Senatorul Viorel Badea: Am luat act cu stupoare şi îngrijorare de ceea ce se întamplă în ultimele 48 de ore în Serbia
adăugat 21 decembrie 2011, 15:10, la Românii de Pretutindeni • Articol publicat de Ana Cristiuc
Senatorul Viorel Badea, presedinte al Comisiei pentru romanii de pretutindeni din cadrul senatului Romaniei, a luat poziţie referitor la atacurile armate din ultimele două zile la care au fost supuşi lideri ai comunităţilor românilor din Serbia, atacuri pe care le consideră o provocare menită să dezechilibreze cursul pozitiv al dialogului româno-sârb în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale ale conaţionalilor din statul vecin, se arata intr-un comunicat, preluat de Romanian Global News.
“Am luat act cu stupoare şi îngrijorare de ceea ce se întamplă în ultimele 48 de ore în Serbia şi cer pe această cale autorităţilor competente din statul vecin să intervină de urgenţă pentru restabilirea liniştii şi legalităţii în localităţile Sipicova şi Janku Most. Solicit totodată identificarea cât mai rapidă a vinovaţilor şi tragerea lor la răspundere în conformitate cu legile Republicii Serbia”, a declarat Viorel Badea. Potrivit acestuia, asemenea manifestări extremiste vor avea cel puţin două efecte colaterale: instaurarea neliniştii şi agitaţiei în comunitatea românilor din Serbia, iar pe de altă parte alimentarea sentimentelor antiromâneşti ale naţionaliştilor sârbi, toate acestea riscând să atragă după sine o reacţive negativă în lanţ din partea unor state membre ale Uniunii Europene.
“În această perioadă, Serbia nu are nevoie de evenimente care să aducă aminte de greşeli ale trecutului recent, mai ales în condiţiile în care cetăţenii statului vecin şi-au manifestat dorinţa de a face parte din marea familie a democraţiilor europene”, a mai afirmat senatorul PDL, preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României.
Viorel Badea a precizat că va monitoriza în continuare situaţia din Serbia, urmând ca în funcţie de evoluţiile din zonă să luăm măsurile care se impun. De asemenea, parlamentarul democrat-liberal, reprezentant în Parlamentul României al românilor din Serbia, a ţinut să le transmită acestora să-şi păstreze calmul şi să nu reacţioneze necontrolat la asemenea provocări, asigurându-i că autorităţile române vor face uz de toate instrumentele bilaterale pentru a restabili liniştea şi normalitatea în zonă.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲