Studenţii basarabeni în Parlamentul României
adăugat 17 octombrie 2011, 20:51, 23:51 la Cultură • Articol publicat de Cornel Postolachi
Preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din cadrul Senatului României, senatorul Viorel Badea, în parteneriat cu Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti derulează un program de transparenţă instituţională şi de cunoaştere a procesului de legiferare.
O componentă importantă a acestui program este organizarea de vizite a studenţilor basarabeni, în special a celor din primii ani de studiu, la Parlamentul României. În cadrul acestor vizite, tinerii studenţi sunt familiarizaţi cu organizarea instituţiei, cu modul de funcţionare a acesteia, precum şi cu procesul de legiferare.
Astfel, duminica, 16 octombrie, la invitaţia senatorului Viorel Badea, 100 de studenţi basarabeni au vizitat Palatul Parlamentului. Preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni i-a însoţit pe tot parcursul vizitei, conducându-i în sala de plen a Senatului unde le-a explicat procesul de legiferare şi modul în care funcţionează Legislativul României.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲