Alte 179 case pentru sinistraţii din satele Cotul Morii şi Nemţeni au fost date astăzi în exploatare
adăugat 15 noiembrie 2010, 18:01, la Social
Dupa cum a asigurat oficial premierul Vlad Filat, că până la începutul iernii toţi cei care au rămas fără locuinţe în urma inundaţiilor vor avea case de locuit, totul pare să se respecte. Dupa primele 20 de familii sinistrate din satul Nemțeni, raionul Hâncești, care au intrat in casă nouă, au urmat alte 179 case pentru sinistraţii din satele Cotul Morii şi Nemţeni, raionul Hînceşti care au fost date în exploatare astăzi, 15 noiembrie. Primăriei din Cotul Morii i-au fost transmise 145 de titluri de proprietate a caselor, iar celei din Nemţeni - 34 de astfel de titluri. Deja mîine, în cadrul şedinţelor consiliilor locale, locuinţele vor fi repartizate sătenilor şi proprietarii vor putea trece la casă nouă. Dintre cele 145 de case din Cotul Morii - 95 sînt cu două camere, 39 - cu trei şi 11 - cu patru camere.
Mai mult, in ceea ce privește primele case din satul Nemțeni, viceministrul construcţiilor şi dezvoltării regionale, Anatolie Zolotcov, a menţionat că au fost conectate la conducta de gaze, proprietarii s-au stabilit cu traiul în noile locuinţe şi participă la ultimele lucrări de finisare a interiorului acestora. Lucrările de construcţie a drumurilor, a sistemului de aprovizionare cu apă potabilă, canalizare şi gazificare continuă iar timpul este în favoarea constructorilor care muncesc în ritm accelerat, a mai precizat Zolotcov.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲