Justiția lui Plahotniuc din nou își bate joc de o țară întreagă
adăugat 13 septembrie 2012, 06:47, la Social • Articol publicat de Octavian Balan
Aflu azi că pronunțarea sentinței Curții de Apel Chișinău în cazul Victor Țopa a fost iar amânată. Nici nu mai știu a câta amânare e, cert e că se face aproape un an de zile de când magistrații lui Pleșca, cel decorat mai dăunăzi cu Ordinul de Onoare, nu se grăbesc deloc să ia o decizie în cazul lui Țopa
În cazul Nichifor - câteva săptămâni, în cazul Țopa - nouă luni
Cei trei judecători, în mâinile cărora se află soarta lui Țopa, sunt exact aceiași care anul trecut i-au tăiat nu mai puțin de 12 ani din pedeapsă criminalului și Regelui Pușcăriilor Adrian Nichifor. Interesant este că pentru a decide că Nichifor a comis un omor prin imprudență, chiar dacă au fost trase vreo 40 de cartușe, completul format din Micu, Iovu și Gurin a avut nevoie de doar câteva săptămâni de deliberări. Pentru a analiza cauza lui Țopa, vestita troică de judecători, despre care toată lumea spune că-și primește solda de la Plahotniuc, are nevoie de luni, sau poate chiar ani de zile. Pentru că încă nimeni nu știe când cei trei vor da un verdict.
Justiția lui Plahotniuc trage de timp pentru a nu se face de râs la CEDO
Bine, acuma nu crede nimeni că cele trei slugi ale lui Plahotniuc vor lua vreo decizie favorabila pentru Țopa, care în mod normal ar însemna anularea deciziei primei instanțe și achitarea, dar omul ăla își așteaptă totuși verdictul de atâta timp. Probabil nu mai speră nici el că i se va face dreptate în Moldova, dar cu cât mai repede se vor lua deciziile în instanțele moldovenești, cu atât mai rapid va ajunge la CEDO, acolo unde, în mod normal, va avea câștig de cauză.
Este clar că se urmărește să se tragă cât mai mult de timp, ca lumea să mai uite de caz, ca Țopa să fie mai puțin combativ. Ca poate, cine știe, să se scape cumva de el…
Pentru că altfel mi-e imposibil să înțeleg de ce se trage atâta de timp. Îmi amintesc de amânarea din 10 iulie, atunci când motivul a fost unul de-a dreptul scandalos. Cică unul dintre magistrați se afla în concediu de boală. Deși Jurnal TV l-a surprins pe respectivul chiar în acea zi, 10 iulie, la muncă, sănătos și voios.
Și toate aceste lucruri se întâmplă în timp ce justiția britanică prezinta dovezi tot mai multe și de netăgăduit care demonstrează că Plahotniuc este beneficiarul atacurilor raider de anul trecut. Cred că aș fi patetic dacă m-aș mai întreba în ce țară trăim, în condițiile în care infractorul dovedit Plahotniuc este Prim-vicepreședinte de Parlament, iar oameni absolut nevinovați se aleg cu ani grei de pușcărie, la comanda sa. Este o întrebare inutilă, pentru că trăim în țara lui Plahotniuc, iar noi suntem sclavii săi. Și multora le place asta.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲