Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

27 decembrie 2024, ora locală: 02:25

 

Moştenirea culturală a luptei naţionale româneşti sud-dunărene – factor de concordie naţională în spaţiul balcanic

adăugat 11 noiembrie 2010, 18:37, la Istorie / Ştiinţă

state balcanice, Dunare, Macedonia, integrare

Neamul românesc risipit în spaţiul sud-est european trebuie să aibă ca centru de iradiere şi susţinere culturală statul român. Comunităţile româneşti de peste hotare trebuiesc considerate ca factor de apropiere între statele naţionale în care vieţuiesc şi statul român, prin împărtăşirea aceloraşi valori culturale europene.

În privinţa comunităţilor româneşti de la sudul Dunării există câteva caracteristici istorice care au dus la disoluţia ideii românismului şi la unele neclarităţi la nivel comunitar şi naţional. Aceasta s-a întâmplat datorită faptului că statul român, intrat sub ocupaţie comunistă, nu a mai intervenit vreme de 50 de ani în sprijinirea cultural-naţională a comunităţilor sale, precum şi datorită politicilor dure de deznaţionalizare şi asimilare etnică duse de statele naţionale balcanice, fără excepţii.

Pe teritoriul României, aromânii veniţi prin colonizare în Cadrilater, apoi transferaţi în Dobrogea la schimbul de populaţie din anul 1940, trebuie să fie consideraţi (cum de altfel se şi cosideră membrii acestei comunităţi) ca o comunitate românească, provenită din arealul balcanic, colonizată în România (patria mamă) datorită sentimentelor româneşti pe care nu şi le mai puteau afirma în contextul istoric respectiv, în spaţiul autohton de provenienţă. Ei reprezintă o comunitate culturală, cu tradiţii, obiceiuri specifice datorită împrumuturi locale şi convieţuirii o lungă perioadă între alte neamuri, cu caracteristici proprii dar şi comune elementului românesc, vorbind un dialect al limbii străromâne.

Dacă ne referim la aromâni, cei ce cântau imnul „Părinteasca Dimândare” luptau pentru triumful ideii românismului balcanic. Constantin Belimace compunea poezia din disperare pentru soarta fraţilor aromâni răspândiţi în spaţiul sud-dunărean, ameninţaţi cu deznaţionalizarea. Imnul este un blestem pentru cei care îşi uitau limba, simbol al românităţii lor. Astăzi, nu se pot confisca simbolurile naţionale în interes mărunt etnocentrist. Lupta eroică a românismului balcanic este parte integrantă a istoriei naţionale. Bineînţeles, ca în orice comunitate naţională care vieţuieşte în cadrul altor state, din rândul acesteia s-au afirmat numeroase personalităţi care au adus pentru statele neamurile înconjurătoare numeroase elemente de progres şi prosperitate socială, culturală şi politică. Aceştia aparţin comunităţilor de origine dar şi celor mai largi, naţionale, în care s-au format şi afirmat, putând fi consideraţi factori de confluenţă pentru neamurile respective.

Cei care vor să-şi formeze grupări cosmopolite trebuie să se revendice de la altceva, de la un centru (sau centre) din afara comunităţilor naţionale. Ei trebuie să-şi construiască (pentru că nu au o logistică creată) un alt fundament etnic, pe baza unui proiect utopic. Proiectul nu poate veni de la comunitate, ci de la o suprastructură elitistă, o elită ideologizată, care are ca centre de acţiune, conştient sau nu, alte spaţii de unde, prin presiune politică cred că pot să se impună statelor naţionale. Să nu uităm că albanezii au făcut parte dintr-un astfel de proiect, dar au avut interese divergente care s-au acutizat în momentul în care s-a pus problema schimbării de graniţe, în sensul formării unei Albanii Mari. Albanezii din afara graniţelor statului lor naţional au fost folosiţi în destabilizarea Iugoslaviei şi Macedoniei, dar aveau o conştiinţă clară de minoritate naţională. Aromânilor, în cazul în care apar interese zonale în spaţiul balcanic, pot deveni, prin presiune politică a diverselor centre de putere mondială, factor de destabilizare şi şantaj pentru statele naţionale. Este îndoielnic că acest lucru se poate realiza în privinţa aromânilor, principala calitate naţională a acestora constituind-o proverbiala răbdare în rezolvarea problemelor, a lucrului bine chibzuit şi calculat.

Prin neimplicarea statului român în sprijinirea comunităţilor sud-dunărene a luat naştere un proiect cosmopolit prin care se încearcă legitimarea unui popor vlah în Balcani. Agenţii acestui proiect, cei care promovează diferenţierea dintre vlah şi român, încearcă să realizeze o unitate la nivel internaţional (elitist) al comunităţilor „vlahe”, consecinţa fiind previzibilă: dezastru la nivel naţional prin scindare comunitară. Acest proiect, dacă ar intra în vederea centrelor de putere mondiale, în funcţie de interesele proprii, poate deveni factor de presiune naţională. Situaţia a fost sesizată printr-un extraordinar simţ naţional, de vlahii timoceni din Serbia, care au pus semnul de egalitate între vlah şi român.

Proiectul românesc trebuie să fie unul al pacificări zonale, folosind aromânii din românia ca punte către comunităţile de la sud de Dunăre. Statul român trebuie să sprijine cultural supravieţuirea latinităţii orientale ca factor de progres, civilizaţie şi diversitate în spaţiul balcanic prin păstrarea tradiţiilor, dialectelor şi coloraturii etnice zonale, prin ceea ce este propriu acestora. Încrâncenarea de păstrare şi afirmare a unui dialect al limbii române trebuie văzut prin ceea ce poate lega şi nu despărţi, prin legătura pe care o crează între aromânii dobrogeni şi aromânii balcanici şi nu prin ruperea acestora de românitate. Supravieţuirea dialectelor limbii române (istro-român, megleno-român şi aromân) aparţin miracolului etnic românesc, puterii de rezistenţă şi regenerare naţională, etnogenezei şi istoriei românităţii.

Acest proiect se poate realiza doar prin concursul statelor balcanice care trebuie să renunţe la politicile de deznaţionalizare aplicate în ultimii 100 de ani. Aromânii au şansa să se salveze doar într-un climat de linişte şi concordie naţională. Interesul naţional românesc trebuie să fie văzut în integrarea cât mai rapidă a tuturor statelor balcanice în Uniunea Europeană. Rămânerea în afara Uniunii a unor state şi integrarea altora, ca şi dezechilibrele economice zonale, pot duce la grave dezechilibre şi alimenta ideologiile formării „statelor mari”. Statele balcanice trebuie să înţeleagă imperativul momentului şi să acorde drepturi pentru comunităţile româneşti respectând tratatele internaţionale semnate.

Analizând istoric, proiectul românesc de până la primul război mondial a fost cel de susţinere a Imperiului Otoman (până în 1913), formarea unei Macedonii independente, crearea unui stat albano-român sau sprijinirea Serbiei în detrimentul Bulgariei care a tot agitat spectrul revizionismului după congresul de la Berlin. După Marea Unire de la 1918 România militează pentru realizarea unor înţelegeri defensive la nivel regional, cum ar fi Mica Înţelegere (1921, între România, Iugoslavia şi Cehoslovacia – practic, astăzi, cele două state nu mai există!) şi Înţelegerea Balcanică (1934, între România, Iugoslavia, Turcia şi Grecia). Au existat unele variaţii în politica de sprijinire a comunităţilor de la sud de Dunăre, care atinge un maxim în timpul războiului (1940-1944). După 1947 România nu mai face demersuri la nivel internaţional în sprijinirea acestora. Perioada de tranziţie prin care a trecut statul român după 1990 a făcut ca, pe plan intern, să existe o maximă bunăvoinţă faţă de minorităţile naţionale, dar pe plan extern să se realizeze foarte puţin în sensul obţinerii de drepturi similare românilor de peste hotare. Astfel, a devenit „foarte avantajos” în România să fi minoritar, multe persoane din familii mixte declarându-se aparţinând minorităţilor etnice, în speranţa obţinerii de avantaje materiale, atât din partea statelor nucleu cât şi din partea statului român, care a susţinut „foarte generos” aceste minorităţi. În acest timp, comunităţile româneşti din sudul Dunării au întâmpinat numeroase dificultăţi în afirmarea ca minorităţi naţionale, în unele din aceste state nefiind nici astăzi recunoscute. În timp ce în România este un avantaj să fi minoritar, în statele balcanice se poate fi chiar periculos să-ţi afirmi identitatea etnică. Nu ne putem mira de confuzia care domneşte astăzi în rândul acestor comunităţi româneşti.

Statul român ar trebui să procedeze, în primă fază, la un adevărat parteneriat cu Republica Macedonia. Suntem, practic, singurul sprijin loial pe care această mică republică îl are în zonă. În cazul în care apar divergenţe în recunoaşterea comunităţilor româneşti în statele balcanice trebuie avut în vedere rolul Consiliului Europei în sprijinirea culturală şi politică a acestora. În cazul în care statele balcanice răspund pozitiv la recunoaşterea drepturilor minorităţilor româneşti trebuie ales un model de interes comun, respect reciproc şi beneficiu general. În acest sens ar trebui să aibă loc negocieri cu reprezentanţii statelor balcanice în privinţa stării culturale şi sociale a comunităţilor româneşti (ore în dialect, emisie la radio/tv, protecţie culturală), reciprocitate în statutul minorităţilor, biserică cu slujbă în dialect (subordonate bisericilor naţionale sau BOR).


Autor: Romanii.ro
Sursa: www.romanii.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Istorie / Ştiinţă

(VIDEO) 11 ani în imagini: Construcția noii clădiri World Trade Center One
Sute de mii de fotografii au captat toate momentele de la construcția până la terminarea construcției noului World Trade Center One. Totul pentru a marca deschiderea Observatorului „One World” din New York, ce a avut loc în weekendul care a trecut.
Turnul de observație, situat pe etajele 100 și 102 ale clădirii, s-au deschis [...] mai mult
DOCUMENTAR: România și Sfântul Scaun - 95 de ani de relații diplomatice
România și Vaticanul au stabilit relații diplomatice, la nivel de legație, în anul 1920 când, la 1 iunie, a luat ființă Legația României pe lângă Sfântul Scaun. Titular al acesteia era Dimitrie C. Pennescu, în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar, se arată pe site-ul Ambasadei României [...] mai mult
Asasinarea lui Lech Kaczynski
Pe 10 aprilie 2010, avionul care îi transporta pe președintele polonez Lech Kaczynski și pe alți 95 de demnitari polonezi în Rusia, pentru comemorarea victimelor masacrului de la Katyn, s-a prăbușit în apropierea aerodromului Severny din Smolensk (Rusia).
Accidentul aviatic a decimat o mare parte a elitei [...] mai mult
Misterele de la 11 septembrie
Misterele de la 11 septembrie demolează teoria conspirației susținută “oficial” cu privire la evenimentele de la 11 septembrie 2011 mai bine decât orice alt film documentar pe această temă. Află ce s-a întâmplat cu adevărat în cele trei clădiri în săptămânile dinainte de [...] mai mult
(VIDEO) Pamantul este o creatura vie, imagini NASA
Fiecare dintre noi am vazut imagini cu fenomene meteo extreme privite din spatiu. Cu toate acestea, niciuna dintre imaginile pe care le-ai vazut nu te-au pregatit pentru acest videoclip lansat de Studioul Stiintific de Vizualizare NASA. Folosind date reale, aceaste imagini descriu perfect cele sapte zile din anul [...] mai mult
Top 10 ţări din lume în care să faci afaceri GALERIE FOTO
Acestea sunt cele mai bune ţări din lume pentru a-ţi conduce afacerea, potrivit unui top realizat de firma de consultanţă în management Grant Thornron, scrie incont.ro.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
1.Singapore. Este cel mai [...] mai mult
Comoară impresionantă descoperită la malul Mării Negre
Într-un oraş antic, asediat de romani, locuitorii au îngropat o mare cantitate de obiecte preţioase, pe care arheologii le-au descoperit abia recent, scrie realitatea.net. 
Peste 200 de monede (cel mai multe din bronz), podoabe de aur, argint şi bronz, precum şi vase de sticlă (obiecte rare şi valoroase [...] mai mult
(VIDEO) Secret dezvăluit de un artist: Harta exploziilor nucleare
Artistul Isao Hashimoto a realizat o animaţie video în care prezintă toate testele nucleare între anii 1948 şi 1998. Numărul impresionant, 2.053 de explozii nucleare, începe cu primul test al Proiectului Manhattan, numit Trinity, scrie realitatea.net.
Exploziile din videoclip nu cuprind şi presupusele teste conduse de Coreea de Nord [...] mai mult
A 8-a minune a lumii? Germania a inventat energia cu care va stapani Planeta
0% petrol, 0% energie electrica. Noul tip de energie poate fi usor considerat cea mai mare descoperire din istoria moderna. Audi chiar are in momentul de fata cheia viitorului.
Audi a gasit variante sintetice pentru benzina si motorina. Mai mult, dioxidul de carbon (CO2) risipit in atmosfera ar putea fi folosit pentru crearea acestui tip de energie.
Ca [...] mai mult
(VIDEO) Reclama pentru noul iPhone 5
Aseară Apple a lansat noul telefon iPhone 5. Acesta este mai subțire, mai ușor, dar și mai lung decât precedentul 4S. Vedeți atașat publicitatea pentru noul produs.
[...] mai mult

randat în 	0.1484 secunde