„Evrica!”. În sfârşit, liderii politici au identificat duşmanul. Inculpat este poporul. El este de vină. Votează aiurea-n tramvai. Cum îl taie capul. Nu gândeşte. Nu se mobilizează exemplar. Se corupe pe unde-l apucă. Adesea chiar la sectoarele de vot.

Vor şi pot, dar n-au cu cine

Dacă stai să-i asculţi pe politicienii noştri, ţi se ridică părul pe tine. Te minunezi de condiţia jalnică a poporului pe care ei trebuie să-l conducă. Alegătorii se îmbată. Ţăranii nu citesc. Pensionarii cerşesc. Tinerii îl sărbătoresc pe sfântul Valentin în dauna Dragobetelor. Jurnaliştii manipulează. Bloggerii insinuează. Societatea civilă exagerează. Reprezentanţii ONG-urilor toacă banii Occidentului.

Iată doar câteva titluri de ziare sau de site-uri care demonstrează că liderii politici de la Chişinău sunt tot mai dezamăgiţi de poporul pe care-l au la dispoziţie. „Voronin insultă găgăuzii”. „Plahotniuc ne ia de fraieri”. „Ghimpu sare la gâtul jurnaliştilor”. „Lupu sfidează voinţa alegătorului”.  „Filat crede că societatea nu-i pregătită să accepte cartea „Sexul povestit copiilor”. „Urechean afirmă că electoratul e cumpărat cu o cinzeacă de rachiu”. „Pavlicenco spune că AIE a fost adusă la putere de cetăţeanul turmentat” etc.

Politicienii dau de înţeles că poporul nu-i merită. Că ţara-i frumoasă, păcat că-i locuită de nişte rataţi. Că liderii vor şi pot, dar n-au cu cine.

Ceva li se urcă la cap. Se pare că ei nu mai rezistă în faţa stresului. Cedează nervos. Ca să ne dăm seamă ce anume e la mijloc, trebuie să ne punem în locul liderilor politici. Să privim lumea cu ochii lor. Cum-necum, ei văd altfel evenimentele. Le urmăresc de sus. Nu din mijlocul gloatei. Nu din stradă. Nu de la tarabă. Nu de pe reţelele de socializare. Nu de la coada vacii, ci de pe soclul înalt al puterii. Din vârful piramidei.

Astfel stând lucrurile, subsemnatul, printr-un efort de imaginaţie, s-a transfigurat în forul interior al unor cunoscuţi oameni politici de la Chişinău. Şi ce-am constatat, ca rezultat? Mi-am schimbat optica. Viziunea despre lume.

Eu când vreau să fumez, fumez

Acum mi-e silă de mine. Dar nu de mine cel de azi, care a intrat în pielea unui politician, ci de mine cel de odinioară, care era jurnalist şi editorialist. Aşa-zis analist politic. Privindu-mă astăzi prin prisma interesului de stat, am impresia că am scris mereu la comandă. Că sunt un partizan nesimţit care pune mai presus interesele democraţiei decât cele ale luptei cu mafia. Că nu am nici capacitatea, şi nici dorinţa să expun un punct de vedere propriu. Că fac doar jocurile cuiva. Că sunt un stricat spălat pe creier de şcoala sovietică.

Dar şi despre colegii de breaslă părerea mea de politician virtual nu este deloc mai bună. Chiar este proastă de tot. Acum ştiu, dragi confraţi de condei, că sunteţi, de bună seamă, nişte câini turbaţi. Lătraţi fără noimă la aleşii poporului. Vă vindeţi pentru un ciolan mai gras. Din cauza voastră a eşuat referendumul. Şi scrutinul legislativ de asemenea. Aţi deturnat atenţia alegătorului. În loc să combateţi comuniştii, aţi combătut mafia. Sau viceversa.

Nu vă privesc şi nu vă ascult. Şi această carte despre sexul povestit copiilor nu am citit-o. N-am timp. Eu am de condus o ţară. Dar consider că trebuie analizată şi retrasă definitiv de pe piaţă.

Ca om de stat, mă scoate din balamale acest jurnalist care-mi bagă microfonul în gură. Când te luam peste hotare în diferite delegaţii, aveai altă atitudine faţă de mine. De obicei, pozitivă. Acum ai devenit rău. De fapt, eu nu prea am chef să discut cu tine. Tu pe mine m-ai trădat de vreo trei ori. Pentru mine trădarea înseamnă mult.

Şi nu mai umbla cu fleacuri! Mare treabă de cameraman, stai pe culoar şi filmezi. Pândeşti ceea ce-i mai rău. Nu eşti deloc constructiv. Te gândeşti numai la senzaţional. În loc să transmiţi la TV discursul meu din Parlament, mă surprinzi dansând Twist şi sărutând domnişoare într-în bar. Sau cum mi se revarsă tortul pe mânecă la petrecerea de partid.

Asta-i presă? Ăştia-s jurnalişti? Nu spui telespectatorului cât de folositoare sunt legile votate. Dar, în goana după scandal, mă arăţi minute bune cum molfăi gumă de mestecat în şedinţa în plen a Parlamentului.

N-ai obraz. Dacă ai ajuns reporter, ţi se pare că tare deştept mai eşti! Ai descoperit lumea. M-ai prins fumând într-un loc nepermis.  Mare lucru. Eu când vreau să fumez, fumez. Dar nu orice. Eu fumez ţigări electronice. Pricepi? Noroc de globalizarea şi computerizarea asta. Fără ele n-aveam cum să scap de acest viciu.

Iar tu te bagi unde nu-ţi fierbe oala. Umbli cu fofârlica. Dezinformezi. Lumea fumează de când a făcut-o Dumnezeu, iar tu mă întrebi de Voronin. Voi, probabil, tare-i iubiţi pe comunişti, de  mă sâcâiţi cu întrebări despre ei. Ce să vă spun? Ar trebui loviţi-n cap cu ciocanul de pe sigla lor. Iapa comunismului a murit, nu mai trage căruţa.

Pe de altă parte, nu sunt un căpcăun. Nu-s un balaur cu şapte capete. Am doar două nume. Şi două locuri de naştere. Atât. Asta ca să mă adaptez mai bine. Eu şi copiii mei. Ce vreţi, să fiu neprihănit? Credeţi că-s fată mare? Businessul şi morala nu sunt sinonime.

Drumul care nu duce nicăieri

Ce nu vă place? Nu sunt agitat, sunt impulsiv. Nu sunt mitocan, sunt coleric. Adresaţi corect întrebările! Nu manipulaţi! Vă deranjează tonul meu? Vorbesc cum vreau! Vreţi să mă schimb? Să fiu ca voi? Mai bine mor decât să fiu ca voi!

Când mă uit de sus în jos, prin geamul biroului meu de la  Parlament sau de la Preşedinţie, mă bate gândul că nu mai e nimic de făcut decât de pustiit câmpiile şi de otrăvit fântânile. Mă întrebi de ce în scrutinul din 2010 am avut rezultate mai proaste decât în alegerile din 2009? Nu ţi-i clar? Acest guvern a fost ales de oameni beţi.

În viaţa mea nu am pierdut niciun scrutin, în afară de acesta din 28 noiembrie. Mai cumpărate şi mai murdare alegeri nu am văzut niciodată până acum! Dacă oamenii vor merge pe calea asta, acest drum nu duce nicăieri. Dacă tu azi mergi şi votezi pentru 100 de grame de votcă sau pentru un kilogram de ce ţi s-a mai dat, această ţară nu are viitor.

N-aveţi alt popor? Alt electorat? Cu voi nu mai scoatem ţara din impas. Nu sunteţi popor, sunteţi idioţi! Şi nici internetul nu vă scapă. Mai bine golan decât forumist. Mai bine mort decât jurnalist!

P.S. Pun punct şi închei aici călătoria imaginară prin politica mare. Am revenit acasă. Am prezentat articolul la redacţie. Un portret colectiv compus din parafraze şi citate extrase din declaraţiile făcute de politicienii care nu vor să fie ca noi. Dar noi ce vrem, de fapt?