Moscova recunoaşte deschis că acordă, anual, peste 10 milioane euro pentru diaspora rusă din lume, inclusiv, pentru ruşii din Moldova
adăugat 10 aprilie 2008, 11:09, la Social
Deşi Kremlinul susţine poziţia conducerii de la Chişinău atunci când aceasta acuză guvernul României de ingerinţe în politica internă a statului, avându-se în vedere granturile acordate de Bucureşti pentru diverse instituţii media din Moldova, Moscova recunoaşte deschis că acordă, anual, 400 milioane ruble (peste 10 milioane euro) pentru diaspora rusă din lume, inclusiv, pentru ruşii din Moldova. Potrivit preşedintelui Comitetului pentru relaţiile cu statele CSI, din cadrul Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Alexei Ostrovskii, diaspora rusă din Moldova beneficiază de o sumă importantă din totalul de 10 milioane euro, banii fiind destinaţi susţinerii imaginii Rusiei, a organelor mass-media, instituţiilor de învăţământ şi a centrelor culturale. Totodată, contrar afirmaţiilor lui Ostrovskii, potrivit cărora ruşii din Moldova ar fi românizaţi forţat, trebuie menţionat că, anul 2007 a fost declarat de către Direcţia Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, Anul Limbii Ruse, fiind organizate seminare tematice şi mese rotunde. Mai mult, în R. Moldova, limba rusă este studiată în şcolile cu predare în limba română în clasele V-IX-a, ca obiect obligatoriu şi asta în condiţiile în care, potrivit datelor recensământului din 2004, în R. Moldova locuiesc 201,2 mii etnici ruşi (circa 5,9 la suttă din populaţia totală), iar în Transnistra - 166,3 mii (doar o treime a populaţiei). Conform datelor Biroului Relaţii Interetnice, în R. Moldova funcţionează 185 de grădiniţe de copii şi 280 de şcoli cu predare în limba rusă, 82 de şcoli ruso-moldoveneşti. În 29 de instituţii de învăţământ superior din ţară (publice şi private) sunt grupe cu instruire în limba rusă. La Universitatea Slavonă predarea se face doar în limba rusă. Totodată, zilnic, populaÈ›ia Republicii Moldova poate recepÈ›iona peste 600 de ore de emisiuni în limba rusă È™i doar 156 de ore în limba română. Volumul presei de limbă română însumează zilnic 12 pagini È™i săptămânal aproximativ 160 de pagini. Presa de limbă rusă editată în Republica Moldova număra 38 de titluri de bază între care 20 de publicaÈ›ii sunt de informare È™i opinie, È™apte publicaÈ›ii au ediÈ›ii zilnice, 16 publicaÈ›ii au apăriÈ›ii săptămânale, iar restul sunt publicaÈ›ii bilunare È™i lunare. Presa de limbă rusă apare zilnic în circa 316 pagini. Presa de limbă rusă tipărită este suplimentată 162 de titluri de ziare È™i reviste editate în FederaÈ›ia Rusă È™i difuzate pe teritoriul Republicii Moldova. În schimb, nu există niciun cotidian sau săptămânal editat în România. Niciunul din marile cotidiene de la BucureÈ™ti nu au actualmente ediÈ›ii de ChiÈ™inău È™i nici suplimente pe modelul presei ruse. Scorul general al presei difuzate pe teritoriul Republicii Moldova este de 73 de titluri contra 200 în favoarea presei de limbă rusă în condiÈ›iile în care populaÈ›ia română este de aproape 70%, iar diaspora de etnie rusa este de 12,5%.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲