Manifestari romanesti de Martisor la romanii din Nordul Bucovinei
adăugat 08 martie 2011, 11:46, la Românii de Pretutindeni • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Odată cu sosirea primăverii tradiţionala sărbătoare de Mărţişor a adunat recent în raioanele Hliboca şi Noua Suliţă, iar ieri, 6 martie, la Cernăuţi, talente din satele româneşti din regiune şi oaspeţi din România şi Basarabia, transmite Romanian Global News.
Peste tot au fost spectacole bine organizate şi apreciate mult de public. Artiştii amatori au adus în scenă piese de diferite genuri din folclorul autentic românesc: doine, cântece populare, dansuri vechi păstrate de la străbuni. Totodată s-au prezentat deosebit colectivele corale de la bisericile din Iordăneşti şi Hruşeuţi, iar cei de la „Dragoş Vodă" au deschis manisfestarea.
N-au lipsit nici muzica uşoară şi dansurile moderne, interpretate cu succes de tineri interpreţi.
Oaspeţii de la Palatul copiilor din Rădăuţi ne-au încântat prin virtuozitatea şi conţinutul profund şi variat al programului prezentat.
Venită pentru prima dată la Cernăuţi, fiind invitată de UI „Comunitatea Românească din Ucraina", doamna Raisa Bârnaz de la Orhei, a adus clipe de neuitat publicului bucovinean: romanţe de suflet, doine şi cântece populare deosebite, iar „Ciocâlia" interpretată la voce a ridicat sala în picioare.
Au fost prezenti si Tatiana Popa, Consul General al României la Cernăuţi şi Mircea Irimescu, deputat în Parlamentul României, oficialităţi ale puterii reprezentative şi executive locale, oaspeţi.
Aurica Bojescu, consilier şi deputat în Consiliul regional Cernăuţi, a prezentat un cuvânt de salut din partea lui Ion Popescu, deputat în Parlamentul Ucrainei şi vicepreşedinte al AP CE, iar la Hliboca şi Noua Suliţă din partea dumnealui ca autor au fost înmânate tuturor colectivelor artistice studiul „Românii din Ucraina".
Aceste întâlniri de primăvară au convins încă o dată despre însemnătatea limbii, istoriei, culturii, tradiţiilor la păstrărea identităţii romanilor din Nordul Bucovinei.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲