Ministrul Educaţiei cere ca elevii din şcolile de la nordul R. Moldova să nu fie duşi la şcoală din cauza gerului
adăugat 25 ianuarie 2010, 09:05, la Social
“Ministerul Educaţiei cere ca toţi copii de la nordul Republicii Moldova, în special cei din raioanele Bălţi şi Ocniţa, să nu fie duşi luni, 25 ianuarie, la şcoală din cauza gerului!” Declaraţia aparţine ministrului Educaţiei, Leonid Bujor, oferită pentru UNIMEDIA.
Ministrul a precizat că dispoziţia transmisă vineri rămâne în vigoare, astfel încât instituţiile de învăţământ îşi vor putea sista procesul de instruire dacă temperature de afară va fi sub 25 grade Celsius. Potrivit ministrului Bujor, prezenta hotărâre vizează atât şcolile, liceele, colegiile, cât şi instituţiile superioare.
“Dacă temperatura este de mai mult de -20 grade Celsius, conducătorii instituţiilor de învăţământ superior pot lua decizia să suspende procesul de învăţământ. Nu îi putem obliga, doar le recomandăm. În privinţa copiilor din şcoli, aici insistăm ca, în mod obligatoriu, copiii să nu fie duşi la şcoală”, a mai adăugat Bujor pentru UNIMEDIA.
UNIMEDIA aminteşte că meteorologii prognozează în următoarele zile temperaturi de până la - 28 -30 grade Celsius.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲