Clădirea Parlamentului a fost devastată în aprilie 2009 intenţionat, fiindcă cei care au intrat acolo au distrus, în primul rând, reţelele de comunicaţie care erau bine ascunse în pereţi şi despre care „nu ştie oricine”. Cel puţin, aşa susţine unul dintre autorii proiectului clădirii Legislativului de astăzi, Grigorii Bosenco. Arhitectul, care cunoaşte orice colţişor din clădire şi ce secrete păstrează fiecare, afirmă că de-ar fi ca întreaga R. Moldova să rămână fără energie electrică, acest lucru nu ar afecta sediul Parlamentului, de altfel ca şi cel al Preşedinţiei şi Guvernului, care nu depind de energia electrică, termică şi apă caldă centralizată.

Potrivit lui Grigorii Bosenco, clădirea Parlamentului de astăzi îşi avusese, iniţial, fundamentul cu 34 de metri mai înspre Grădina Publică „Ştefan cel Mare”. Totul se întâmpla în anul 1973, când s-a luat o decizie potrivit căreia Comitetul Central al RSSM urma să aibă sediu nou. Dar, la dorinţa lui Ivan Bodiul, prim-secretar al CC al RSSM, construcţia a fost strămutată. „Atunci, în acea zonă erau mai multe blocuri de locuit cu câte două etaje şi Bodiul zicea că sediul CC va fi prea aproape de acele case, că o să fie gălăgie, dar el are nevoie de linişte pentru a lucra. Ne-am gândit mult ce şi cum să facem să salvăm materialele băgate în fundament. Dar nu am găsit nicio soluţie. Au rămas îngropate în pământ şi astăzi 240 de mii de ruble, costul unei clădiri cu cinci etaje pe atunci. Dar dacă „ţarul” a comandat, ne-am supus”, a declarat pentru JURNAL Bosenco.

Construită în grabă

Construcţia a durat din 1973 până în 1976, când a fost dată în exploatare. Deşi trebuia să coste şase milioane de ruble sovietice, preţul acesteia s-a ridicat la 7,6 milioane. „Ne-au spus că dacă o să grăbim lucrările şi o s-o dăm în exploatare la data indicată – 6 august 1976, vor închide ochii la suma aceasta majorată. Zis şi făcut. Numai că, dacă s-a făcut totul în grabă, au rămas multe greşeli, de exemplu acoperişul nu a fost finisat, şi acestea mai persistă şi astăzi”, dă „din casă” arhitectul. Potrivit lui, suma a fost atât de mare, întrucât clădirea a fost dotată cu cele mai scumpe şi exclusive materiale ale timpului – marmură, toată mobila din lemn natural, şi este o copie a sediului CC al SSSR din Moscova. Totul se făcea sub strictul control al celui care avea să troneze în acea clădire – Ivan Bodiul.

Materiale unicat

„Bodiul se ducea cu Brejnev în deplasări peste hotare şi ce vedea în străinătate, vroia şi la Chişinău. Suna aici, totul se stopa până la noi indicaţii. Am umblat prin toată Uniunea după cele mai scumpe şi exclusive materiale de construcţie. Totul în acea clădire era unicat, făcut manual, până şi mânerele de la uşi, şi iată că astăzi schimbă totul”, mai spune arhitectul. Clădirea în formă de carte deschisă este o copie a sediului CC al URSS de la Moscova din acea perioadă. Dacă toate etajele au câte 3,6 metri în înălţime fiecare, etajul trei al clădirii este de 4,2 metri. Acolo avea biroul Bodiul şi îi trebuia „mai mult aer”. „Chiar dacă etajul e spaţios, acolo îşi aveau birourile doar Bodiul în aripa dreaptă şi doi secretari ai lui – în aripa stângă. Al treilea consilier nu a încăput şi a fost plasat la etajul de mai sus. Pentru asta, a trebuit să reproiectăm etajul patru, ca biroul celui de-al treilea consilier să aibă acelaşi volum ca şi ale celor de la etajul trei care era mai înalte. Prin urmare, dacă la etajul trei birourile erau mai înalte, cel al consilierului de la etajul patru era mai lat. În sumă, însă, avea acelaşi metraj”, îşi aduce aminte cu ironie Bosenco despre mofturile şefilor de atunci.

Fotolii galbene

Tencuiala de pe pereţii biroului lui Bodiul, dotat şi cu sală de odihnă şi de duş, era de culoarea nucului de Antalia, exact ca în biroul lui Brejnev, şi primul îşi dorise fotolii din piele de culoare galbenă, aşa cum văzuse la şeful lui de la Moscova. „Pielea nu poate fi de culoare galbenă, aşa ca am dat comandă specială pentru realizarea acestei doleanţe a lui Bodiul”, mai spune Bosenco. Ivan Bodiul a ales din 13 variante care i-au fost propuse şi cum să fie sala birou – „regele” trebuia să stea mai sus, situaţia „liderului” trebuia să se deosebească şi ceilalţi trebuiau plasaţi mai jos, ceea ce sugera supunere. Totodată, sala de şedinţe a Parlamentului pe care o cunoaştem nu a avut iniţial mese – era un amfiteatru cu scaune din beton. Pe urmă, peste ani, au fost adăugate scaunele şi mesele.

Parlamentul „urâţit”

Bosenco este de părere că clădirea Parlamentului a fost devastată intenţionat, fiindcă „grupul care a intrat acolo era instruit ce şi cum să distrugă în primul rând”. Acesta susţine că a semnat în acei ani o hârtie prin care s-a obligat să nu divulge unde sunt plasate firele de comunicaţii, dar acum au fost descoperite „miraculos”. În plus, proiectul de reconstrucţie al Parlamentului era gata cu mult timp înainte de protestele din aprilie 2009 şi „oricum avea să fie pus în practică”. Bosenco crede că sala de şedinţe care urmează a fi ataşată clădirii prin spatele Parlamentului nu este făcută decât pentru a crea o a doua intrare pentru jurnalişti, ca aceştia să nu aibă acces în clădirea de bază a Legislativului. Bosenco găseşte „urâţită” clădirea Parlamentului după reconstrucţie şi este supărat pe faptul că nu i s-a cerut şi lui părerea ca fiind autorul proiectului Parlamentului. „Acum, clădirea adăugată nu este nici modernă, nu se înscrie nici în complexul arhitectural al clădirii. Este exact şcoala anilor ’70 în materie de construcţii”, crede arhitectul.

Arhitectul Parlamentului

Grigorii Bosenco, 63 de ani, a fost cooptat în echipa de proiectare a sediului CC al RSSM, actuala clădire a Legislativului, de către arhitectul Alexandru Cerdanţev care câştigase un concurs anunţat în acest sens. În anul 1973, Bosenco era în anul doi de facultate, dar după doi ani a devenit arhitectul principal al acestui obiectiv, având în subordine o echipă de zece oameni. Echipa de arhitecţi au proiectat atât exteriorul şi interiorul clădirii, cât şi amenajarea teritoriului din preajmă. Pentru fiecare detaliu din ceea ce urma să fie, Bosenco se întâlnea cu Ivan Bodiul şi subalternii acestuia pentru „coordonare”. În 1977 a luat premiul doi la un concurs desfăşurat în întreaga Uniune Sovietică pentru proiectul acestei clădiri.

Salt în gol de pe trei milioane de ruble

Grigorii Bosenco este şi autorul proiectului clădirii cu 17 etaje situată pe un deal din raionul Ialoveni, în apropierea lacului din satul Dănceni, numită acum şi Turnul Vinificatorilor. „Acolo era un proiect grandios, un complex de clădiri. Trebuia să fie cel mai mare centru viti-vinicol din toată Uniunea. Clădirea ceea, care trebuia să aibă un restaurant deasupra, a costat trei milioane de ruble. Când era cât pe ce să fie trase toate comunicaţiile până acolo, că acesta se înălţa pe deal, în mijlocul viilor, a venit „ucazul” antialcoolism al lui Gorbaciov şi totul s-a stopat”, susţine Bosenco.

Astăzi, clădirea e părăsită şi nu serveşte decât la potolirea senzaţiilor tari ale unor tineri care practică Rope Jumping - salturi în gol de la o înălţime de 75 de metri.

Instituţii „cu stea în frunte”

Grigorii Bosenco susţine că Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul sunt conectate separat de restul „lumii” la energie electrică, termică şi apă caldă. Cel puţin, el ştie că subsolul Parlamentului „ascunde” o încăpere plină cu generatoare. Bosenco este autorul turnului din preajma Circului din capitală care asigură cu apă caldă aceste instituţii de stat. „Aşa era atunci şi sunt sigur că aşa e şi acum”, zice Bosenco.