Pastele romanilor din Nordul Bucovinei la stejarul lui Stefan cel Mare si Sfant
adăugat 29 aprilie 2011, 10:58, la Românii de Pretutindeni • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Au trecut deja două decenii de când românii din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi fostul ţinut Herţa au hotărât să se adune în fiecare an, în cea de a doua zi de Paşti, lângă stejarul secular din Codrii Cosminului la o slujbă de pomenire a arcaşilor lui Ştefan cel Mare şi Sfânt căzuţi pentru apărarea Neamului şi Credinţei strămoşeşti, transmite Romanian Global News.
La buna organizare a acestei manifestări de cinstire a vrednicilor şi vitejilor noştri înaintaşi, devenite tradiţionale, au contribuit membrii Secretariatului executiv al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, care au fost ajutaţi de preacucernicul părinte Ioan Gorda, protopopul raionului Hliboca, cel care a condus serviciul divin cuvenit, secondat fiind de preoţii Pavel Dumitru, protopopul raionului Herţa şi de preotul Păunel Paulencu, parohul bisericii din satul Pasat, raionul Herţa, precum şi de corul bisericii Sf. Petru şi Pavel din satul Hruşăuţi, una dintre cele mai mândre localităţi nordbucovinene, situate nu departe de codrii Cosminului şi de Dumbrava Roşie, locuri încununate de gloria arcaşilor lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Vestea cea înălţătoare „HRISTOS A ÎNVIAT”, rostită de cei trei preoţi şi cântările coriştilor se împleteau într-o frumoasă cunună cu vocile sutelor de participanţi sosiţi din diferite localităţi ale regiunii, tineri, copii şi bătrâni, reprezentanţi ai societăţilor culturale şi ai intelectualităţii din regiune, care răspundeau din tot sufletul „Adevărat a Înviat!” umplând pădurea de ecouri îmbucurătoare. O după amiază plină de farmecul naturii, înviorate de lumina soarelui strălucind pe un cer fără de nori i-a făcut pe oameni să uite parcă de necazurile vieţii cotidiene.
După predicile rostite de preoţii Ioan Gorda şi Pavel Dimitru despre necesitatea cinstirii înaintaşilor noştri, păstrării adevăratei credinţe strămoşeşti, tradiţiilor şi obiceiurilor neamului nostru, a limbii materne, în faţa conaţionalilor lor au vorbit domnii Ion Popescu, deputat în Parlamentul Ucrainei, preşedinte al UI „Comunitatea Românească din Ucraina”, scriitorul Vasile Tărâţeanu, preşedinte al Senatului şi doamna Aurica Boşescu, deputat în Consiliul Regional Cernăuţi, secretar responsabil.
Corul „Dragoş Vodă”, cunoscut departe peste hotarele regiunii Cernăuţi a cântat multe cântece îndrăgite de public, iar costumele lor naţionale au împodobit pe drept această zi frumoasă de Paşti şi de suflet românesc.
Copiilor li s-au oferit păscuţe şi ouă roşii. În finalul neuitatei şi înălţătoarei sărbători de cinstire a arcaşilor Marelui Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, a vitejilor lui oşteni, desfăşurate-n inima codrilor seculari, oamenii parcă s-au simţit mai aproape unii de alţii gustând sărmale pregătite de gospodinele din Voloca şi împărţind frăţeşte între ei din bucatele de Paşti aduse de acasă, ciocnind ouă roşii întru frumuseţea celei mai luminoase dintre toate sărbătorile de peste an – Învierea Mântuitoruliui nostru Iisus Hristos.
Acest eveniment a adus în inimile celor prezenţi - ţărani şi intelectuali români din raioanele Herţa, Hliboca, Noua Suliţa, Storojineţ şi oraşul Cernăuţi, oaspeţi din România şi Moldova, sentimentul deplin al primăverii, al idealurilor de bine şi de adevărată înfrăţire între oameni pentru ca copiii copiilor noştri să ţină vie memoria şi tradiţiile strămoşeşti de pomenire în zilele de Paşti a înaintaşilor neamului, pentru că HRISTOS A ÎNVIAT!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲