Odesa, poarta Ucrainei dinspre Marea Neagră. Un oraş vestit, cosmopolit, lăudat şi vizitat de toată lumea, o staţiune la Marea Neagră, strălucitor. Imediat lângă graniţa Uniunii Europene, Odesa este capitala regiunii cu acelaşi nume din Ucraina.

La doar câţiva zeci de kilometri de acest oraş minunat trăiesc 124.000 de români ale căror drepturi fundamentale sunt călcate în picioare zilnic. Între strălucitorul oraş Odesa şi graniţa Uniunii Europene 124.000 de oameni sunt supuşi zilnic unui proces agresiv de asimilare. Aceşti oameni sunt lipsiţi de libertatea religioasă, libertatea cuvântului, dreptul fundamental la educaţie în limba maternă, participarea politică la deciziile care îi privesc. Tratatele internaţionale, legislaţia internă, aspiraţiile europene ale Ucrainei nu au nici o valoare atunci când vine vorba de românii din regiunea Odesa.

Călătoria prin Bugeac

Am călătorit vreme de două săptămâni prin satele din Bugeac sau sudulBasarabiei, după cum mai este cunoscută această regiune. Am văzut şcoli în paragină, biserici demolate, drumuri distruse, sate sărăcite. Am văzut foarte multă frică: românii din Bugeac se tem să vorbească cu jurnaliştii. Ameninţarea unor autorităţi ucrainene represive pluteşte peste tot. Satele sunt sărace, intrate într-un proces de depopulare, iar oamenii se tem.

Afirmarea identităţii româneşti în public constituie un act de curaj maxim. Afirmaţia „vorbesc limba română” atrage imediat represaliile autorităţilor. De multe ori am avut impresia că am călătorit într-un colţ de Uniunea Sovieticăunde stafia temutului KGB bântuie în voie.

Preoţii care au încercat să pună pe picioare biserici cu slujbă în limba română au avut de suferit represalii dure, au fost bătuţi, ameninţaţi cu moartea şi alungaţi. Egalitatea în faţa legii şi statul de drept sunt vorbe goale: nimeni nu a fost anchetat sau pedepsit pentru violenţele la adresa preoţilor români.

Toată lumea se mira de curajul unor jurnalişti români de a umbla prin sateleromâneşti din Bugeac: cum aţi ajuns aici? Nu v-a oprit poliţia? Nu vă este frică că veţi fi arestaţi? Cam acestea erau întrebările cu care am fost întâmpinaţi de multe ori. Nu este de mirare: au existat cazuri de reţineri abuzive ale unor lideriromâni din regiune, au fost oprite la graniţă autocare cu elevi care mergeau în excursie în România, au fost deschise procese şi anchete închipuite împotriva unor oameni care au avut curajul să spună că sunt români la zece kilometri de graniţa cu România, un teatru de păpuşi românesc a fost tratat ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Ucrainei.

Frica este omniprezentă în Bugeac. Pe de altă parte am găsit foarte mulţi oameni care ne-au sprijinit şi fără de care nu ar fi fost posibilă realizarea acestui volum. Tuturor acestora le suntem recunoscători.

Drepturile românilor

Am încercat să alcătuim un portret al regiunii Odesa din punctul de vedere al drepturilor minorităţii româneşti de aici. Am vizitat aproape toate satele şi oraşele locuite de români pentru a vedea înce măsură aceştia îşi pot folosi limba maternă în spaţiul public, în şcoală şi biserică, în mass-media şi în interacţiunea cu autorităţile.

Ce am văzut ne-a întristat peste măsură: autorităţile ucrainene desfăşoară un amplu proces de deznaţionalizare pe care nu îl credeam posibil în imediata vecinătate a graniţei Uniunii Europene. În ultimii 20 de ani a fost redus drastic numărul şcolilor cu predare în limbaromână din regiune, apoi a fost redus numărul orelor care pot fi predate în limba română în puţinele şcoli care au rămas.

Orice fel de clădire care putea aminti de originea română a locuitorilor regiunii a fost fie demolată, fie lăsată în paragină pentru a fi demolată mai apoi. Autorităţile ucrainene consideră că în regiune nu există etnici români – ci „moldoveni”, o invenţie a politicii staliniste de asimilare. Însă chiar şi pentru „moldoveni” drepturile nu sunt respectate conform legislaţiei interne şi tratatelor internaţionale.

Impresiile noastre din această călătorie le-am publicat într-un volum tipărit într-o epocă a internetului. Orice s-ar spune, „verba volant, scripta manent” – iar internetul seamănă mai mult a piaţă publică, unde fiecare spune ce vrea, însă informaţiile credibile sunt puţine la număr. Aşa că ne dorim ca acest volum să rămână o mărturie a ceea ce am văzut noi în Bugeacul locuit de români în vara anului 2010.

Un tablou trist, menit să tragă încă un semnal de alarmă pentru toţi aceia care susţin că protejează drepturile minorităţilor naţionale şi drepturile fundamentale ale omului în secolul al XXI lea: dreptul de a vorbi şi a gândi liber, libertatea religioasă, dreptul de a studia în limba maternă, dreptul de a participa la deciziile politice. Din ce am văzut noi în Bugeac nici unul dintre aceste drepturi nu este respectat pentru minoritatea românească.

Istoria Bugeacului

Situaţia românilor din regiunea Odesa din Ucraina nu poate fi înţeleasă fără câteva rânduri despre istoria regiunii. Cunoscută sub mai multe denumiri –Bugeac, Basarabia de sud, judeţele Ismail şi Bolgrad – regiunea cuprinsă între limanul Nistrului, Republica Moldova, Delta Dunării şi Marea Neagră a avut parte de o istorie zbuciumată.

Până în anul 1812 a făcut parte din vechiul principat al Moldovei şi a intrat în componenţa Rusiei prin Tratatul de la Bucureşti în care Imperiul Otoman ceda Moscovei un teritoriu ce nu îi aparţinea, iar statul român era prea slab pentru a se apăra.

Bugeacul a revenit în componenţa României în anul 1856 prin Tratatul de la Paris şi a rămas aşa până în anul 1878, când a revenit din nou Rusiei prin Tratatul de la Berlin. În anul 1918 Basarabia de sud a reintrat în componenţa Românieipână în anul 1940 când a fost reocupată de Uniunea Sovietică.

În toată perioada dintre cele două războaie mondiale Rusia sovietică a refuzat să recunoască unirea Basarabiei cu Bucovina, atitudine care a dus la inventarea unei „etnii moldoveneşti” separate de cea românească, vorbitoare a unei „limbi moldoveneşti”. Efectele acestor acţiuni ale strategilor din Uniunea Sovietică pot fi văzute până în ziua de azi.

Bugeacul a reintrat în componenţa României în anii celui de-al Doilea Război Mondial, până în 1944 cînd a fost reocupat de Armata Sovietică. Tratatul de la Paris din 1947 avea să stabilească intrarea Basarabiei sub stăpânirea sovietică. Bugeacul, care a făcut dintotdeauna parte din provincia Basarabia a fost ataşatUcrainei în schimbul teritoriului cunoscut astăzi drept Transnistria, fosta Republică Autonomă Socialistă Sovietică Moldova din perioada interbelică.

Ideea amestecării teritoriilor şi populaţiilor istorice a dat rezultate până în prezent: nici în ziua de azi problemele politice ale regiunii nu sunt rezolvate, în regiune existând şi conflictul îngheţat din Transnistria, un rezultat direct al măsurilor întreprinse de comisarii sovietici în regiune. Din anul 1991 Bugeaculface parte din Ucraina. Există o sumedenie de studii istorice care inventariază nedreptăţile acestor tratate internaţionale care au dus Bugeacul sub stăpânirea Rusiei.

Otrava moldovenismului

Pentru înţelegerea situaţiei actuale a minorităţii româneşti din Bugeac mai sunt necesare câteva precizări referitoare la teoria „moldovenismului”. Până în anul 1924 existenţa „limbii moldoveneşti” nu a fost pusă sub nici o formă în discuţie. Au existat de-a lungul timpului referiri la „limba moldovenească” drept limbă vorbită de locuitorii statului medieval Moldova, însă aproape de fiecare dată autorii subliniau că este identică cu limba vorbită de românii din Valahia sau Transilvania, toate aceste provincii istorice alcătuind România de azi.