Inalta Curte de Casatie si Justitie a obligat ANC sa anuleze un ordin de respingere a cererii de redobandire a cetateniei romane formulata de catre un cetatean din Republica Moldova
adăugat 31 ianuarie 2012, 14:30, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
COMUNICAT DE PRESA
Institutul pentru Drepturi Civile Europene din Bucuresti, prin Presedinte avocat Deleanu Ruslan va informeaza ca printr-o decizie judecatoreasca, la finele saptamanii trecute Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei a obligat Autoritatea Nationala pentru Cetatenie sa anuleze un ordin de respingere a cererii de redobandire a cetateniei romane formulata de catre un cetatean moldovean, emis in anul 2009 si a obligat Autoritatea la emiterea Ordinului de redobandire a cetateniei romane pe numele reclamantului. Mentionam faptul ca decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie este irevocabila.
Precizam faptul ca aceasta decizie judecatoreasca este prima de acest fel de la momentul infiintarii Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, reprezentand un precedent judiciar.
Astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie a confirmat sentinta civila pronuntata in luna februarie 2011 de catre Curtea de Apel Bucuresti in dosarul intentat impotriva solutiei Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, care, in calitate de Presedinte al Comisiei pentru Cetatenie, in 2009 a respins cererea de redobandire a cetateniei romane inregistrata de acest cetatean moldovean care astepta inca din anul 2003 sa-i fie solutionata cererea.
In cazul respingererii cererii de redobandire a cetateniei romane singura cale o reprezinta contestarea ordinului de respingere prin apelarea la justitie si introducerea unei actiuni in instanta in termen de maxim 15 zile de la comunicarea ordinului de respingere a cetateniei romane.
Cu stima,
Avocat Deleanu Ruslan
Presedinte al Institutului pentru Drepturi Civile Europene
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲