Marele actor român Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, a revenit la Chişinău. 

După o pauză îndelungată. Vorba e că, acum câţiva ani, fiind prezent la aniversarea Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM), el a „îndrăznit” să spună nişte lucruri despre identitatea noastră care nu au fost pe placul comuniştilor. Ba mai mult, guvernarea lui Voronin a înmânat o notă de protest Ambasadorului României în R. Moldova. 
Luni, 17 ianuarie, Ion Caramitru, fiind acompaniat de vestitul clarinetist Aurelian-Octav Popa, a prezentat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din capitală spectacolul „Dor de Eminescu”. Cu această ocazie, maestrul a acordat un interviu special pentru TIMPUL.

- Bine aţi venit la Chişinău cu acest superb spectacol despre Eminescu. Am observat o nouă abordare a operei poetului…

- Este un spectacol inedit. O variantă nouă în care, pe lângă versurile cunoscute, sunt selecţiuni din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale marelui poet. Vorba e că grosul operei lui Eminescu se afla în celebra lui ladă cu care umbla pe unde se muta şi în care îşi ducea caietele şi notaţiile lui, şi care acum, în sfârşit, au fost tipărite prin sistem digital, facsimilate de către Academia Română. Mărturisesc că am avut o participare fundamentală la acest proces. Perioada mea la Ministerul Culturii a durat patru ani şi a fost între 1996 şi 2000, perioadă în care, ştim cu toţii, se împlineau 150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi au fost şi manifestări patronate de către UNESCO. În patru ani de ministeriat, pe lângă alte multe lucruri, cel legat de facsimilarea digitală a manuscriselor lui Eminescu a ocupat locul principal într-o hotărâre de guvern pe care am impus-o.

- Şi ce-a urmat?

- În noiembrie 2000 sosea la Bucureşti aparatul unicat pe care Guvernul României l-a cumpărat prin acea hotărâre de guvern de la singura firmă care-l producea în Germania. Aparatul a fost cumpărat cu banii Ministerului Culturii şi dat în folosinţă Academiei Române, care a terminat recent editarea tuturor manuscriselor lui Eminescu şi le-a scos în biblioteci şi pe piaţă, ceea ce este un mare câştig pentru limba noastră comună, pentru destinul nostru istoric comun şi pentru patronajul eminescian a tot ce înseamnă spiritualitate românească, identitate naţională şi multe-multe alte simboluri cuprinse în acest nume. Tot acea hotărâre aproba şi decizia Ministerului Culturii şi a guvernului de a realiza până la capăt Memorialul „Mihai Eminescu” de la Ipoteşti, locul naşterii poetului. Memorialul funcţionează din 15 ianuarie 2001, când Anul Eminescu s-a încheiat, şi cuprinde în acest moment un muzeu, o aulă de tip universitar, o bibliotecă naţională de poezie, un teatru în aer liber, un minihotel, iar în parcul imens s-au construit 12 căsuţe pentru cei veniţi la studii, au fost restaurate sau amenajate alte obiective memoriale.

- Să înţeleg că facsimilele la care vă referiţi au constituit sursa principală de inspiraţie pentru spectacolul de la Chişinău?

- Exact. Tocmai din aceste izvoare m-am inspirat la realizarea acestui spectacol. Am venit la Chişinău de la Botoşani unde, pe 15 ianuarie, la invitaţia primăriei din localitate am prezentat un spectacol pe versurile celor 19 laureaţi ai Premiului Naţional „Mihai Eminescu” - de la primul premiant, Mihai Ursachi, la Dorin Tudoran. Ultimul, al XX-lea, din acest an, fiind Dinu Flămând.

- Sunteţi directorul Teatrului Naţional. Cum trece trupa peste obstacolele generate de crize - financiară, spirituală? 

- Am avut 500 de angajaţi. În legătură cu criza au fost reduse 99 de unităţi, astfel încât acum suntem 401. Avem trei săli care funcţionează permanent şi a patra - experimentală, unde sunt prezentate spectacole la iniţiativa actorilor din teatru, în cadrul programului „Uşi deschise pentru toţi”. Seară de seară, avem circa 1500 de spectatori. Jucăm câte 20 de spectacole pe săptămână cu sălile arhipline. De altfel, am fost reclamat la oficiul consumatorului pentru faptul că publicul nu poate obţine bilete. Începând cu luna februarie, teatrul va suporta o schimbare fizică importantă. E o lucrare cu bani mulţi care presupune stabilizarea antiseismică a clădirii ce are de suferit o presiune foarte periculoasă din partea unei faţade de 1200 de tone, construită de către Ceauşescu peste teatrul iniţial, după un incendiu care a distrus sala mare şi care i-a permis o intervenţie. Ceauşescu a dorit să lărgească sala mare, făcând pentru el o lojă de dimensiuni gargantuelice. În proiect, această faţadă se desface, sala mare revenind la forma iniţială de 800 de locuri, se consolidează întreaga clădire. Peste trei ani, teatrul va avea şapte săli, inclusiv una pe acoperiş, pentru spectacolele de vară.

- Sunteţi supărat pe Vladimir Voronin?

- Categoric, nu. El e supărat pe mine. Reacţia Domniei sale a fost aberantă şi bazată pe iluzie. Din câte ştiu, el a făcut un protest diplomatic - a chemat ambasadorul României, reproşându-i că eu am fost în misiune aici… naţionalism etc. Eu am venit aici la invitaţia UNITEM-ului, ca preşedinte al UNITER-ului. Avem relaţii foarte bune cu UNITEM-ul, m-am simţit onorat şi că am venit cu Gioni Răducanu. Sigur că am răspuns la întrebările jurnaliştilor şi consider că am avut dreptul să spun, ca român, că a fi român este o mândrie, nu un complex. Declaraţiile mele l-au deranjat. Am spus atunci că mi se pare aberant faptul că singura ţară din fostul bloc comunist, în care câştigă alegerile un partid comunist, este R. Moldova. 
Comunismul este o doctrină criminală. Când aud de comunism, mi se ridică părul în cap ca o măciucă. Cei mai ortodocşi comunişti sunt cei mai sălbatici capitalişti de astăzi.

- Ce i-aţi zice lui Vladimir Voronin, dacă ar veni la spectacolul Dvs.?

- L-aş felicita pentru faptul cât de bine vorbeşte româneşte.

- Dar el zice că vorbeşte moldoveneşte…

- Eu când mă duc în Anglia, gândesc englezeşte. Cred că Voronin, atunci când vorbeşte româneşte, gândeşte româneşte, ceea ce este un mare câştig. 
Îi reproşez doar un lucru: după protestul diplomatic, am rămas perplex. M-a făcut beţiv, dar eu nu beau! Am interpretat gestul lui ca pe un avertisment destul de dur. La spectacol însă nu voi avea nimic împotrivă dacă va veni. Poate îl va înţelege pe Eminescu.

- Vă mulţumim pentru interviu.