Manifestări sub semnul lui Eminescu
adăugat 17 iunie 2011, 08:18, 11:18 la Cultură • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
La cei 122 de ani de la trecerea în eternitate, Mihai Eminescu a fost comemorat pe plan naţional şi internaţional.
Dis-de-dimineaţă, la bustul Poetului de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Chişinău s-a adunat mai multă lume să depună flori: reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale, diplomaţi, scriitori, profesori, ziarişti şi simpli admiratori ai creaţiei eminesciene. În discursul său de deschidere a manifestării, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a remarcat că Mihai Eminescu este pentru noi o conştiinţă naţională. „Sub semnul lui Eminescu am fost pe baricade în anii de renaştere şi eliberare naţională. El este Evanghelia spirituală a poporului român”, a mai spus Arcadie Suceveanu.
La Centrul Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din capitală au fost prezentate mai multe cărţi, traduceri în diverse limbi a poeziei eminesciene. Una dintre acestea, editată în 1939 în limba armeană, tradusă de Siruni, om de ştiinţă care a colaborat cu Nicolae Iorga, i-a fost dăruită lui Mihai Cimpoi de către scriitorul şi diplomatul român Ion Ţăranu. Cartea are un autograf al lui Siruni acordat lui Cezar Petrescu.
Manifestările consacrate lui Eminescu s-au încheiat în Sala Mare a Casei Scriitorilor, unde au participat mai mulţi admiratori ai creaţiei eminesciene. Totodată, în cadrul evenimentului, au fost acordate premiile literare ale Uniunii Scriitorilor pentru anul 2010 şi bursele literare.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲