Partidul lui Boris Tadici isi asmute oamenii impotriva romanilor din Timoc. Bucurestiul tace.
adăugat 11 iunie 2010, 10:37, la Românii de Pretutindeni
In Timoc continua negocierile pentru formarea majoritatii in cadrul Consiliului National al Rumanilor din Serbia, pe fondul presiunilor si santajului fara precedent al Partidului Democrat al lui Boris Tadici, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.
Dupa campania violent antiromaneasca condusa de la cel mai inalt nivel al conducerii Serbiei si avand girul reprezentantului OSCE in Serbia, grecul Dimitrios Kypreos, se inceraca acum prin toate mijloacele formarea unei majoritati antirumanesti, controlate de Partidul Democrat si Partidul Socialist.
Balanta o poate inclina Lista partidului condus de Kostunita, care are doi electori. Seful filialei acestui partid, Neli Georgevic, a fost chemat la Belgrad de vicepresedintele Partidului Democrat, Dusan Petrovic, si s-a incercat, inclusiv prin presiuni, sa fie convins sa treaca in tabara puterii de la Belgrad si sa faca majoritate cu socialistii si democratii.
Acelasi partid al lui Tadici a incercat ca prin santaj si prin oferirea de bani sa cumpere din electorii listei rumanesti. Situatia ramane deocamdata indecisa.
In acelasi timp se desfasoara campania electorala pentru alegerile ce vor avea loc in data de 20 iunie si care vor desemna castigatorul Primariei Comunei Bor.
In competie, cu sanse bune de a castiga, se afla si Partia Democrata a Rumanilor din Serbia, partid condus de dr. Pedrag Balasevic. Si in aceasta campanie, principal adversar este Partidul Democrat al lui Tadici, care duce aceeasi campanie de dezinformare a opiniei publice, prezentand partidul rumanesc ca un dusman al intereselor sarbesti in zona.
In tot acest timp autoritatile de la Bucuresti tac, nefiind prezentata opiniei publice nici-o reactie fata de situatia extrem de grava din Timoc.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲