Astronomii au reuşit să descifreze motivele pentru care luminozitatea lui Epsilon Aurigae, o stea foarte strălucitoare aflată la o distanţă de 2.000 de ani-lumină de Terra, scade la intervale regulate, potrivit unui studiu publicat în revista Nature.

Descoperită în anii 1820 în constelaţia Auriga, această stea i-a intrigat multă vreme pe astronomi, deoarece luminozitatea ei scade brusc la fiecare 27,1 ani, pentru o perioadă de 18 luni.

Oamenii de ştiinţă au crezut mai întâi că era vorba de o eclipsă provocată de trecerea unui astru între Epsilon Aurigae şi Terra.

Astronomii au considerat ulterior că este vorba de o stea binară, compusă din două astre care orbitează unul în jurul celuilalt, dintre care doar unul poate fi văzut de pe Pământ.

În cea mai mare parte a secolului XX, mulţi cercetători au considerat că o stea întunecată şi rece gravitează în jurul unei stele strălucitoare. Alţii au evocat posibilitatea unei găuri negre care ar absorbi lumina emisă de steaua strălucitoare.

Abia recent, astronomii au avansat teoria existenţei unui disc gros de praf în jurul stelei, care, la intervale regulate, se regăseşte în planul dintre Epsilon Aurigae şi Terra.

Această teorie a fost recent validată cu ajutorul tehnicii numite interferometrie, ce constă în combinarea fasciculelor luminoase primite de patru telescoape şi apoi amplificarea imaginii obţinute. Această imagine este de 100 de ori mai clară decât cea obţinută în mod direct de telescopul spaţial Hubble.

Actuala eclipsă a stelei Epsilon Aurigae, care a început în 2009 şi care va dura până în 2011, a fost unul dintre evenimentele cheie în 2009, desemnat Anul internaţional al astronomiei.