La o săptămână după Sfintele Sărbători de Paşti se sărbătoreşte Paştile Blajinilor sau Paştile Fericiţilor, Paştele Morţilor, cum se mai spune în unele localităţi. Această denumire vine de la slavonescul "fericit", denumire dată morţilor, de la primul cuvânt cu care începe Psalmul 118, ale cărui stihuri se cântă în rânduiala slujbelor funebre: "Fericiţi cei fără prihană în cale...".
Potrivit Ieromonahului Petru, ,,Paştele Blajinilor este o sărbătoare de bucurie pentru Hristos cel Înviat. Este o afirmare a credinţei şi nădejdii noastre în învierea morţilor. Este şi o zi de pomenire a celor adormiţi, dar una plină de optimism şi bucurie, pentru că prin Îniverea lui Hristos, moartea nu mai este un sfârşit fatal, ci doar o trecere spre viaţa veşnică alături de Hristos şi de toţi sfinţii şi drepţii care au bineplăcut Lui.
Sărbătoarea este un prilej deosebit de comemorare a răposaţilor, este o zi în care familiile se reunesc, la cimitir, pentru a se bucura de Lumina Învierii, împreună cu cei dragi, plecaţi dintre noi.
În această zi se depun ofrande pe morminte, se împart pomeni. În unele localităţi, Paştele Blajinilor se prăznuieşte în Duminica Tomei, în altele luni după Săptămâna Luminată. De obicei, enoriaşii se adună la biserică şi, după Sfânta Liturghie se îndreaptă, împreună cu preotul, spre cimitir, unde se oficiază slujba pentru pomenirea celor adormiţi. În unele localităţi, se practică de a merge la cimitir cu ouă încondeiate, cozonac, mâncare, unde sunt sfinţite de către preot şi se împart tuturor, în special celor sărmani şi oropsiţi. Rudele adormiţilor vin la morminte, aprind candele, tămâind mormintele şi împărţind pomeni pentru amintirea lor.
Credincioşii sunt îndemnaţi să înalţe rugăciuni pentru cei adormiţi în aceste zile de pomenire generală. Să facă fapte de milostenie. De asemenea să evite abuzurile de mâncare şi băuturi, petrecerile şi veseliile organizate de unii. Toate acestea nu sunt în spiritul sărbătorii. Or, sărbătoarea trebuie petrecută modest, în linişte şi cu gândul la cei care nu mai sunt alături de noi.