Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

22 decembrie 2024, ora locală: 06:53

 

Proiect: basarabenii vor avea "recunoasterea" cetateniei romane in maxim 3 luni de la inregistrare

adăugat 03 aprilie 2009, 11:20, la Social

Deputatul român Tudor Panţîru, ales în circumscripţia 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 2, din care face parte şi Republica Moldova, a înaintat o iniţiativă legislativă prin care propune Parlamentului României modificarea radicală a Legii cetăţeniei române, în interesul românilor basarabeni dar nu numai, transmite Romanian Global News.


Propunerea legislativă a deputatului Panţîru introduce noţiunea de "recunoaştere", care vine în concordanţă cu litera şi spiritul Constituţiei României, înlocuind noţiunea de "redobândire" din prezenta lege. Cei care vor beneficia de "recunoaşterea" cetăţeniei române sunt persoanele care au dobândit cetăţenia română prin naştere până la data de 22 decembrie 1989, dar nu au renunţat la această cetăţenie până la data intrării în vigoare a Legii cetăţeniei române, precum şi descendenţii acestora până la gradul II.

În prezent, demersul basarabenilor care solicită redobândirea cetăţeniei române este blocat de perioada îndelungată de procesare a cererilor, care în nenumărate situaţii poate varia între 5 şi 10 ani, precum şi de birocratizarea excesivă a acestui proces prin solicitarea a numeroase acte, de multe ori in mod repetat. Acest proces greoi, pe de o parte umileşte demnitatea basarabenilor, iar pe de alta parte afectează grav imaginea statului român în rândul acestora. Multiplele modificări aduse anterior Legii cetăţeniei române au avut un caracter cosmetic şi nu au condus la îmbunătăţirea substanţiala a situaţiei existente. În acest context, se propune soluţionarea cererilor de recunoaştere a cetăţeniei române într-un termen de maxim 3 luni de zile de la data înregistrării acesteia.

În vederea simplificării la maxim a procedurii şi pentru motive de celeritate se propune eliminarea definitivă a unor etape cum ar fi: (a) aprobarea cererii de redobândire a cetăţeniei prin ordin al Ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti; (b) publicarea ordinului Ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în Monitorul Oficial partea I; (c) depunerea jurământului faţă de statul român. În concluzie, cererea va fi depusă la Direcţia pentru Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, sau după caz, la misiunile diplomatice ale Romaniei din străinătate. În urma soluţionării cererii, Direcţia pentru cetăţenie va elibera certificatul de cetăţenie direct sau prin intermediul acestor reprezentante, fără parcurgerea etapelor actuale care vin să îngreuneze şi să prelungească perioada de soluţionare a cererii.

Această iniţiativă legislativă are la bază componenta armonizării dispoziţiilor din Legea cetăţeniei române cu cele ale Constituţiei României. Potrivit articolulului 5 alin. 2 din Constituţia României: "Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere". Coroborând norma constituţională cu articolul 34 din Legea cetăţeniei potrivit căruia: "sunt şi rămân cetăţeni români persoanele care au dobândit şi au păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare", iniţiatorul propunerii legislative trage concluzia că persoanele care au dobândit cetăţenia română prin naştere, în cazul de faţă românii basarabeni, şi nu au renunţat la această cetăţenie, nu pot fi calificate drept "foşti cetăţeni" şi nu pot fi supuse procedurii de "redobândire" a cetăţeniei, pe care, în realitate, nu au pierdut-o niciodată.

Iniţiativa legislativă a deputatului Tudor Panţîru a fost semnată şi susţinută de un grup de co-iniţiatori în număr de peste 50 de deputaţi şi senatori, reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare, printre aceştia numărându-se preşedintele Senatului Mircea Geoana şi preşedintele PNL Crin Antonescu.

Autor: RGN press
Sursa: www.rgnpress.ro
Inca o promisiune electorala, ce nu are de unde a se indeplini.- "Noapte buna, copii!" Visuri frumoase pe inca un deceniu.
A comentat ion 03 aprilie 2009, 13:43
Ce sa spunem, vorbe frumoase poate chiar mai mult decat atat. Faptele vor vorbi si cum s-a vorbit tare de mult ca eu am deja zece ani de cand fac studiile aici si nici cum nu am reusit sa-mi fac cetatenia sau mai bine zis sa primim ce ni se cuvine. Promisiuni si iar promisiuni nu prea dau nici macar un leu pe ele degeaba se vorbeste macar nu promiteti... Suntem umiliti si cred ca prea mult suferim de pe urma nustiu cui...
A comentat Maricica 03 aprilie 2009, 17:32
oi fi eu mai greu de cap,dar cei care s au nascut pana in 89 nu au cetatenie moldoveneasca? Asta zice ca n or sa primeasca cei care au renuntat la paraportul romanesc.dar ce se intampla cu cei care n au avut la ce sa renunte,adica cei care n aveau cetatenie inainte de 89? Sunt confuz ca nationala de fotbal...
A comentat gabi h 03 aprilie 2009, 17:40
chiar daca bunicul meu a luptat pentru armata romana in razboi iar apoi a fost dus in siberia el tot pasaport sovietic avea cand a murit iar mie nu imi recunoaste nimeni cetatenia romana fata de rusofonilor de la chisinau la care buncii lor au luptat impotriva romaniei si au ajutat la ocuparea basarabiei de catre rusi
A comentat cineva 04 aprilie 2009, 13:40
Eu cred ca se refera in principal la cei care au avut cetatenia romana in 1944 pana ne-a fost rapita Basarabia si Bucovina din Romania Mare. Atfel cel nascut atunci automat a fost declarat ca are cetatenia romana. De atunci au trecut 65 de ani, deci sunt inclusi in Proiectul de Lege pe langa gradul I de filiatie si cei de gradul II. Daca vreti sa fiti mai siguri cine sunt cei la care se face referire Legea, puteti sa consultati si un student de la Drept, daca nu gasiti un Avocat.
Acum sa vedem care o sa fie rezultatul Alegerilor de astazi si dupa aceea mai vorbim despre ce poate face Basarabeanul nostru din Parlamentul Romaniei. Sa nu uitam ca reprezinta si pe alti romani din Diaspora.
A comentat eugenb 05 aprilie 2009, 08:58
Pai daca inving comunistii in alegeri, mai asteptati cetatenia romana la pastele cailor!
A comentat un roman 05 aprilie 2009, 09:18
Asta este! Sa se sisteze acordarea cetateniei romane comunistilor basarabeni! Proiectul lui Tudor Pantiru cred ca nu mai este de actualitate.
A comentat un roman din Iasi 05 aprilie 2009, 18:52


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Social

O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
Ștefan & Marisha - un cuplu de români pasionați și creativi, și-au propus să aducă în premieră pe piața românească gustul adevărat de brânză, într-o formă vegană, care să aducă un plus de viață consumatorilor săi. Neobișnuit de sănătoasă, „brânza” are ca bază nuci de caju și migdale activate, culturi [...] mai mult
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ

Atenţie, şoferi! Poliţia va veghea dacă respectaţi viteză maximă admisă prin camere fixe montate în întreagă ţară.


A fost semnat un protocol cu reprezentanţii Companiei pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere şi astfel agenţii îi vor identifica pe vitezomani cu ajutorul camerelor de supraveghere, special amplasate pentru asta. [...] mai mult
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
Şedinţa Curţii Supreme de Justiţie în cazul judecătoarei Domnica Manole a fost amânată pentru data de 10 august, orele 10:00.CSJ urma să examineze astăzi contestaţia depusă de Domnica Manole privind demiterea sa din sistem în baza a două avize ale SIS. La 10:00, ora la care a fost anunţată şedinţa, mai mulţi oameni s-au [...] mai mult
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO

Un nou apel de ajutor lansat de conaționali de peste hotare prin intermediul platformelor de colectare de fonduri. De această dată este vorba de un incendiu produs în Chicago, în urma căruia a decedat Dumitru Diordița, în vârstă de 23 de ani.
Flăcările au cuprins camionul în care [...] mai mult
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
La un an de la demararea reformei integrităţii, instituţia responsabilă de verificarea veniturilor şi proprietăţilor funcţionarilor rămâne nefuncţională şi nu are, cel puţin, un preşedinte. Deşi peste 150 de petiţii ce semnalează neconcordanţe între averea reală şi cea declarată de către funcţionari aşteaptă [...] mai mult
JUDECĂTOAREA DOMNICA MANOLE, DEMISĂ DIN FUNCȚIE
Judecătoarea Curții de Apel Chișinău, Domnica Manole, a fost eliberată din funcție. Decretul președintelui privind eliberarea magistratei a fost publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit IPN, la începutul lunii iulie, în baza avizelor Serviciului de Informații și Securitate, Consiliul Superior al [...] mai mult
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
Șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție din Republica Moldova, colonelul Gheorghe Cavcaliuc se vede director la Centrul Național Anticorupție. Informația a fost confirmată pentru basarabeni.ro de surse avizate din cadrul CNA. Este cunoscut faptul că, în luna noiembrie, anul curent expiră mandatul actualului [...] mai mult
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Pe 16 mai 2017, Teodor Dogari / Moroșan - a fost diagnosticat cu tumoare la rinichi (Tumora Wilms).
Teo are doar 8 luni - tumora însă are deja 6.3 cm, niciodată nu a dat semne de boală, fiind mereu fericit, jucăuș și plin de viață.
Tumora Wilms este un tip de cancer renal rar care afectează în special copiii. De asemenea, mai [...] mai mult
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
Știi, Cristina mă gândeam azi să nu-ți mai scriu nimic, dar s-a întâmplat așa o tragedie care m-a afectat profund și nu am putut să nu-mi împărtășesc gândurile și tot ceea ce am simțit, când am aflat despre această tragedie.Până acum Cristina ți-am spus povești de viață, despre oameni simpli, oameni de lângă [...] mai mult
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Doroftei Popescu (83 de ani) din satul Cenac, Cimișlia, a locuit toată viața pe pământul natal, dar a apucat să fie cetățean a trei țări: Regatul României, URSS, Republica Moldova. Are zece copii, toți plecați peste hotare.
A rămas cu dorul, amintirile și pământul pe care îl lucrează mai mult singur. [...] mai mult

randat în 	0.0539 secunde