Miting şi concert de comemorare a victimelor din aprilie 2009
adăugat 03 aprilie 2010, 17:05, la Social
O serie de acţiuni în memoria victimelor evenimentelor din aprilie 2009 vor fi organizate pe data de 7 aprilie la Chişinău. Începând cu ora 8.00, la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” va fi oficiat un serviciu divin.
La ora 10 va începe un miting comemorativ la împlinirea unui an de la evenimentele din 7 aprilie 2009. Acţiunea se va defăşura în scuarul Parlamentului Republicii Moldova, pe bulevardul Ştefan cel Mare.
O expoziţie de fotografie, materiale audio şi video, articole ale publicaţiilor, portalurilor media şi ONG-lor din Republica Moldova cu referire la evenimentele din aprilie va fi prezentată la ora 12.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
La ora 14.00 se vor face depuneri de flori la mormântul lui Valeriu Boboc, la cimitirul din comuna Bubuieci. Iar la ora 17.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale va avea loc un concert de comemorare.
Încheie programul spectacolul „7 aprilie 2009” la Teatrul municipal „Satiricus Ion Luca Caragiale”, care va începe la ora 18.00.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲