Românii care locuiau în URSS erau incluși în nomenclatorul sovietic al grupurilor etnice cu două denumiri: români și moldoveni. Divizarea s-a făcut într-o manieră arbitrară.

S-a considerat că cei care locuiesc în partea de vest a râului Prut (Bucovina și Transcarpatia) se numesc români, iar cei din partea de Est a Prutului – moldoveni. Deși geografic arbitrară, din punct de vedere politic această divizare a fost elaborată și implementată foarte sofisticat. Fiind un adevărat proiect de inginerie socială, inițiat de puterea sovietică  imediat după punerea în practică a pactului Ribbentrop-Molotov, această politică își propunea  să creeze o diferențiere identitară în interiorul grupuilui etnic al românilor pentru a putea justifica ocuparea teritoriului unde acest grup etnic era majoritar.

În acest proiect identitatea moldovenească nu ar fi trebuit să fie opțiunea favorită. Puterea sovietică ar fi putut prefera probabil utilizarea în acest scop a identității basarabene, deoarece ea a fost folosită cu referire la această populație pentru prima dată de Rusia țaristă. Identitatea basarabeană însă era prea recentă și respectiv insuficient de profund ancorată în conștiința populației din teritoriile ocupate. Cu scopul de a mări șansele de succes ale proiectului său, puterea sovietică a fost nevoită astfel să instrumentalizeze o identitate eminamente românească, cea moldovenească.  Din aceste considerente, atunci când se vorbește că identitatea moldovenească în RM este nouă, sau chiar falsă, se face o confuzie, deoarece ea este mult mai veche decât puterea sovietică. E mult mai corect în acest context să se vorbească de instrumentalizarea în scopuri geopolitice a identității moldovenești .

Diferențierea moldovenilor de români s-a realizat în perioada sovietică prin metode foarte variate, începând cu cele foarte brutale (omoruri, deportări, încarcerări, etc., dacă se afirma explicit identitatea românească) și terminând cu cele mai subtile, adică prin programul școlar, industria cinematografică, câmpul mediatic, literatura artistică, etc.. Ultimele își propuneau promovarea unei identități pozitive moldovenești prin alterizarea și diabolizarea identității românești. Fiind utilizate într-un context totalitar, care excludea orice acces la informație alternativă, aceste metode erau foarte eficiente. Datorită  lor populația din R Moldova timp de zeci de ani a fost socializată  într-un context în care identitatea românească a fost sistematic asociată cu realități extrem de negative, cum ar fi: ocupație, fascism, jandarmi, violență, umilință, înapoiere, subdezvoltare, etc.  

Aceste mijoace care au combinat propaganda cu teroarea au generat ceea ce numim astăzi criza identitară  a moldovenilor. Ea constă în faptul că o parte a cetăţenilor RM se identifică moldoveni, iar o altă parte – români. Dimensiunea critică a acestei probleme se conturează însă  mai ales în faptul că între aceste două grupuri s-a format o ruptură care se agravează şi care sapă coeziunea socială.

În opinia mea este greșit să se încerce deconstruirea acestei realități identitare complexe prin diabolizarea identității moldovenești. În primul rând, identitatea moldovenească este o identitate regională care are profunde rădăcini în istoria românească și face parte din patrimoniul cultural românesc. Atunci când afirmă că sunt moldoveni aceşti oameni se gândesc, indiferent dacă se consideră sau nu români, la Eminescu, Ştefan cel Mare, Creangă, Alecsandri, doină, Mioriţa, etc., care indiscutabil fac parte din referinţele culturale româneşti. Atunci când se spune că identitatea moldovenească este o creatură rusească e ca şi cum s-ar renunța implicit la tot acest patrimoniu. Din această cauză eu consider că unii intelectuali fac o greșeală atunci când duc o adevărată cruciadă contra identității moldoveneşti în loc să o reabiliteze prin afirmarea naturii sale românești.

În al doilea rând, nu poţi să restabileşti o identitate extirpată cu teroare şi indoctrinare decât prin metode democratice. Dacă oamenii vor fi provocaţi în sensibilităţile lor printr-un discurs intolerant, ei se vor baricada în certitudinile lor mărind şi mai mult criza identitară din RM. Eu cred că o atitudine care include şi nu exclude, care nu atrage atenţia asupra formei (denumirea limbii) ci asupra conţinutului (faptul că ea este folosită şi afirmată în societate) şi care manifestă respect şi înţelegere, dar nu aroganţă, va diminua din tensiunea socială şi va micşora capacitatea fostei nomenclaturi sovietice să o speculeze în propriul interes. Cu alte cuvinte, dacă limba și tradițiile moldovenești îmbogățesc cultura românească  în ansamblu, atunci nu ar trebui să ne arătăm exasperați de faptul că țăranii din R Moldova mai folosesc activ acest patrimoniu sau că aceste denumiri sunt utilizate în documente oficiale.

După un timp însă, așa cum un vin tulbure se limpezește dacă nu este deranjat, așa și problemele identitare ale RM se vor rezolva treptat revenind cu timpul la normalitate. Identitatea moldovenească va deveni una regională sau civică, pentru că va fi adoptată de toți cetățenii RM indiferent de apartenența etnică, identitatea românească va fi cea etnică, iar glotonimul limba moldovenească va dispărea fără ca cineva să observe acest lucru.