Republica Moldova deţine locul 14 în lume după gradul de îmbătrânire
adăugat 13 mai 2010, 14:40, la Social
Republica Moldova deţine locul 14 în lume după gradul de îmbătrânire şi se află în topul ţărilor îmbătrânite. Prognozele arată că în anul 2050 fiecare a treia persoană în Republica Moldova va avea peste 60 ani, au menţionat ieri, 12 mai 2010, reprezentanţii IDIS „Viitorul” în cadrul prezentării studiului „Impactul îmbătrânirii demografice asupra sistemului de pensionare: subtilităţi şi căi posibile de redresare”. În următorii 30-40 ani, pensionarii pot deveni cel mai vulnerabil segment social. Sărăcia este amplificată din cauza neindexărilor la timp ale pensiilor şi aceasta în condiţiile în care pensiile constituie doar 20-25% din coşul minim de consum pe ţară, arată studiul prezentat de IDIS „Viitorul”.
„Spre deosebire de sistemul actual care tolerează salariile „în plic” şi care nu influenţează mărimea pensiilor, sistemul bazat pe contribuţii individuale ar motiva persoanele să fie active, fiindcă asta le afectează direct sursele de existenţă la bătrâneţe”, a declarat demograful Valeriu Sainsus. Acesta consideră totodată că acordarea de dividende de 2-3% la pensie pentru fiecare an activat peste vârsta de pensionare ar creşte substanţial nivelul de securitate socială al numărului mare de pensionari care urmează.
Astfel, drept soluţie pentru gestionarea îmbătrânirii demografice a fost propusă trecerea de la un sistem bazat pe solidaritatea dintre generaţii la unul fundamentat pe contribuţii individuale. În acelaşi context, s-a menţionat necesitatea de a fi excluse categoriile privilegiate de pensionari şi de a fi stopată pensionarea anticipată, deseori „ilegală”, obţinută prin certificate false de boală. Experţii consideră că actuala vârsta de pensionare este mult prea scăzută şi o soluţie în acest sens ar fi ridicarea censului de pensionare până la 60 de ani pentru femei, ţinând cont că acestea trăiesc cu 5-7 mai mult decât bărbaţii.
Este necesar să se elaboreze o Strategie naţională de securitate demografică şi să fie creată o Comisie pentru populaţie şi dezvoltare, care să se supună Parlamentului Republicii Moldova, afirmă demograful Valeriu Sainsus.
Îmbătrânirea populaţiei poate fi doar gestionată, bătrâneţea activă fiind o soluţie pentru mai multe state europene. Pentru asta, e necesar de a investi în serviciile de sănătate, susţin experţii. Stoparea declinului demografic, redresarea natalităţii şi reproducerea durabilă sunt priorităţile de care ar trebui să se ghideze autorităţile, consideră autorii studiului „Impactul îmbătrânirii demografice asupra sistemului de pensionare: subtilităţi şi căi posibile de redresare”.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲