Recent, S. Nazaria, doctor în politologie, un erete schismatic al istoriografiei, şi V. Stepaniuc, „doctor în istorie”, dar realmente un rusist pregătit pentru şcolile moldoveneşti, publică o inepţie pretenţioasă de umplutură istoriografică falsă „consacrată” Basarabiei din secolul XX. Dânşii nu ostenesc niciun pic să-şi exprime „punctul de vedere” incompetent, racordat însă perfect la anumite interese geopolitice primitive şi abandonate de civilizaţia contemporană. Acelaşi „punct de vedere”, pretinşii „experţi în materie” tentează să-l exprime prin metoda selectării haotice a pasajelor din felurite publicaţii. Altfel zis, autorii menţionaţi şi-au asumat o responsabilitate deloc onorabilă – să contribuie la soluţionarea problemelor istoriografice acumulate pe parcursul secolului vizat. Gravitatea devine şi mai accentuată din cauză că volumul nu include idei originale, ei pur şi simplu relansează docil conceptul istoriografic sovietic, redus până la didactica unui manual şcolar.

O… fondaţie suspectă

S. Nazaria şi V. Stepaniuc se află în opoziţie permanentă cu majoritatea absolută a istoricilor şi, în genere, cu opinia intelectualităţii naţionale şi străine. De fiecare dată, bănuiala cade nu numai pe felul de a fi recalcitranţi, dar, probabil, şi pe incapacitatea de a efectua analize şi sinteze ştiinţifice de rigoare. În viziunea lor, istoria reprezintă o componentă a politicii statului, fără drept de autonomie. Din acest considerent, dânşii afirmă că lucrarea este una „istorico-politologică a problemei basarabene în contextul relaţiilor internaţionale din epoca războaielor mondiale (1917-1947)”. Corect ar fi să se indice anii 1914–1945, dar nu asta constituie esenţa cărţii, ci orientarea ei ideologică, deplasarea perversă de la criteriile adevărului ştiinţific.

La cele spuse, menţionăm cu regret că apariţia cărţii a fost susţinută financiar de „Fondaţia” (corect: Fundaţia) „Историческая память” („Memoria istorică”) din Rusia, Ambasada Federaţiei Ruse în Republica Moldova şi alte organizaţii. „Fondaţia” alimentează şi alte programe similare, din considerente expansioniste, şi pretenţiile amortizează într-un fel. Nu este clar însă până la capăt comportamentul Ambasadei Federaţiei Ruse. Din cele ce se ştie, orice ambasadă are misiune diplomatică, şi nu una politică. Valeri Kuzmin, ambasadorul rus la Chişinău, ne învaţă în ce limbă să vorbim, ce istorie să învăţăm, ne impune legi ca limba rusă să fie ridicată la grad de stat etc. Finanţarea exerciţiilor „istoriografice” ale celor doi Herostraţi moldoveni, cu siguranţă, face parte din seria unor acţiuni expansioniste ruseşti. Este vorba de un amestec în treburile interne ale unui stat suveran.

Între timp, S. Nazaria şi V. Stepaniuc nu prea cunosc ce este istoriografia. Deschidem DEX-ul: „Ştiinţă auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul evoluţiei concepţiilor istorice şi al operelor istorice”. Prin urmare, pentru a scrie opere istoriografice este necesar să cunoşti perfect problemele teoretice generale şi particulare, conţinutul evoluţiei societăţii şi efectul factorilor obiectivi şi subiectivi. Oponenţii noştri au ieşit din acest cadru şi procedează simplu: fără a cerceta fenomenele istorice, au preluat conceptul istoriografic sovietic, cu unele rectificări formale. În consecinţă, pretinsul studiu din start îşi pierde valoarea enunţată.

„Basarabia nu mai aparţine Imperiului Rus”

Din text se observă că autorii nu cunosc până la capăt obiectul luat în dezbatere. Doar căderea ţarismului este un product condiţionat de mişcarea naţională a popoarelor cotropite de Rusia. În acest proces este inclusă şi Basarabia. Guvernul Provizoriu democratic emană, pe 5 martie 1917, autorităţilor guberniale din Chişinău o telegramă oficială rezonabilă: „Бессарабия больше не принадлежит Российской империи, она становится свободной” („Basarabia nu mai aparţine Imperiului Rus, ea obţine libertate”). De aici încolo, provincia începe să-şi caute un viitor propriu, finalizat cu Unirea din 1918. Acestui act s-au opus numai forţele alogene, cercurile reacţionare şovine şi elementele trădătoare. Acestea, în colaborare cu grupările vagabonde ale armatei ţariste descompuse, terorizau populaţia ţinutului, „organizau” aşa-numitele „organe de stat sovietice”, practicau alte acţiuni antinaţionale. Tocmai la moment intervin forţele sănătoase ale Basarabiei, care au fondat în mod legal Sfatul Ţării, organ care va realiza Unirea cu Ţara. Acest organ a demonstrat caracter politic şi diplomatic matur. El nu a susţinut lovitura de stat din Rusia, condusă de bolşevici, formal - menţinea Basarabia în componenţa Rusiei albgardiste (guvernul lui Kolceak), creează o formaţiune statală provizorie - Republica Democratică Moldovenească (2.XII.1917), pe 24 ianuarie 1918 anunţă independenţa R.D.M. şi la 27 martie (9 aprilie) decide Unirea. Restul evenimentelor care au derulat în provincie nu au nici o importanţă, doar că frânau mersul obiectiv al istoriei ţinutului „curat românesc” (N. Iorga). Aşa că „părerile istoriografice” ale lui Nazaria şi Stepaniuc ies din logică şi reflectă interese exclusiv străine. Totodată, oponenţii noştri nu preferă să descrie crimele adevărate săvârşite de comunişti în stânga Nistrului - procese politice, execuţii în masă, deportări criminale, ucrainizare şi rusificare forţată etc.

Basarabia, revenită în mediul ei natural, se dezvoltă proporţional cu restul teritoriilor naţionale. Reforma agrară a înzestrat real populaţia cu pământ. Constituţia din martie 1923, una din cele mai democratice Constituţii la scară mondială, asigura drepturi largi tuturor cetăţenilor, învăţământ primar gratuit etc. Poveştile precum că basarabenii erau înjosiţi, bătuţi, ucişi sunt lipsite de orice temei.

Un manual şcolar de tip sovietic şi foarte slab

Într-o ordine de idei, Nazaria şi Stepaniuc ignoră cu desăvârşire existenţa concurenţei de interese dintre cele două extreme europene - nazismul german şi comunismul sovietic, tratează unilateral esenţa agresivă a Pactului Ribbentrop-Molotov. În viziunea lor, populaţia se afla în aşteptarea actului de „eliberare” din 28 iunie 1940. Logica dânşilor ar fi următoarea: basarabenii doreau regimul colonial stalinist, represiunile politice, deportările din vara anului 1941, executarea a peste 20 mii de oameni la Ivdel - Katyniul nostru adevărat (?!).

Cel puţin stranie este poziţia autorilor în crearea ilicită a RSS Moldoveneşti. Doctorii în ştiinţe ar trebui să ştie că intrarea unui stat în componenţa altui stat are proceduri juridice bine formulate. În conformitate cu normele existente, era necesar mai întâi constituirea pe teritoriul ocupat de trupele sovietice a unei formaţiuni statale (parlament, guvern etc.), care ar fi cerut includerea în componenţa URSS. În realitate, însă, lucrurile au derulat în alt mod. Au fost luaţi de pe stradă 34 de inşi şi transportaţi cu pompă la Moscova. Aceştia, „în numele poporului moldovenesc”, au cerut crearea RSSM şi includerea ei în componenţa URSS. La rândul său, Sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice satisface „rugămintea poporului moldovenesc”.

Bravii autori omit din „cercetările” lor „istoriografice” pierderea Hotinului şi fostului judeţ Ismail. Basarabia a fost retezată teritorial, pentru a satisface poftele fostului lider ucrainean N. Hruşciov. Este un alt „triumf al adevărului istoric” trecut prin prisma istoriografică a celor doi autori.
Tot atât de „legală” a fost şi „eliberarea” din martie-septembrie 1944. Odată cu trecerea oştirilor sovietice spre Apus, în fotolii de „lideri” ai republicii sovietice moldoveneşti sunt plasate elemente străine şi docile noului regim totalitar. Provincia devine o anexă fără drepturi a Imperiului sovietic.

În genere, „elaborarea” semnată de S. Nazaria şi V. Stepaniuc poate fi comparată cu un manual şcolar de tip sovietic şi foarte slab. Scopul lui rămâne acelaşi – deformarea continuă a istoriei ţinutului dintre Prut şi Nistru, infectarea conştiinţei populaţiei cu virusul neadevărului istoric. Cartea este scrisă fără a se respecta elementare rigori logice, mulţimea de citate produce efectul oboselii şi slăbeşte interesul faţă de publicaţie, lipseşte analiza istoriografică anunţată.