Prima biserică a Mitropoliei Basarabiei la Soroca
adăugat 21 septembrie 2010, 18:22, la Istorie / Ştiinţă
La Soroca a fost sfinţit locul pe care va fi înălţată Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva", locaş de cult aparţinând Mitropoliei Basarabiei parte a Bisericii Ortodoxe Romane. Consiliul orăşenesc a oferit terenul necesar pentru construcţie în Parcul „Mihai Eminescu", scrie Timpul.md, preluat de Romanian Global News.
La eveniment a participat Înalt Preasfinţitul Petru, Mitropolit al Basarabiei, Exarh al Plaiurilor, însoţit de un sobor de preoţi şi studenţi de la facultăţile de teologie din România, precum şi enoriaşi din raionul Soroca.
După tradiţia creştinească, au fost citite rugăciuni, iar apoi ÎPS Petru a sfinţit şi a binecuvântat locul unde urmează se fie înălţată o biserică somptuoasă. Puţinii creştini prezenţi la eveniment s-au arătat mulţumiţi de faptul că va apare încă un lăcaş sfânt al Bisericii neamului.
În fostul judeţ şi în actualul raion Soroca drumul spre o biserică a Mitropoliei Basarabiei a fost anevoios. Abia în 2006 s-a realizat visul mai multor români de aici, când a fost deschis paraclisul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva", sub oblăduirea preotului Radu Russu, care activează şi în prezent. Atunci, într-o clădire aproape ruinată, în doar trei zile a fost efectuată reparaţia necesară şi a fost amenajat şi sfinţit paraclisul.
Lucrările au fost posibile datorită susţinerii venite din partea enoriaşilor şi, în mod special, din partea celor care au devenit ctitorii viitoarei biserici - preotul profesor doctor Mihail Milea de la Catedrala „Sfântul Sava" de la Buzău, şi preotul profesor Gheorgi Saftiuc din oraşul Dolhasca, jud. Suceava.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲