Agenţia pentru Retrocedare – filiala Novi Sad, a respins cererea Comunităţii Românilor din Serbia (CRS) pentru retrocedarea bunurilor colective ale românilor din Serbia, transmite corespondentul Romanian Global News din Voivodina citând Comunitatea Românilor din Serbia.

Pe data de 06.04.2015, a fost prima audiere la Agenţia pentru Retrocedare – Filiala Novi Sad. Magistratul Public din Zrenianin, a trimis părerea în scris precum nu există dovadă de succesiune între CRS şi Societatea „Luceafărul".

La audierea din 06.04.2015, Comunitatea Românilor din Serbia a justificat că toate bunurile Societăţii „Luceafărul" au fost confiscate prin decizia Tribunalului Popular din Vârşeţ din 1946. Societatea „Luceafărul" a fost obilagtă de către autorităţile comuniste să restituie „profitul de război". Bunurile au intrat în posesia RFP Iugoslavia pe data de 6 februarie 1947, iar Societatea „Luceafărul" a fost dizolvată abuziv.

S-a mai specificat că scopul înfiinţării societăţii „Luceafărul" a fost sprijinirea comunităţii româneşti. Clădirea a adăpostit liceul românesc, cu cele două intrenate ale sale. Activităţile culturale a comunităţii româneşti s-au desfăşurat în această clădire. Clădirea „Luceafărul" a asigurat sediul asociaţiilor şi instituţiilor româneşti şi a finanţat publicaţiile în limba română.

Pe data de 27 iunie 1946, Uniunea Culturală a Românilor din Iugoslavia încearcă să salveze ce se mai poate salva din Societatea „Luceafărul", adresându-se Tribunalului Popular pentru cumpărarea bunurilor mobile.

Potrivit procesului verbal al Comisiei Populare a Oraşului Vârşeţ din 6 noiembrie 1946, s-a constatat că societatea „Luceafărul" nu a returnat în totalitate profitul de război în valoarea de 1.377.037,00 dinari, evidenţându-se că societatea a plătit 266.937,00 dinari, ceea ce a reprezentat probabil toată resursele financiare ale societăţii.

Dobânzile la datoria atribuită Societăţii „Luceafărul" erau exagerate, iar „profitul din război" era imbosibil de achitat.

Pe de altă parte, obiectivul Societăţii „Luceafărul" a fost să dea credite avantajoase românilor, sprijin material şi financiar al instituţiilor culturale şi al asociaţiilor româneşti, finaţarea publicaţiilor româneşti şi asigurarea existenţei şi propăşirii activităţilor spirituale. De aici până a declara „Luceafărul" profitor de război, este cale lungă.

Pentru a exemplifica, suma de 1.377.037,00 dinari, în 1946 reprezenta valoarea a 24,4589 kg de aur pur, sau în zilele noastre 944.498,91 USD. Aceasta era suma pe care „Luceafărul" trebuia să returneze statului reprezentând profit din război.

Succesiunea directă nu se poate dovedi, Societatea „Luceafărul" a fost declarată profitor de război şi dizolvată. Procesul reprezenta o simplă concluzie verbală extrajudiciară a RFP Iugoslavia împotriva Societăţii „Luceafărul" din 1946, care mai mult seamănă cu un inventar a averii societăţii decât un document juridic. Niciunde nu se specifică care sunt cauzele sau acţiunile Societăţii „Luceafărul" ce au determinat Tribunalul Popular să o declare profitor de război.

Conform deciziei Agenţiei Pentru restituire rezultă că românii din Serbia nu au dreptul să-şi recupereze bunurile colective. Decizia nu este definitivă şi urmează să fie depusă plângere din partea Comunităţii Românilor din Serbia.

Reamintim că România a retrocedat toate bunurile minorității sârbe din România, majoritatea acestor bunuri fiind în Timișoara.

În România sunt 22.000 de sârbi, iar în Serbia sunt circa 335.000 de români din care recunoscuți și având drepturi ca minoritate națională doar cei circa 35.000 din Voivodina. Cei 300.000 de români/vlahi din Timoc nu sunt recunoscuți de Serbia, iar împotriva lor se petrece un adevărat genocid cultural organizat de către autoritățile sârbe.

Iar asta în timp ce politicieni proști sau trădători din România tot anunță că România sprijină necondiționat aderarea Serbiei la UE...