Primul satelit moldovenesc va face poze din spațiu, la rezoluția unei camere foto de buzunar
adăugat 12 aprilie 2012, 08:38, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Satelitul are laturile de câte 25 de centimetri a fost asamblat într-un laborator special din incinta Universității Tehnice a Moldovei. După ce va fi gata, va fi lansat la o altitudine de 700 de kilometri, în exosfera planetei.
În macheta spațială au fost montate patru panouri fotovoltaice cu randament ridicat, special comandate din Scoția, două antene, precum și o cameră foto cu rezoluție de 5 megapixeli care va fotografia Republica Moldova din cosmos.
„Peste macheta actuală vom pune mai multe straturi izolatoare termice speciale, care se aseamănă cu spuma poliuretanică. Până la lansare, ținem satelitul în suportul actual", spune și Sergiu Candraman, șeful laboratorului, arătând către dispozitivul care simulează mediul spațial.
Echipa laboratorului de la Univestitatea Tehnică a Moldovei are de îndeplinit mai multe etape: proiectarea sistemului de comandă, punerea în funcțiune a sistemului de alimentare cu energie solară și ajustarea sistemului de orientare a obiectului cosmic.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲