Internetul ia locul ziarelor
adăugat 30 mai 2010, 18:09, la Istorie / Ştiinţă
Internetul depaseste, pentru prima data, ziarele in preferintele moldovenilor, cand vine vorba de sursa din care aleg sa se informeze.
Datele Barometrului de Opinie Publica arata ca 20,5 la suta din populatie se informeaza de pe Internet, care este depasit de televiziune, cotata cu 89,7% si de radio - 36,6%.
Totusi, doar 5% se informeaza in primul rand de la radio, in timp ce Internetul este prima sursa pentru 9,5% din respondenti. In acelasi timp, fiecare al treilea moldovean se informeaza ascultand radioul.
Ziarele constituie prima sursa de informare doar pentru 1,8%, iar a doua - pentru 13,9 la suta.
Dupa mass-media, moldovenii se informeaza de la prieteni sau vecini, apoi de la familie si colegi de serviciu.
Totodata, oamenii mai degraba cred zvonurilor, decat administratiei publice locale, iar sondajele de opinie se afla in coada clasamentului.
Tabloul este valabil in conditiile in care 1,1 la suta au spus ca nu se informeaza deloc, nu stiu sau nu au raspuns la aceasta intrebare.
Barometrul de Opinie Publica a fost realizat de Centrul de Analize si Investigatii Sociologice, Politologice si Psihologice CIVIS, in perioada 24 aprilie - 14 mai 2010, pe un esantion de 1115 persoane din toate raioanele tarii si are o marja de eroare de +/- 3 la suta.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲