Întâlnirea Președintelui României, Traian Băsescu cu reprezentanții comunității românești din Statele Unite ale Americii
adăugat 17 septembrie 2011, 12:20, la Românii de Pretutindeni • Articol publicat de Ana Cristiuc
În cadrul vizitei de lucru a Președintelui României, Traian Băsescu, efectuată în data de 13 septembrie a.c., la Washington DC, șeful statului a avut la Ambasada României din capitala Statelor Unite ale Americii o întrevedere cu reprezentanții comunității românești. Cu acest prilej Președintele României, le-a prezentat românilor ce au participat la reuniune câteva elemente din agenda pe care a avut-o în cadrul discuțiilor purtate cu Președintele Barack Obama și cu vicepreședintele Joe Biden, precum și importanța acordurilor semnate între România și Statele Unite. La finalul întrevederii membrii comunității românești au purtat un dialog direct cu șeful statului român. Din delegația care l-a însoțit pe Președintele României, în vizita de lucru în Statele Unite ale Americii, a făcut parte și secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, domnul Eugen Tomac.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲