Podul de flori şi podurile de piatră
adăugat 06 mai 2009, 19:31, la Social
Astăzi s-au împlinit 19 ani de la acţiunea "Podul de flori" din 6 mai 1990. Retrăiesc şi astăzi emoţia intensă din acea zi. Am participat la acţiune, la Ungheni, punându-mi speranţa în strângerea relaţiilor dintre cele două maluri ale Prutului.Îmi amintesc ca invocam în discuţiile cu alţi participanţi la acţiune una din cele mai scurte poezii care sintetizau toată starea de spirit traită atunci, poezie care era de fapt un trist joc de litere şi cuvinte: PRUT - TRUP RUPT.
M-am gândit multă vreme că ziua de 6 mai 1990 ar putea fi un început de răzbunare frumoasă pentru ziua fatidică de 16 mai 1812, când trupul Moldovei fusese sfârtecat de Rusia sub ţarul Alexandru IDin perspectiva zilei de azi Podurile concrete de piatră sunt mai importante decăt Podurile simbolice de flori.
Constat că astăzi doar un singur pod adevărat s-a adăugat celor 7 rămase nedistruse pe Prut, Podul de la Lipcani-Rădăuţi Prut, încă neinaugurat, chiar dacă lucrările lui de construcţie, finanţate cu 11 milioane de Euro de către Comisia Europeană, s-au încheiat de mai bine de 4 ani, partea moldoveană achitându-se exemplar de obligaţiile sale inginereşti şi edilitare.
Un alt proiect de refacere a unui pod peste Prut, iniţiat acum 10 ani, este cel prevăzut în dreptul localităţilor Leova şi Bumbăta (comuna Vetrişoaia, judeţul Vaslui). Aici s-a încremenit în proiect. Pentru că lipsesc podurile de cuvinte între Chişinău şi Bucureşti.
Prutul nu trebuie să ne separe, ci să ne unească. Pentru asta avem nevoie de refacerea în fiecare an, cu ambiţie şi perseverenţă nemţească, a măcar câte unui Pod util de piatră, care, fiţi de acord, rezistă mai mult decât o mie de poduri frumoase de flori. Până când vom ajunge la 22 de poduri, exact atâtea câte au fost până când Prutul a început să însemne pentru noi un trup rupt.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
Asa este.