In octombrie 1956, Onisifor Ghibu (1883-1972), profesor roman de pedagogie, membru al Academiei Romane şi politician, luptător pentru drepturile şi unitatea poporului român, unul dintre participanţii importanţi la realizarea Marii Uniri de la 1918, i-a adresat lui Hrusciov un memoriu in care ii cerea sa repare crima lui Stalin si sa retrocedeze Basarabia Romaniei. A pretins, de asemenea, ca armata sovietica de ocupatie sa paraseasca tara. Reactia autoritatilor a fost prompta si dura. Onisifor Ghibu a fost arestat, judecat, condamnat si trimis la inchisoarea de la Fagaras.

Redam in continuare memoriul integrat:

Către Excelenţele lor

NICOLAE BULGANIN, Președinte al Consiliului de miniștri al URSS

NICHITA HRUSCIOV, Secretar general al PC din URSS

Felicitând întreg poporul rus pentru cele cuprinse în comunicatul dat de D-voastră privitor la apropiata retragere a trupelor sovietice din aşa-zisele ”țări de democraţie populară”, în numele poporului român de pe întreg teritoriul locuit de el, în numele dreptăţii imanente şi în numele prieteniei adevărate care trebuie să se creeze de acum încolo între poporul român şi poporul rus, vă rog, din adâncul sufletului meu, ca, în măsurile D-voastră referitoare la înlăturarea piedicilor ce stau în calea păcii dintre popoarele lumii întregi, să nu vă opriţi la formula simplistă anunţată în comunicatul de astăzi, ci, ca adevăraţi marxisti-leninişti, să procedaţi, în teribilele clipe actuale cauzate de fostul dictator Iosif Vissarionovici Stalin, la lichidarea radicală a tuturor contrastelor şi anomaliilor monstruase create de politica acestui temerar falsificator al marxism-leninismului şi autor al imensei tragedii de astăzi a Rusiei şi a omenirii.

În acest sens, vă rog să procedaţi de urgenţă nu numai la retragerea trupelor sovietice din teritoriile în care ele au fost aşezate de la 1944 încoace, ci şi din toate acele teritorii în care ele au fost introduse, prin minciună, fraudă şi teroare, între anii 1939, respectiv 1940-1944, respectiv 1945, acordând tuturor acelor teritorii, încorporate în ”mâna tare” a lui I. V. Stalin în URSS, deplina libertate de a-şi hotărî singure soarta în conformitate cu enunciaţiunile categorice şi lapidare ale clasicilor marxismului, pe care socotesc necesar să vi le reamintesc aici, dat fiind că teroarea lui Stalin le-a acoperit cu un văl gros de uitare.

În Declaraţia sa de la 26 octomvrie 1917, când Lenin a luat în mâinile sale cârma Rusiei revoluţionare, el a spus printre altele: ”Prin anexiune sau acaparare a unor teritorii străine, guvernul înţelege, potrivit cu concepţiile despre drept ale democraţiei, în general, şi a claselor celor ce muncesc, în special, orice alipire la un stat mare sau puternic a unei naţionalităţi mici sau slabe, fără consimţământul şi dorinţa acestei naţionalităţi, dorinţă exprimată precis, limpede şi cu bunăvoie, indiferent când a fost săvârşită această alipire, cu forţa, sau ţinută cu forţa în cadrul hotarelor statului în chestiune. Indiferent, în sfârşit, dacă această naţiune trăieşte în Europa sau în depărtate ţări transoceanice”. ”Dacă o naţiune oarecare este ţinută cu forţa în cadrul hotarelor unui anumit stat, dacă în ciuda dorinței exprimate de ea, – indiferent dacă această dorință este exprimată prin presă, prin adunări populare, prin hotărâri ale partidelor sau prin revolte şi răscoale împotriva asupririi naţionale -, dacă, în ciuda acestei dorinţe, nu i se acordă naţiunii dreptul de a soluţiona, prin vot liber, şi numai după completa retragere a trupelor naţiunii anexante sau, în general, ale națiunii mai puternice, de a soluționa fără cea mai mică constrângere problema formei existenţei ei de stat, atunci alipirea ei constituie o anexiune, adică un act de cucerire şi silnicie… Menţinerea sau sporirea anexiunii Marilor-Ruşi, este declarată de guvern ca anulată, imediat şi fără rezervă.”

Este mai clar ca lumina soarelui că această declaraţie programatică, principială şi fundamentală, a primului guvern sovietic angajează cu sfinţenie toate guvernele comuniste care stau pe baza ideologiei autentice a lui Lenin. Și este tot atât de clar că, în baza acestei declaraţii, Rusia lui Lenin a anulat, ”fără rezervă”, anexarea de către țarismul rus a Basarabiei şi că ocuparea de către Stalin a Bucovinei de Nord şi a 40 de localităţi din însuşi trupul României, în Moldova de Nord, este un act de cucerire și silnicie strigătoare la cer.

În legătură cu această declaraţie, îmi permit a vă reaminti şi următoarele cuvinte ale aceluiaşi Lenin, adresate ca răspuns către socialiştii-democraţi ai Elveţiei, în ziua de 17 martie 1917, când acesta se îndrepta, din lungul său exil, spre Rusia revoluționară. La întrebarea pusă de coreligionarii săi politici din Elveţia: ”Ce ar face partidul nostru dacă ar ajunge chiar acum la putere?”, Lenin a răspuns: ”Am începe imediat și am duce la capăt eliberarea popoarelor asuprite de Velicoruşi”.

Spre marea nenorocire a umanităţii, politica lui Lenin a fost torpilată, pas de pas, de către I. V. Stalin, ajungându-se la complicaţiile din ultimul timp, care au dus apoi, în mod inevitabil, la ceea ce s-a petrecut în ultimele zile la Varşovia şi la Budapesta – prefaţă sigură la ce va urma pretutindeni, unde urgia acestuia a pustiit şi a presat de-a lungul anilor şi deceniilor.

Dacă Lenin ar fi fost sănătos și ar mai fi trăit 10-15-20 de ani, evoluţia Rusiei ar fi fost cu totul alta şi lumea întreagă ar fi fost cruţată de imensele crize care o frământă de patru decenii încoace. Sarcina conducătorilor ei de astăzi ar fi mult mai uşoară şi mai nobilă, de cum este de fapt.

Această imensă sarcină – moștenirea lui Stalin – n-o veţi putea lichida decât făcând tabula rasa din întreg stalinismul și revenind la ideile autentice ale lui Marx, Engels şi Lenin cu privire la Rusia de totdeauna. D-voastră trebuie să vă întoarceți la evanghelia acestora, denaturată de Stalin. Eu reţin aci numai câteva rânduri din această evanghelie, pe care oamenii de astăzi ai țării D-voastră se pare că le-au uitat.

În Manifestul constitutiv al Asociaţiei internaţionale a muncitorilor, scris de K. Marx la 1864, acesta stigmatizează în cuvinte de foc: ”aprobarea neruşinată, simpatia prefăcută sau nepăsarea idioată cu care clasele suprapuse din Europa au privit la cucerirea fortăreței muntoase a Caucazului şi la mişeleasca sugrumare a eroicei Polonii de către Rusia; la abuzurile nesfârşite şi suportate fără murmur ale acelei puteri barbare, al cărei cap este la Petersburg şi ale cărei mâini sunt în fiecare cabinet din Europa” … ”Numai o Rusie liberă, care nu va avea nevoie nici să asuprească pe polonezi, finlandezi, nemţi, armeni şi alte popoare mai mici, nici să aţâţe permanent una contra alteia Franța şiGermania, va oferi Europei contemporane posibilitatea de a respira în libertate, de a scăpa de mizeria războaielor”.

Aduceți-vă aminte, vă rog, şi de mesagiul pe care K. Marx l-a trimis Conferinței Internaționale de la Lausanne în anul 1867, prin emisarul său Borkmann, – mesagiu la care s-a referit şi A. Hitler când a atacat Rusia, la 1941 -, în care zicea, printre altele, că: „CEL DINTÂI PAS SPRE PACEA EUROPEI ESTE RĂZBOIUL CONTRA RUSIEI„.

Și mai gândiţi-vă şi la cuvintele lui Fr. Engels, invocate mai târziu și de Lenin: ”RUSIA ESTE POSESOAREA UNOR ENORME PROPRIETĂȚI FURATE (ADICĂ ASUPRITE), PE CARE ÎN ZIUA SOCOTELILOR EA VA TREBUIE SĂ LE RESTITUIE”.

D-voastră nu mai puteţi ieşi, după cele petrecute în timpul din urmă, din dilema: Ori rămâneți marxist-leninişti, în sensul marxism-leninismului ortodox, expus mai sus și vă lepădați cu totul de denaturările acestuia de către Stalin, ori renunțați definitiv la acesta şi vă întoarceţi la propria D-voastră ”minte sănătoasă”, aruncând peste bord întreaga ”ideologie” și ”propagandă”, cu care v-ați amețit înşivă şi aţi ameţit întreaga lume.

În această ordine de idei, vi se impune ca cea mai urgentă datorie revizuirea radicală şi obiectivă a concepţiei materialiste, pe care Stalin a redus-o la cadre penibil de vulgare şi de dezonorante pentru sufletul rusesc atât de nobil. Și în acest punct trebuie să reveniți dacă nu la Hristos, cel puțin la K. Marx, care n-a fost tocmai atât de ”materialist”, cum îl prezintă propaganda sovietică politică. Îmi permit a vă reaminti impresionanta mărturisire de credință a lui, făcută în legătură cu războiul franco-german din 1870-1871: ”ȘI ASTFEL, ÎN CELE DIN URMĂ, IEȘI LA IVEALĂ CARACTERUL ADEVĂRAT AL RĂZBOIULUI, PE CARE PROVIDENȚA ÎL DECRETASE PENTRU PEDEPSIREA FRANȚEI NELEGIUITE ȘI DESTRĂBĂLATE„.

Vedeţi, Marx vorbește de Providenţă divină care pedepseşte nelegiuirile. Ar fi oare absurd să credem că acea ”Providenţă” l-a pedepsit şi pe Stalin al D-voastră şi că ea poate aplica și Rusiei de astăzi sau de mâine pedeapsa de care a vorbit, la un moment dat, K. Marx?

Și apoi, aduceţi-vă aminte şi de cuvintele spuse, în momente de extremă criză, cum mai pot fi și altele într-un viitor ce nu poate fi prevăzut şi împiedicat de nimeni, de către însuși Lenin și care sunt o dovadă în plus despre şubrezenia ”materialismului” ce stă la baza ideologiei D-voastră de astăzi. Iată, în adevăr, ce spunea Lenin în raportul său către al VIII-lea congres al partidului, la 7 martie 1918: ”Mai întâi, în octombrie 1917, un continuu marș triumfal; apoi, deodată, revoluția rusă este zdrobită în câteva săptămâni de către tâlharul german… În acest caz, trebuie să știm să batem în retragere. Realitatea neînchipuit de amară, de tristă, nu poate fi ascunsă în dosul unor fraze goale. Trebuie să spunem: – Să dea Dumnezeu să nu ne retragem în prea mare dezordine -. Să ne retragem în ordine, nu suntem în stare: să dea Dumnezeu să nu ne retragem în prea mare dezordine”.

Ce-ar fi oare, dacă D-voastră, conducătorii de astăzi ai Rusiei silite să se retragă din țările cotropite în mod barbar de falsul ucenic al lui Marx, Engels şi Lenin, aţi ancora, în aceste vremuri de cumplită criză, aşa cum a ancorat, la 1918, V. I. Lenin, în Dumnezeu sau cum a ancorat, la 1871 K. Marx în Providenţa divină?

Ar fi lucrul cel mai înțelept şi mai binecuvântat. Ar însemna că v-ați întors la popor – poporul rus, care, în adâncul sufletului său, este un popor credincios şi blând, care poate deveni o perlă a întregii umanităţi. Ar însemna că v-aţi întors de la barbaria lui Stalin la umanitate.

Veți izbuti să vă ridicați până la o astfel de culme, care să vă consacre ca pe nişte eroi ai umanităţii, ca pe nişte sfinţi la care să se închine veacurile ce au să vină?

Aceasta v-o doreşte din adâncul sufletului său și în convingerea că exprimă totodată şi dorinţa tuturor oamenilor de bine din lumea întreagă, scriitorul rândurilor prezente. –

Onisifor Ghibu Profesor universitar onorar, fost deputat, fost senator, fost secretar de stat în guvernul revoluționar român din Transilvania în anii 1918-1920, fost membru în Comitetul naţional român din Transilvania şi Basarabia, luptător în revoluţia rusească din 1917-1918 pentru dreptul popoarelor la autodeterminare, președinte-delegat al Comitetului pentru apărarea Transilvaniei lovite de Dictatul de la Viena din 1940, membru în Comitetul național român al Alianței universale pentru înfrăţirea popoarelor prin Biserică, delegat al guvernului român pe lângă Sfântul Scaun la Roma, etc., etc. Domiciliat în Sibiu (România), strada Dr. Ioan Rațiu nr. 3

Sibiu, 31 octombrie 1956

(Lectură de weekend 21.01.2011) Nicolae Iorga despre răpirea Basarabiei (1812) + Cuvântarea ţinută în Bucureşti, la 16 mai 1912 cu “prilejul” centenarului pierderii Basarabiei