Ritmul de răspîndire a infecţiei HIV în raioanele de est este de circa 3 ori mai mare comparativ cu malul drept al Nistrului
adăugat 01 decembrie 2010, 16:38, la Social • Articol publicat de Iuliana Dumitraș
Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. În 10 luni ale anului curent, în R. Moldova au fost înregistrate 586 cazuri noi de îmbolnăviri cu infecţia HIV, ceea ce este la nivel cu perioada similară a anului trecut, transmite MOLDPRES. Din numărul total de cazuri, circa 45 la sută revin raioanelor de est ale republicii, unde ritmul de răspîndire a maladiei este de circa 3 ori mai mare comparativ cu malul drept al Nistrului, a menţionat astăzi, la o conferinţă de presă organizată cu prilejul marcării la nivel mondial, pe 1 decembrie, a Zilei de luptă contra SIDA, Ştefan Gheorghiţă, director al Centrului SIDA. Potrivit lui Gheorghiţă, 80 la sută din numărul total de persoane se infectează pe cale heterosexuală, una dintre cauzele majore constituind migraţia populaţiei. Totodată, în ultimii ani se înregistrează tendinţa de răspîndire a infecţiei în sate, 36 la sută din cazurile noi de HIV fiind depistate în familii dezavantajate din mediul rural. Mihai Magdei, viceministru al Sănătăţii, a specificat că în ultimii ani în Moldova a scăzut considerabil riscul de contaminare cu HIV a copiilor, născuţi de mame seropozitive, de la circa 50 la sută la 1,95 la sută. În prezent, persoanele HIV pozitive urmează tratament antiretroviral gratuit din mijloace financiare bugetare şi din granturi, oferite de organizaţii internaţionale. Anual, pentru tratament şi pentru programe de educaţie în scopul prevenirii maladiei se cheltuiesc 2 milioane de dolari americani. Magdei a accentuat că în prezent este elaborat un nou Program Naţional de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi al infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2011-2015, care a fost transmis Guvernului spre aprobare. Din anul 1987, cînd în R. Moldova s-a înregistrat primul caz de infectare şi pînă în prezent au fost atestate peste 6 248 de persoane infectate cu HIV/SIDA. Dintre acestea, au decedat de SIDA în jur de 200 de persoane, notează MOLDPRES.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲