Mircea Druc: "Mă iertaţi, dar nu pot jura credinţă unei patrii conjuncturale din şase foste judeţe ale României şi acelea incomplete, ciopârţite de lăcomia Ucrainei."

„E incorect să reproşezi unui om că nu a realizat ceea ce nu era în puterile sale"

„Îmi asumam riscul şi consecinţele, „convingându-l" pe domnul preşedinte Mircea Snegur şi pe „aleşii norodului" să voteze desprinderea definitivă de URSS şi de imperiul rus; respingerea ultimatumului sovietic din 28 iunie 1940; reconfirmarea actului Unirii din 27 martie 1918, prin votul parlamentului de la Chişinău"

Descurajantul bilanţ economic, social şi politic al celor 20 de ani de la proclamarea Independenţei ne aduce la o masă a dezbaterilor cu primii conducători ai RM. De ce am rămas aproape de nivelul de trai al anilor '90, dar şi la capitolul democraţie ori situaţie lingvistică – sunt întrebări esenţiale. Le-am adresat unor martori (sau artizani?) ai Independenţei. Astfel încât JURNAL inaugurează o serie de interviuri cu participanţi la evenimentele de acum două decenii. Au răspuns la solicitarea noastră Mircea Snegur, Ion Iliescu, Stanislav Şuşkevici, Alexandru Moşanu, Eduard Şevardnadze, Leonid Kravciuk, urmând să avem acceptul altor personalităţi. Mircea Druc, primul prim-ministru al Republicii Moldova deschide seria de interviuri realizate de JURNAL.

Este pensionar şi îşi educă nepoţii. Fostul premier susţine că nu are activităţi economice. Domeniile preocupărilor domniei sale ţin de bioeconomie, biopolitică, bioenergetică şi de cooperare transfrontalieră. Recenta lucrare „Ei şi noi", semnată de Mircea Druc, ne prezintă aspecte mai puţin cunoscute din activitatea de eliberare naţională a basarabenilor, volum la care sperăm să avem acces în curând.

- Domnule Mircea Druc, la aniversarea a 20-a de la semnarea istoricului act, nu pot să nu vă întreb: cum v-aţi fi dorit să fie RM şi de ce nu este aşa? Ce resentimente încercaţi?

La 27 august 1991 nu eram decât „deputat al poporului". Dar am votat şi eu Independenţa. Dacă puciul anti-Gorbaciov mă găsea în funcţia de prim-ministru la Chişinău, nici eu, dar nici parlamentul de atunci, n-ar fi votat „Independenţa RSS Moldova". Îmi asumam riscul şi consecinţele, „convingându-l" pe domnul preşedinte Mircea Snegur şi pe „aleşii norodului" să voteze următoarele trei puncte:

Desprinderea definitivă de URSS şi de imperiul rus;

Respingerea ultimatumului sovietic din 28 iunie 1940;

Reconfirmarea actului Unirii din 27 martie 1918, prin votul parlamentului de la Chişinău.

„Clasa politică de ieri şi de azi: preponderent antiunionistă şi antioccidentală..."

- Ce erori şi ratări politice din această perioadă au condus la marile involuţii ale RM?

Independenţa RM nu e un merit aparte al clasei politice de la Chişinău. Reprezintă, mai curând, o consecinţă a unui proces ireversibil: destrămarea Imperiului Sovietic. Estonia, Lituania, Letonia şi celelalte colonii au votat, fireşte, independenţa. Cele şase judeţe basarabene, însă, aveau o altă soluţie viabilă: reunirea. Cu riscuri mari, desigur. Secesioniştii de la Tiraspol ar fi blocat Nistrul. Probabil, pierdeam Transnistria. Dar nu mai avea loc războiul din vara lui 1992. Erori? Autorităţile RM au adoptat modelul Asiei Centrale în locul celui baltic: intrarea în CSI. Eliberarea lui Smirnov după Puciul din august 1991. Semnarea armistiţiului la Kremlin, fără un schimb prealabil de prizonieri de război, condamnându-i astfel la ani grei de detenţie pe adevăraţii patrioţi. O altă mare greşeală a fost aducerea la putere a agrarienilor-nomenclaturişti sovietici, în februarie 1994. S-a comis readmiterea pe scena politică a unui partid comunist revanşard. Modificarea Constituţiei, prin alegerea preşedintelui în parlament a fost o altă eroare.

- Aţi spus-o cu regret şi nu o dată că „am avut posibilitatea să ne ţinem de căruţa balticilor, dar n-am făcut-o". Din ce cauze?

Elena Zamura menţiona într-un studiu politologic că unii politicieni şi ziarişti, la Chişinău, în 1990, îl considerau pe Mircea Druc nebun. Iar acum discută serios, cu pretenţii de inedit, opţiunile şi soluţiile pe care le anticipa acel prim-ministru nesăbuit. Clasa politică de la Chişinău era preponderent, şi a rămas până astăzi, antiunionistă şi antioccidentală. A fi un lider politic înseamnă să ai capacitatea de a lua decizii în condiţii de risc şi cea de a anticipa evenimentele cruciale. Enumeraţi cine a demonstrat aceste calităţi la Chişinău în ultimele două decenii?

„Nu am dispus de bani pentru a face politică la Chişinău sau Bucureşti"

- Rămâne încă neclar pentru toată lumea: de ce a dispărut Mircea Druc definitiv din viaţa politică a RM, mai ales că a fost considerat un mare luptător şi reformator? Aţi fost considerat un model pentru românii din teritoriile ocupate. Aţi plecat de teama că aţi fi fost lichidat? De ce aţi fost un „obstacol"?

Este atât de simplu. Politicianul Nicolae Andronic, de exemplu, ştie acest lucru. Primul aspect. „Stataliştii" anilor '90 nu admiteau ca o persoana fără cetăţenia RM să se amestece în politica lor. Eu, imediat ce a devenit posibil, mi-am recăpătat cetăţenia română. Şi nu puteam renunţa la ea pentru un post la Chişinău. Nici pentru oarecare alte privilegii, oriunde pe glob. Abia acum, după trecerea comuniştilor în opoziţie, cetăţenia dublă pare a nu mai fi un obstacol în cariera de politician la Chişinău.

Al doilea aspect. În timpul sovieticilor, loialitatea faţă de PCUS era criteriul decisiv pentru a te băga şi în politică, şi a deveni nomenclaturist. Eu nu am fost niciodată loial regimului sovietic. După 1993 însă m-am convins: într-o societate consumistă puterea economică este primordială. Capitalul (naţional sau transnaţional, inclusiv cel mafiot) decide cine e bun sau nu în politică. După dezagregarea Imperiului Comunist, nu am dispus de bani pentru a face politică la Chişinău sau Bucureşti. Niciun segment de capital nu a dat semne că ar dori să-i reprezinte interesele unionistul Mircea Druc.

- Cum aţi fi realizat reformele, de care nu am avut parte, dacă rămâneaţi la Chişinău?

Dacă aş fi rămas la Chişinău, promovam intransigent o nouă structură teritorial-administrativă, o reformă economică în viziunea lui Anghel Rugină şi o privatizare după modelul propus de Constantin Cojocaru. Ca prim-ministru, i-am invitat în 1990 pe aceşti doi mari economişti, care activaseră până atunci în SUA. Ei au avut intervenţii chiar în parlamentul de la Chişinău. Au discutat şi cu oamenii noştri de ştiinţă. Anghel Rugină, profesor la Catedra de Economie şi Finanţe de la Northeastern University din Boston, preşedinte al Comisiei de Experţi Economici de pe lângă guvernul din statul Massachusetts, preşedinte al „International Society for Intercommunication of New Ideas", credea posibilă realizarea unui plan de refacere şi stabilizare economică, monetară şi financiară, care să producă un „miracol economic" în întreg spaţiul românesc. El propunea o cale de ieşire din criză şi de renaştere economică a României şi Basarabiei. Edificarea unui sistem economic cu o monedă de argint convertibilă în relaţiile cu străinătatea şi convertibilă în diferite produse naţionale pe piaţa internă.

Planul de privatizare, elaborat de doctorul în economie Constantin Cojocaru, ar fi asigurat, încă din 1990, dezvoltarea unei clase de mijloc sănătoase. Este autorul unei lucrări de excepţie – „Ieşirea din prăpastie. Program economic pentru guvernarea României în perioada 2000-2010". Odată eliberaţi de încorsetarea Kremlinului, eram dispus şi speram să contribui cumva la realizarea acestor viziuni. Dar în pânzele nomenclaturii de la Chişinău, ca şi în ale celei de la Bucureşti băteau cu totul alte cicloane. De aici poate şi întrebarea: „Ce facem cu economia României?", formulată recent de „Economistul" – săptămânalul comunităţii economico-financiare din România. Sancta simplicitas! Romantic, revoluţionar, Andrei Vartic mă soma vehement în presă: „Deşi au trecut şase luni de la instalarea în funcţie, Druc n-a pus în aplicare Planul Cojocaru şi ideile lui Anghel Rugină".

„Lipsesc eu ca să fie o troică de moşi? Snegur, Lucinschi, Sangheli unde sunt?"

- Cum aţi fi anihilat veşnica criză politică de la Chişinău?

În politica externă aş fi efectuat o sincronizare totală cu cele trei republici baltice şi cu Bucureştiul. Şi care ar fi fost atunci rezultatul final? Nu cred că fără resurse financiare şi un sprijin (ca acel de care s-a bucurat Smirnov sau Voronin) puteam avea mai mult succes decât unii militanţi unionişti sinceri, rămaşi la Chişinău. Mă gândesc la Nicolae Dabija, Vitalia Pavlicenco, Ilie Bratu... Continuaţi, lista e lungă.

- Chiar şi după două decenii de la istoricele evenimente, poporul simplu a mai rămas cu supărarea că Druc şi Lari „au făcut vâlvă, s-au îmbogăţit şi au fugit în România, unde nici vânt rece nu-i ajunge".

Amuzant! Eu am revenit la Chişinău de la Cernăuţi în noiembrie 1989. Am plecat din Chişinău la Bucureşti în mai 1992, în condiţii specifice. Nu ştiam că m-am îmbogăţit în acest răstimp, după care fapt, am fugit în România. La Bucureşti, în afară de Mircea Druc, şi-au continuat activitatea profesională miniştrii Ion Ungureanu şi Nicolae Mătcaş. Ca parlamentari, au activat Leonida Lari şi Ilie Ilaşcu. Despre averile acestora e ridicol să aducem vorba. În prezent, avem un singur deputat basarabean în parlamentul Ţării: Tudor Panţâru. Întreprindeţi o investigaţie jurnalistică. Faceţi o radiografie a averilor şefilor de guvern de la Chişinău. Începeţi cu Mircea Druc şi terminaţi cu Vlad Filat. Un studiu comparativ. Veţi vedea cine sunt bogaţii. Politicienii care au plecat sau cei care au rămas la Chişinău.

- Totuşi explicaţi-ne ce e cu fuga aceasta de realităţile basarabene? Periodic, oferiţi interviuri în presă, cu recomandări excelente, cu asigurări că Unirea este un proces inevitabil. Ce faceţi pentru aceasta?

Noi chiar că nu ne înţelegem. Nu am uitat niciodată de Nordul Bucovinei, de Basarabia, de ţinutul Herţa, de Transnistria. Am învăţat şi am lucrat 20 de ani la Leningrad şi la Moscova. Atunci am făcut tot ce-am putut pentru cauza românilor înstrăinaţi. Nu există destin personal? O limită umană, în timp şi spaţiu? E bine să rămâi încremenit şi marcat într-o situaţie mereu schimbătoare? Poţi înjura un om pentru faptul că ar fi putut face un bine, dar nu a vrut. Dar e incorect să-i reproşezi că nu a realizat ceea ce nu era în puterile sale.

Foşti deputaţi şi militanţi politici basarabeni îşi câştigă pâinea cea de toate zilele undeva prin Europa. Nicolae Lupan – un veteran al rezistenţei antisovietice la Cernăuţi şi Chişinău – nu a mai revenit acasă. Talentatele ziariste Eugenia Guzun şi Zina Gane nu au avut o altă soluţie decât abandonarea Chişinăului. Nu ştiu de ce a plecat în Canada Ala Mândâcanu, o carieră politică promiţătoare. Deputatul şi liderul antiunionist Vladimir Solunari a emigrat în SUA. Să-i întrebăm mereu de ce nu au rămas la Chişinău, să lupte până în pânzele albe? Domniile voastre de ce nu vă întoarceţi „la baştină", pe la Ocniţa, Vulcăneşti, Edineţ, Coştangalia, Râşcani etc.? De ce v-aţi grămădit cu toţii la Chişinău?

- Deşi declaraţi că RM nu este independentă, că percepeţi RM aşa cum percepe Chişinăul Transnistria, atât presa, cât şi opinia publică de la noi rămân cu impresia că nu a spus încă totul Mircea Druc, din adevărul pe care trebuie să-l cunoască toată lumea...

Poate vom avea ocazia să lămurim până la capăt de ce nu face politică la Chişinău Mircea Druc. O constatare: din generaţia mea au mai rămas pe scenă Smirnov şi Voronin. Lipsesc eu ca să fie o troică de moşi? Snegur, Lucinschi, Sangheli unde sunt? Nu deţin secrete ce urmează a fi deconspirate. Am fost mereu coerent, sincer, tranşant. În condiţiile în care politicianismul, dominant în tot spaţiul românesc, nu agreează idealul naţional şi francheţea.

„Cum să accept cetăţenia unui stat mafiot din cinci raioane ale fostei RSSM?"

- Cunoaştem presiunile exercitate asupra Dvs., în cele din urmă, decizia Kremlinului, precum aţi declarat chiar Dvs., de a vă demite din funcţia de premier. De ce aţi renunţat în general, la activităţi publice în RM?

Sufleteşte, am fost toată viaţa legat, în aceeaşi măsură, de Chişinău şi de Cernăuţi. Analogia cu Transnistria, în cazul meu, este plauzibilă. În ce sens? Sunt numeroşi intelectuali transnistreni pe care îi respect profund: Eugeniu Doga, Petru Soltan, Vladimir Beşleagă. Enumerarea ar putea continua. Nu mă îndoiesc o clipă că, fiecare în felul său, ţine la plaiul unde a văzut lumina zilei. Nu le putem, însă, reproşa că nu au cetăţenia rmn. Că nu au rămas sau că nu revin la Tiraspol. Aşa, de dragul lui Smirnov, să activeze spre binele „naţiunii" din stânga Nistrului, la îndemnul moldoveanului autentic Tulgara.

Mă iertaţi, dar nu pot jura credinţă unei patrii conjuncturale din şase foste judeţe ale României şi acelea incomplete, ciopârţite de lăcomia Ucrainei.

Cum să accept cetăţenia unui stat mafiot din cinci raioane ale fostei RSSM, pe care până şi opoziţia politică de la Moscova e dispusă să-l lichideze când revine la putere?

Patria pentru mine a însemnat întotdeauna Carpaţi, Nistru, Tisa, Dunăre şi Pont Euxin. Fără cotă parte din aceste cinci valori naturale nu există patrie pentru Mircea Druc. Ba mai mult. Acum, când mi-am văzut realizată suprema doleanţă a tinereţii mele – libertatea de mişcare ca premisă a cunoaşterii şi a împlinirii – Patria, în percepţia mea, tinde să se extindă. De la Atlantic, în Portugalia, până la Marea Neagră, în sudul Basarabiei, de la coasta mediteraneană până în ţările scandinave.

„Sunt pentru punerea pe internet a dosarelor KGB"

- Cum vedeţi o rezolvare justă a deconspirării dosarelor securităţii?

Sunt pentru lustraţie, pentru punerea pe internet a dosarelor KGB, indiferent de imaginea contemporanilor mei. Dosarele să fie accesibile după modelul polonez, european, în general. Care e problema? Unii polonezi, români, unguri, ruşi, ucraineni etc. regretă fenomenul lustraţiei? Ei află că bunicii, părinţii, colegiilor nu au fost întotdeauna doar eroi şi martiri? Dacă la Chişinău nu există o opţiune clară în această privinţă, să studiem experienţa ţărilor baltice. Şi a celor din fostul lagăr socialist. Să adoptăm legislaţia care să reglementeze şi acest aspect. E valabilă şi experienţa Spaniei şi Portugaliei. Ce au făcut aceste ţări cu arhivele fostelor regimuri dictatoriale? Punctul meu de vedere e simplu şi banal: dosarele KGB să fie puse la dispoziţia cercetătorilor regimului totalitar. Toate arhivele, toate sursele legate de activitatea serviciilor secrete ale imperiilor ţarist („OHRANKA"), austro-ungar, otoman, şi a imperiului comunist să fie accesibile pentru toată lumea.

- De ce personalităţile publice basarabene nu sunt bine primite în cercurile din Bucureşti? Un fost premier a îndrăznit să declare sus şi tare următoarele: „clasa politică românească nu are niciun nivel". Dvs. ce credeţi?

Personalităţile din stânga Prutului sunt primite la Bucureşti tot aşa ca şi cele bănăţene, transilvane, moldovene, dobrogene etc. Nu contează locul unde te-ai născut. Capacităţile sunt factorul decisiv. Elitele de la Chişinău, Bucureşti, Kiev, Moscova au foarte mult în comun. Ce „nivel" li se pretinde oamenilor politici selectaţi, în fond, de diverse grupuri de interese economice?

- Aţi menţionat într-un interviu: „Precum ne-am folosit de perestroika, trebuie să ne folosim de ideea integrării europene. Niciodată nu am avut o conjunctură atât de favorabilă". Cum am putea utiliza această conjunctură?

Conceptual: să eliminăm cangrena pe care eu o numesc „birocraţie – corupţie – degenerare". Pragmatic: aderarea la NATO şi UE sau UNIREA condiţionată.

- AIE mai e o coaliţie viabilă pentru RM? Mai sunteţi de părerea că lupta pentru preşedinte nu ar fi una strategică, ci doar consolidarea pentru parlament?

Liderii basarabeni actuali – Marian Lupu, Vlad Filat, Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă se bucură de o susţinere fără precedent din partea democraţiilor occidentale. Acum ori niciodată! Dacă din vanităţi moldoveneşti şi egocentrism ratează şansa, istoria nu-i va ierta. În principiu, nu mă preocupă în mod obsesiv probleme ale căror rezolvare nu depinde de mine. Totuşi, pentru cele şase judeţe basarabene declarate stat, consider că ar fi mult mai bine un preşedinte ales de „tăt nărodu", şi nu prin combinaţii de culise în parlament.

- Ce aţi dori şi aţi putea face pentru ţară?

Gerontocraţia („veteranii, bătrânii înţelepţi") a dat roade doar în China. În URSS a fost un dezastru. În Basarabia ar fi un nonsens. Fiecare generaţie cu problemele sale. La 70 de ani, vorba regretatului Grigore Vieru, nu-ţi rămâne decât să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru toate şansele acordate. Şi dacă te mai lasă un pic, nu pierde clipele fără rost. Am mare încredere în copiii şi nepoţii noştri. Românii sunt sută la sută responsabili de tot ce li se întâmplă. Noi, dacii liberi, vom supravieţui.

- Ghidul Dvs. moral privind aspiraţiile dacilor liberi, pe care îl cunosc încă de prin anii '90 (unde folosiţi termeni precum etnocentrism, soluţii etnosistemice de guvernare), nu ar fi o utopie pentru un politician modern?

Ghidul respectiv este codul comportamental şi filozofia unui om care crede că o altă lume este necesară şi posibilă. Iar „Dacia Phoenix – Dacia Felix" ar fi unicul Proiect naţional care merită efort.

+++++++++++++++++++++++++

„La 27 august 1991, după complotul anticonstituţional de la Moscova, RSSM şi-a proclamat Independenţa, iar România în aceeaşi zi a recunoscut RM. Atunci mi-am exprimat public temerea că în viitorul apropiat, va avea loc uzurparea puterii şi în loc de sintagma Republica Moldova, unii vor utiliza intenţionat doar denumirea Moldova. Grecia s-a asigurat la momentul oportun, nerecunoscând Macedonia. Ba chiar a obţinut la ONU ca acest stat să fie menţionat ca Fosta Republică Iugoslavă Macedonia."

++++++++++++++++++++++++++

Guvernul condus de Mircea Druc a promovat un amplu program de reforme politice, economice şi sociale care urmăreau desprinderea RSS Moldova de URSS şi reducerea dependenţei RSSM de instituţiile de la Moscova, în scopul obţinerii independenţei RSSM. Mircea Druc a înfiinţat primele structuri ale Armatei Naţionale, Poliţiei Naţionale, Trupelor de Carabinieri (după modelul italian) şi a serviciilor speciale de informaţii.

A introdus limba română ca limbă de predare în şcoli, licee şi universităţi. A fondat Academia de Studii Economice şi Academia Naţională de Poliţie, cu sediul la Chişinău. A contribuit la deschiderea la Chişinău a liceelor bilingve român-francez, român-spaniol, român-englez, român-italian, român-german. A contribuit la trimiterea la studii în România şi în alte ţări a primilor peste trei mii de studenţi, doctoranzi şi elevi. A eliminat Partidul Comunist din viaţa socială.

La mulţi ani, domnule Mircea Druc!

La 25 iulie, dl Mircea Druc a împlinit 70 de ani, prilej cu care îi aducem felicitările şi omagiile noastre. Domnule Druc, vă urăm multă sănătate, fericire, prosperitate, împlinirea idealurilor la care aţi aspirat întreaga viaţă. La mulţi ani!