S-a aprins Lumina Sfântă la Ierusalim
adăugat 15 aprilie 2012, 10:20, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Lumina Sfântă de la Ierusalim s-a aprins și în acest an.
Patriarhul Ortodox grec, Teofilos al treilea a intrat în cămăruţa care adăposteşte mormântul lui Hristos, a spus rugăciuni speciale, iar apoi a primit Lumina Sfântă, o flacără albăstruie de la care se aprinde o lampă cu ulei de măsline, scrie realitatea.net.
Din mâinile patriarhului, lumina ajunge la miile de pelerini, adunaţi în biserică, iar clopotele bisericii anunţă Învierea.
Slujba de la Biserica Sântului Mormânt din Ierusalim, construită pe locul unde a fost crucificat şi îngropat Iisus Hristos, este condusă de Patriarhul Ortodox grec.
Potrivit tradiţiei, în Vinerea Mare, Mormântul Domnului este închis, după ce au fost îndepărtate toate candelele şi lumânările şi a fost presărată vată.
De la Ierusalim, Lumina Sfântă este dusă în Grecia, Rusia, România, R.Moldova şi alte ţări ortodoxe.
Focul Haric va fi adus la Chişinău de către o delegaţie a Guvernului şi Mitropolitul Vladimir.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲