Incepand de astazi la Chisinău a fost deschis cabinetul parlamentar al senatorului Viorel Badea
adăugat 01 martie 2010, 11:02, la Românii de Pretutindeni
Începând cu ziua de astăzi, la Chişinău intră în funcţiune biroul parlamentar al senatorului român, Viorel Badea, care se va afla în centrul comercial „Le Roi", din sectorul Telecentru al Chisinaului. Potrivit senatorului român, biroul va avea scopul îmbunătăţirii comunicării între cetăţenii români, dar si cei străini, cu instituţiile statului român, scrie jurnal.md, preluat de Romanian Global News.
Biroul va lucra două ore pe zi, timp în care asistentii vor prelua toate cererile şi petiţiile cetăţenilor. Viorel Badea va veni cel puţin o dată la cinci săptămâni şi se va afla la Chisinău două zile, timp în care va avea întrevederi cu cei înscrişi în audienţă. Birouri similare vor fi deschise în curând la Cahul şi Bălţi.
Tot astăzi, la Chisinău va fi deschis si un oficiu pentru afaceri şi investiţii, amplasat în incinta aceluiaşi centru comercial. Oficiul va fi instituit de către o organizaţie non-guvernamentală din România şi va oferi asistenţă pentru investitorii străini, care vin în Basarabia. Totodată, potenţiali investitori din Europa de Vest vor fi atraşi prin intermediul acestui oficiu.
Cabinetul parlamentar al lui Viorel Badea a fost lansat la Chişinău la 3 februarie curent, unde au fost prezenti mai multi senatori români si oficiali moldoveni. Biroul senatorial, potrivit lui Badea, a fost deschis la iniţiativa unor oameni de afaceri de pe cele doua maluri ale Prutului.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲