PROVOCARE antinațională la Bălți
adăugat 21 mai 2012, 14:05, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Sportivii de la Bălți refuză să recunoască drapelul național. Săptămâna trecută, în cadrul unei competiții sportive care a avut loc în localitate, câștigătorii au fost premiați cu medalii legate de panglici cu drapelul Federației Ruse.
Ministerul Tineretului și Sportului afirmă că nu are nicio legătură cu acest eveniment, dar a cerut explicații de la Direcția de învățământ, tineret și sport din Bălți. Până la acest moment însă răspunsul nu a venit.
Contactați de UNION, responsabilii de la Direcția de învățământ Bălți au refuzat să vorbească.
Precizăm că acum o lună, sportivii rusofili de la Bălți au mai avut o ieșire similară. Aceștia au refuzat să salute drapelul tricolor al R. Moldova, în cadrul unei competiții sportive, în schimb au salutat ostentativ drapelul Rusiei.
Municipiul Bălți este una dintre localitățile republicii în care s-a decis arborarea drapelului bicolor al comuniștilor, de rând cu drapelul de stat al R. Moldova.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲