„... Un imens şi superb portocal înflorit, care are rădăcinile înghesuite într-o găleată de plastic.”

După ce ani de-a rândul Alex Ştefănescu i-a recitit, pe clasici şi pe contemporani, în paginile României literare, apariţia volumului Istoria literaturii române contemporane 1941-2000, Editura Maşina de scris, 2005, a avut efectul unei bombe detonate în public – de unde toată lumea era în aşteptarea Istoriei critice a lui N. Manolescu, iată că locotenentul său i-a luat-o înainte. (Ceea ce trebuie că l-o fi stimulat pe ultimul să-şi ducă la bun sfârşit proiectul început acum două decenii…)

În spiritul vremii, Istoria… lui Alex Ştefănescu se vrea, înainte de toate, o mărturie: „…în esenţă cartea reprezintă un răspuns la întrebarea: ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul comunismului? Consider că am datoria morală să povestesc ce s-a întâmplat, pentru că mi-a fost dat să fiu şi eu unul dintre martori”. Ei bine, răspunsul este unul desfăşurat pe nu mai puţin de 1175 de pagini, format album, bogat ilustrate cu fotografii de epocă şi facsimile de manuscrise, conţinând citate extinse şi comentarii spumoase, mai degrabă datorate publicistului cu vervă polemică decât istoricului literar cu acelaşi nume.

Memorabile sunt însă nu atât analizele pe texte, deseori mustind de subiectivitate, cât formulele inspirate prin care criticul prinde, în câteva cuvinte, chintesenţa operei unui scriitor. Un singur exemplu: „Aşa cum se prezintă, operă a unui solitar, romanul [Orbitor, de Mircea Cărtărescu] seamănă cu un imens şi superb portocal înflorit, care are rădăcinile înghesuite într-o găleată de plastic.”

De reţinut şi această luare de atitudine: „În a doua jumătate a secolului douăzeci literatura română a fost supusă unei operaţii barbare de falsificare – un fel de chirurgie estetică făcută cu toporul. Scriitorii care n-au vrut să colaboreze la acest act criminal au ajuns la închisoare, au plecat în exil sau au trăit ca nişte exilaţi în propria lor ţară”. Aşa cum arată, Istoria… lui Alex Ştefănescu este şi un monument în memoria victimelor, fără a-i uita pe călăi.