Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

30 decembrie 2024, ora locală: 16:35

 

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei. Ce nu e bine să faci azi

adăugat 27 octombrie 2015, 07:35, la Cultură • Articol publicat de Dumitru Pelin

Creștinii ortodocși de stil vechi o sărbătoresc astăzi, 27 octombrie, pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei.

Cuvioasa Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (Instanbul-ul de astăzi). Se spune că, pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au făcut-o să-şi dăruiască hainele sale săracilor.

După ceva vreme s-a retras în pustie. Urmând sfaturile unor viețuitori aleși, s-a îndreptat către ținutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului în Heracleea, unde a rămas cinci ani. De acolo a pornit către Țara Sfântă, pentru a-și petrece tot restul vieții în locurile sacre. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat la o mănăstire de călugărițe din pustiul Iordanului.

Din puţinele ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că într-o noapte, la vârsta de 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti. Sfântul Varlaam scrie în Cazania sa: “Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, ca acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Sfânta a fost îngropată ca o străină, iar moaştele i-au fost descoperite ulterior, când unor creştini li s-a arătat în vis sfânta care le-a zis să-i dezgroape osemintele pământeşti. De atunci, moaştele au fost puse la loc de cinste în diferite biserici şi catedrale, iar în prezent se află la Catedrala Ortodoxă din Iaşi.

SFÂNTA PARASCHEVA: TRADIȚII și OBICEIURI

În popor, Sfânta Parascheva este percepută ca având suflet bun pentru că îi ferește pe oameni de boli, de grindină, de trăsnet și pentru că îi apără pe copii de deochi. De aici i se mai spune și Sfânta Vineri.

În această zi nu se mănâncă de dulce, nu se lucrează și se dă de pomană pentru sufletele celor adormiți. La țară, în această zi, bătrânii nu fac nici focul în sobă, pentru a nu atrage nenorociri asupra casei lor.

Tradiția spune că fetele care cos și care spală în ziua Sfintei Parascheva vor rămâne nemăritate. Cu toate că în această zi se ține post, sunt interzise și fructele închise la culoare și pepenele roșu, pentru că acestea sunt simbol al sacrificiului martiric.


Autor: stirilocale.md
Sursa: stirilocale.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Cultură

Presa franceză despre Valentina Naforniță: O zi din viața unei primadone
O publicație franceză a realizat un reportaj despre soprana Valentina Naforniță. Jurnaliștii de la info.arte.tv au stat o zi întreagă la Opera din Viena cu interpretă originară din Moldova și au aflat ce se ascunde în spatele unei primadone.
Jurnaliștii francezi au încercat să pătrundă în viața primadonei și să afle [...] mai mult
(Video) Dansând pe străzile din Moldova. Trupă din Los Angeles a filmat un clip extraordinar la noi
Regizorul Noaz Deshe, cunoscut pentru producția sa „White Shadow”, a filmat un clip extraordinar în Republica Moldova pentru trupa indie folk din Los Angeles, Edward Sharpe and the Magnetic Zeros.
Acesta comentează cele văzute aici: „În afara, Chișinăului, capitala Republicii Moldova, timpul stă pe loc – [...] mai mult
(VIDEO) ȚURCA UN JOC CARE TRĂIEȘTE DOAR ÎN AMINTIRI
Oina,Trânta și Țurca sunt sporturi tradiționale moldovenești.  Sporturi care în ultimele deceneii rămân doar în amintirile moldovenilor. Despre dispariția unuia dintre aceste jocuri,  în special țurca a încercat să afle echipa BTV, care s-a deplasat într-un sat din raionul [...] mai mult
UE ne oferă PATRU MILIOANE de euro. Care domeniu va dispune de investiții

Pe parcursul următorilor trei ani, Uniunea Europeana va oferi 4,2 milioane de euro pentru domeniul culturii, în cadrul Programului Parteneriatului Estic în Cultură și Creativitate.
Programul a fost lansat în luna iunie de către Uniunea Europeană pentru a sprijini sectoarele culturale și creative în munca lor pentru dezvoltarea [...] mai mult
(VIDEO) Am ascultat de nenumărate ori această piesă consacrată, însă niciodată într-o asemenea interpretare.
Când vine vorba de o asemenea piesă consacrată, un aranjament instrumental special poate fi o provocare pentru orice muzician. Chitara este de departe instrumentul la care se pot realiza aranjamente muzicale de o rară frumuseţe, bogate în expresivitate şi originalitate. Este şi cazul acestui chitarist talentat care menţinând linia [...] mai mult
(video, foto) Dan Bălan și Tany Vander s-au reunit într-un concert grandios la Soroca
Renumitul interpret Dan Bălan a susținut  un concert grandios în Soroca. Alături de acesta a urcat pe scenă și Tany Vander. Piața Libertății din oraș a fost arhiplină, peste 10.000 de oameni au venit pentru a fredona alături de interpret pisele emblematice ale acestuia.
De asemenea, în concert au mai evoluat și formația Catharsis, [...] mai mult
(VIDEO) Cum arată cel mai nou CLIP de promovare a BRAŞOVULUI
Pe 24 iunie, a fost postat pe You Tube un nou clip de promovare a oraşului Braşov, care a ajuns în prezent la aproape 58.000 de vizualizări, potrivit capital.ro.
Clipul durează 3 minute şi 32 de secunde, şi reprezintă rezumatul a trei săptămâni de filmări. Povestea şi istoria oraşului este narată în limba engleză. Mai multe detalii [...] mai mult
Dan Bălan va susține un concert de EXCEPȚIE la Soroca
Renumitul interpret Dan Balan revine în R. Moldova pentru a susține un concert la Soroca.
Evenimentul este organizat pentru susținerea candidatului liberal-democrat, Victor Său, la primăria orașului.
Evenimentul va avea loc vineri, începând cu ora 19.00, în Piața Libertății din Soroca. Informația [...] mai mult
„Ador Chișinău” - concert de jazz pe strada PIETONALĂ. Iată cine îl va susține

Un eveniment inedit, numit „Ador Chișinău”, va avea loc pe strada pietonală Diordiţa. Concertul de jazz în inima capitalei se va desfășura pe 25 iunie, ora 18.00 și este organizat de ONG-ul „Floresitas”.
Publicul spectator se va delecta cu un program „Golden Jazz Hits”, în interpretarea faimoasei Geta [...] mai mult

randat în 	0.2555 secunde