În ajun de 8 martie, bărbaţii din Chişinău au luat cu asalt florăriile, magazinele de bijuterii şi parfumeriile
adăugat 08 martie 2011, 12:26, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Astăzi, au fost cozi şi la magazinele cu produse alimentare, deoarece sărbătoarea nu are farmec fără o masă bogată.
Astăzi, au fost cozi şi la magazinele cu produse alimentare, deoarece sărbătoarea nu are farmec fără o masă bogată.
Reprezentanţii centrelor comerciale din Chişinău spun că în aceste zile au mai mulţi cumpărători de gen masculin. Aceştia se reţin în faţa vitrinelor timp îndelungat, fiindu-le frică să nu greşească la alegerea cadoului.
Vânzătoarele de la un magazin de bijuterii din centrul Capitalei ne-au mărturisit, bucuroase, că în ultimele două zile au avut mai multe vânzări ca de obicei. „Cele mai solicitate au fost inelele, majoritatea cumpărătorilor fiind tineri de până la 30 de ani", a precizat vânzătoarea Elena C.
Pentru ziua de 8 martie s-au pregătit din timp şi florăresele. „Am avut grijă să asigurăm, pentru această perioadă, un asortiment bogat, ca să aibă de unde alege cumpărătorii", spune Tamara Condorachi, vânzătoare la piaţa de flori de pe strada Bănulescu-Bodoni.
Zambilele sunt la mare căutare
Cel mai aglomerat loc a fost astăzi Piaţa Centrală din Capitală. Acolo s-au vândut ca pâinea caldă lalelele şi zambilele, crescute în seră. Deoarece în ultimele zile au apărut foarte mulţi vânzători de lalele, preţul acestora a scăzut până la opt lei floarea.
Business cu flori
Alexandra Mândru a venit din satul Malcoci să vândă zambile la Piaţa Centrală, unde, spune ea, sunt mulţi cumpărători. „Nu fac mare avere cu aceste flori. Un bulb costă 10 lei, mai adaug cheltuielile pentru ghiveci, curentul electric. Le vând cu 25-35 de lei", spuse Alexandra.
Liuba Moisei are 75 de ani. A venit la piaţă cu o căldare de roşii murate şi una cu varză. „Care sărbătoare? Vând murături ca să-mi cumpăr o bucată de pâine", se plânge femeia. A şi uitat când i-a dăruit „moşneagul" ei ultima dată flori de 8 martie. „Sărbătoarea asta e pentru cei bogaţi", zice cu durere bătrâna. Apoi îl pomeneşte cu câteva vorbe „de bine" pe soţul său. „El stă acasă lângă sobă, iar eu îngheţ de frig pe marginea drumului", se vaicără femeia.
În timp ce toată lumea cumpăra flori şi produse alimentare pentru masa de sărbătoare, Vasile Dumbravă alegea mături pentru baie. „Vreau să-i fac nevestei o surpriză. În loc de flori îi voi da o mătură", spuse râzând bărbatul. Apoi adăugă: „o voi duce la saună să mă ţină minte tot anul".
VolodeaTătaru, din satul Bulboaca, a venit în Capitală să cumpere cadouri pentru cele patru fiice şi soţie. „Am avut cinci fete. Una s-a înecat cu cinci ani în urmă. Era studentă la medicină", povesti îndurerat bărbatul. „Am cumpărat şi pentru ea o floare. O să i-o pun pe mormânt", adaugă omul.
Ieri, au fost suprasolicitate şi saloanele de înfrumuseţare şi frizeriile din Capitală.
A cumpărat câte o floare pentru toate femeile din familie
Pe Veronica Ursachi am întâlnit-o chiar la intrarea într-un salon cochet. „O dată pe an, bărbatul meu stă la bucătărie, iar eu merg la coafor, la masaj, într-un cuvânt, mă fac frumoasă", zâmbeşte femeia.
Aglomeraţie în gări
Gările auto din Chişinău au înregistrat în aceste zile un număr-record de călători. Cei mai mulţi pasageri au fost studenţi, care, profitând de zilele libere, s-au dus acasă să-şi felicite mamele. Un flux mare de călători se aşteaptă şi mâine, când mulţi vor reveni în Capitală.
Îi duce mamei un buchet de flori cumpărat din Chişinău
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲