Sistarea primirii actelor pentru perfectarea pasapoartelor basarabene incepand cu data de 1 decembrie 2010
adăugat 19 noiembrie 2010, 14:17, la Românii de Pretutindeni • Articol publicat de Octavian Balan
Sectia Consulara a Ambasadei Republicii Moldova in Statele Unite ale Americii informeaza, ca in urma modificarii articolului 2 din Legea nr. 273-XIII din 09 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul national de pasapoarte, incepand cu 1 ianuarie 2011, autoritatile Republicii Moldova vor elibera doar pasapoarte biometrice, transmite Romanian Global News, care citeaza Comunitatea Moldovenilor din Quebec.
Acestea vor contine urmatoarele date biometrice: grupa sanguina, amprentele digitale, fotografia digitala. Totodata, includerea amprentelor digitale in pasaportul (documentul de calatorie) al copilului cu virsta de pina la 12 ani nu va fi obligatorie.
Pasapoartele care nu contin date biometrice, eliberate pina la 1 ianuarie 2011, vor fi valabile pina la expirarea termenului de valabilitate.
De asemenea, pasapoartele cetatenilor Republicii Moldova si pasapoartele pentru apatrizi se vor elibera pe un termen de 7 ani, iar pasapoartele copiilor cu virsta de pina la 7 ani - pe un termen de 4 ani.
Pentru detalii apasati aici.
In aceste conditii, reiesind din faptul ca misiunile diplomatice si consulare ale Republicii Moldova nu vor fi dotate la 1 ianuarie 2011 cu echipamentul necesar, se impune necesitatea sistarii incepand cu 1 decembrie 2010 a procedurii de documentare a cetatenilor moldoveni cu pasapoarte nationale prin intermediul Ambasadei. Astfel, dosarul de solicitare a pasaportului national urmeaza a fi depus pana la aceasta data.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲