În urmă cu 134 de ani, la 9 Mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de stat a României
adăugat 09 mai 2011, 09:15, la Istorie / Ştiinţă • Articol publicat de Cornel Postolachi
În urmă cu 134 de ani, la 9 Mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de stat a României, deschizând drumul spre recunoaşterea internaţională a dreptului naţiunii române de a-şi decide singură soarta. Intrată în război, în primăvara lui 1877, Armata română a triumfat pe câmpul de luptă, cucerind pe rând redutele otomane de la Plevna, Griviţa, Opanez, Smârdan, Vidin. Câştigată cu jertfa a peste 10.000 de ostaşi, independenţa ţării avea să reprezinte un imbold moral pentru înfăptuirea Marii Uniri, notează ARENA,cu referire la Agerpres.
Mai târziu, la 9 mai 1945, Naţiunile Unite aveau să trăiască bucuria capitulării celui de-al treilea Reich şi încheierea ostilităţilor militare pe continentul european.
În fiecare an, la 9 Mai, pe tot cuprinsul continentului se serbează Ziua Europei, pentru a marca istorica declaraţie, din 9 mai 1950, a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.
Decizia serbării Zilei Europei în fiecare an, la 9 Mai, a fost luată de Consiliul European de la Milano, din 1985.
Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite.
Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE), cunoscută şi ca Piaţa Comună.Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre, punându-se bazele Uniunii Europene care, astăzi, regrupează 27 de state printre care, de la 1 ianuarie 2007, şi România.
Anul 2011 este unul special pentru regalitate, relatează Radio România Actualități.
În urmă cu 142 de ani, în 1866, Principele Carol I era proclamat domnitor al tuturor românilor, iar 15 ani mai târziu România a devenit monarhie. Regele Mihai implineste anul acesta 90 de ani. În lunile mai şi octombrie se vor organiza la Bucureşti ceremonii şi activităţi publice menite să omagieze personalitatea majestăţii sale. În cadrul evenimentelor urmează să fie marcată şi ziua de 10 Mai, Ziua Regalităţii din România.
10 mai în istoria românilor:
1858 - A avut loc Conferinţa reprezentanţiilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia şi regatul Sardiniei) de la Paris, privind organizarea Principatelor Române
1866 - Carol I a fost proclamat principe suveran al Principatelor Unite, prin plebiscit. În aceeaşi zi, Domnitorul Carol I al României a depus jurământul de credinţă faţă de ţară
1877 - Senatul României votează proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman, recunoscută prin Tratatul de la Berlin din 1878
1881 - Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881-1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866-1881)
1947 - Ca o recunoaştere a contribuţiei României la cauza Naţiunilor Unite, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, a acordat regelui Mihai cea mai înaltă distincţie de război a SUA
Trăiască Regele! - Imnul României (1866-1948)
În anul 1881, cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul "Imnului regal român". Muzica: Eduard Hübsch, 1862.
Versuri:
Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Şi-apărător de ţară.
Fie Domn glorios
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
În război, război.
O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte,
Susţine cu a Ta mână
Coroana Română!
Trăiască Patria
Cât soarele ceresc,
Rai vesel pământesc
Cu mare, falnic nume.
Fie-n veci el ferit
De nevoi,
Fie-n veci locuit
De eroi, eroi.
O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână
Pe Ţara Română!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
De ce şi de către cine?
Administratorii "basarabeni.ro" l-au şters sau site-ul este controlat de hackerii KAGHEBIŞTI?
Mă înclin în faţa voastră FRAŢI ROMÂNI "Romanu" şi "UnEscu"!
Noi acum retrăim vremea LUPTEI PENTRU UNIRE dusă de buneii noştri în 1859 şi 1918!
Noi ştim acum ce simţeau buneii noştri când Imperiile cotropitoare ,Imperiul Turc,Imperiul Rus şi Imperiul Austro-hungar NE INTERZICEAU DREPTUL DE A FI ROMÂNI.
Ne interziceau DREPTUL DE A FI UNIŢI!
Dar ca şi atunci ŞI ACUM NOI ROMÂNII NU MAI PUTEM FI MINŢIŢI!
Cu fiecare ADEVĂR CURAT spus curajos,până la capăt,MINCIUNA RUSEASCĂ este zdrobită.
VENINUL Călăilor Ocupanţi Ruşi NU NE MAI POATE FACE RĂU!
Pentru că Noi ROMÂNII basarabeni :
ŞTIM CINE SUNTEM
şi
REFUZĂM SĂ UITĂM CINE SUNTEM!
Zi după zi noi deja înfăptuim RE-UNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Noastră Mamă ROMÂNIA!