai mulţi ani în urmă, am fost surprins să văd în satul Taraclia din raionul Căuşeni un monument românesc din Primul Război Mondial. Un obelisc simplu de piatră, care purta pe el o placă de bronz în forma unei căşti a armatei române.

Monumentul era cât se poate de bine îngrijit - doar că lipsea orice fel de însemn care să indice originea sa. Doar faptul că era exact după modelul clasic al monumentelor militare româneşti din epocă, alături de casca românească, constituiau indicaţii clare cu privire la rostul lui pe lume. Peste drum, mult mai impozant şi cu toate elementele de identificare la vedere, se înălţa monumentul ostaşului sovietic eliberator... Acesta este un caz fericit - monumentul românesc a fost lăsat în pace, chiar dacă i-au fost îndepărtate însemnele.

În Ucraina, în satul Babele din sudul Basarabiei, monumentul soldaţilor români din Primul Război Mondial are în vârful obeliscului un vultur de bronz - doar că destul de greu de recunoscut acest vultur, după ce i-au fost rupte aripile şi ciocul. Câţiva mai vrednici au şi ciocănit inscripţia, doar-doar vor şterge această urmă a românilor. În satul Cartal - tot din sudul Basarabiei, Ucraina - monumentul românesc în memoria Primului Război Mondial poartă urme de gloanţe. Placa acestui monument a fost bortelită în mai multe locuri pentru a şterge cuvintele-cheie: Ion Inculeţ, membru în Sfatul Ţării, regele Ferdinand, România... În satul Taşlâc, din aceeaşi zonă a Ucrainei, am găsit un alt monument al soldaţilor români din Primul Război Mondial - înconjurat de bălării imense, monumentul aproape că nu se mai zăreşte. Un obelisc simplu, la baza căruia sunt înscrise numele românilor morţi în război: Ionel Nicolai, Pădurean Ilarion, Albu David, Basarab Simion, Topor Vasile, Basarab Vasile, Cuţan Petre, Muntean Condrat, Topor Iacob, Negruţ Simion, Dumbravă Sava... Printre numele româneşti apar unul evreiesc şi câteva ucrainene, însă cele mai multe sunt româneşti. Uneori şi listele celor morţi în războaie pot spune câte ceva despre proporţia dintre etnii... Inscripţia de pe monument este una simplă: „Veşnică amintire eroilor căzuţi pe câmpul de luptă în războiul mondial 1914-1918”. Aici monumentul nu a fost vandalizat, ci pur şi simplu lăsat în paragină, acoperit de bălării şi tufe, de abia îl mai poţi vedea. În satul Frumuşica Veche am găsit un cimitir al unor soldaţi români morţi în al Doilea Război Mondial: două cruci de lemn la marginea cimitirului, niciun însemn, nimic care să dureze.

Sunt şi câteva excepţii, din fericire. În satul Barta din sudul Basarabiei monumentul românesc din Primul Război Mondial este bine îngrijit, înconjurat de brazi, cu lanţurile vopsite şi postamentul proaspăt văruit. La fel şi în Satul Nou, monumentul românesc a rămas neatins. În general, însă, foarte multe monumente româneşti din sudul Basarabiei (Bugeacul din Ucraina) sunt într-o stare avansată de degradare. Nu acelaşi lucru se poate spune despre monumentele sovietice, care sunt cât se poate de bine păstrate, îngrijite şi revopsite, fără urmă de bălărie în jurul lor. Rusia a stârnit în 2007 un adevărat scandal internaţional atunci când a fost mutat monumentul ostaşului sovietic din capitala Estoniei. Oare cum ar reacţiona Moscova, dacă monumentele soldaţilor sovietici din România ar fi suferit soarta monumentelor soldaţilor români din Ucraina? Ştiu, acum Ucraina e Ucraina şi Rusia e Rusia, dar până la urmă tot de la Uniunea Sovietică se trag.