Liderii Alianţei au pierdut o bătălie pe care părea imposibil să o piardă. Acum, ei arată cu degetul spre alţii, refuzând să-şi asume vina pentru eşec. Însă greşeala e în primul rând a lor. Ei au fost incapabili să-şi coordoneze acţiunile, să evalueze situaţia reală şi să elaboreze o strategie eficientă pentru a asigura prezenţa la referendum.

Bazându-se pe un sondaj mai vechi al IMAS, care avusese alte obiective, Alianţa nu a făcut evaluări proprii, sigure, credibile, a intenţiilor de participare a populaţiei, acţionând orbeşte, ca pe timpul lui Papură Vodă. Liderii AIE au crezut naiv, prosteşte că au referendumul în buzunar. Asta o demonstrează şi declaraţia lui Ghimpu în dimineaţa zilei de 5 septembrie: „Comuniștii vor avea astăzi un eșec ca niciodată". Şi Alexandru Tănase, vicepreşedintele PLDM, se arăta sigur în ajunul referendumului că prezenţa va fi peste 50 la sută. Părea că politicienii noştri trăiesc într-un spaţiu paralel şi comunicau doar vizual cu ceilalţi „muritori".

Declanşatorul, înainte de timp, al goanei pentru postul de preşedinte a fost, trebuie să recunoaştem, premierul Vlad Filat, tocmai cel care ar fi putut contribui cel mai mult la reuşita referendumului. Nu este clar de ce s-a grăbit el, crispat, încordat, să-şi anunţe candidatura din partea PLDM. În loc să lucreze cu aceeaşi energie pentru a contracara boicotul comuniştilor (susţinuţi în demersul lor, indirect, de Rusia, care trimitea cetăţenilor moldoveni semnale defavorabile Alianţei), în loc să-şi aplice ştiutele capacităţi organizatorice spre asigurarea participării cât mai numeroase a electoratului la referendum, premierul s-a lansat în competiţia prezidenţială, atrăgându-i şi pe ceilalţi lideri. Îndemnul de a fi „puternic" şi de a vota la referendum „un preşedinte puternic" relevă nu numai o nerăbdare în exces, dar şi carenţe de comunicare, prezente de altfel pe parcursul întregului an. Alegătorii au fost direcţionaţi astfel pe o pistă falsă, ei crezând că referendum înseamnă alegerea preşedintelui. Deşi are consilieri buni, dl Filat nu-i ascultă, probabil.

Exemplul lui Filat a fost urmat de Ghimpu, care se afişa în postura de preşedinte „cinstit", „demn", şi de Lupu, cu promisiunea să fie „un preşedinte care ne uneşte". Porniţi să împartă blana ursului din pădure, liderii AIE au pierdut simţul realităţii şi s-au făcut de râs.

Acum ei acuză mass-media pentru că i-a criticat în loc să le cânte ditirambi. S-ar putea într-adevăr ca unii cetăţeni să interpreteze greşit critica la adresa guvernării AIE, după ce opt ani de zile ei nu au auzit cuvinte critice la adresa guvernului comunist. Unii cetăţeni ar putea ajunge la concluzia că fostul guvern a fost mai bun căci nu era criticat de nimeni. Dar ce e de făcut în asemenea situaţie? Să ne abţinem de la comentarii critice până dispare pericolul comunist?

Mass-media i se mai impută că ar fi acordat atenţie nemeritată lui Sergiu Mocanu. Scandalul declanşat de Mocanu a avut cu siguranţă un impact negativ asupra reputaţiei Alianţei, dar acesta putea fi neutralizat dacă preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi premierul Filat ar fi acţionat aşa cum se acţionează într-un stat de drept, democratic. „Politica struţului" sau simularea implicării i-a dezamăgit cu siguranţă pe simpatizanţii lor.

Din punctul nostru de vedere, vina mass-media în acest referendum este că s-a lăsat influenţată de politicieni, implicându-se în lupta dintre partide. Dezbaterile la radio şi televiziune s-au axat în cea mai mare parte pe activitatea partidelor, nu pe sensul şi necesitatea referendumului.

Ce ar putea urma după acest eşec? Voronin a declarat deja că nu mai sprijină alegerea preşedintelui prin vot direct şi revine la proiectul de modificare a Constituţiei în parlament, propus de PCRM şi avizat de Curtea Constituţională. Acesta va putea fi examinat la sfârşitul lunii octombrie, dacă până atunci preşedintele interimar Mihai Ghimpu nu va dizolva parlamentul. El însă a declarat că este obligat de Constituţie să-l dizolve. Asupra dizolvării insistă şi Consiliul Europei.

Ceea ce înseamnă că reintrăm în acelaşi cerc vicios şi numai o victorie electorală sigură va permite alegerea preşedintelui şi ieşirea din blocaj.

Să sperăm că eşecul va fi ca un duş rece pentru alianţă şi o va determina să coboare cu picioarele pe pământ. Liderii AIE vor trebui să formeze în sfârşit acel consiliu de coordonare, care să elaboreze o strategie comună pentru alegerile parlamentare. Sau să încheie un „pact de neagresiune", renunţându-se la spălarea rufelor în public şi la tot felul de înţepături şi lovituri sub centură.

A fost pierdută o bătălie, nu şi războiul. Luând în calcul prezenţa la alegerile din 29 iulie 2009, se poate spune că Alianţa şi-a păstrat intact numărul de alegători, dar nu a reuşit să spargă nucleul electoral al PCRM. Totuşi, nu toţi cei care nu au participat la referendum au fost influenţaţi de PCRM. Există şanse reale de câştig, după cum au existat şi în acest referendum. Întrebarea e dacă liderii Alianţei au înţeles ce s-a întâmplat cu ei.